Navicella alb rămâne unul dintre cele mai reușite vinuri albe autohtone, pe care le-am încercat de ceva vreme încoace. Sunt foarte puține albe românești care dețin carismă și personalitate, iar acesta este unul dintre ele. Extrem de echilibrat și elegant la nivel olfactiv, cu note subtile de fructe albe, piper alb, ardei gras, ierburi aromatice și săgeți minerale. Senzația de echilibru se continuă și gustativ, unde aciditatea medie, notele citrice, minerale și tonice sunt sudate în cel mai plăcut mod cu putință. După mai multe recolte încercate până acum, pot spune că Navicella a devenit unul dintre albele de referință de pe aceste plaiuri.

Inchide review

Acum, după ce am încercat fiecare ediție în care a apărut, pot să spun cu mâna pe inimă că Navicella este cel mai bun vin alb românesc pe care l-am băut. Pentru mine, toate fațetele care compun profilul acestui neasemuit sunt perfecte, de la culoare, arome, parcurs și până la finish-ul care mi-l evocă pe Bach. E un vin măreț - și, după cum se vede și în expresia la fel de serafică a vinului de azi, repetabil. Felicitări, Darius: la rândul tău ești un mare artist!

Inchide review

Nu știu exact cât din Isus mergând pe apă al lui Giotto se regăsește în Navicella (vinul, nu copia din 1520 a lucrării) de la Jelna, dar există clar niște indicii pentru motivul de a preschimba apa în vin... „Omagiu cucernic”, zice eticheta, demonstrație de terroir, tehnică și talent, spune conținutul sticlei. La doar două zile după un memorabil Bistritzer Weingarten, lucrările lui Darius Pripon sunt destul de ușor de recunoscut în acest vin deja clasic al cramei, doar că așezat ceva mai bine în sticlă - după cum îl trădează și „nasul”, chiar dacă e turnat rece. Nu intru în multe amănunte – aromele cântă de pe la 8 până mult după 14 grade (Celsius), saltă vesel între condimente, flori, fructe, ierburi și cârcei de viță, carmele cu lapte și un strop de vanilie (pe măsură ce se încălzește), și trădează o maturitate precoce. Că o fi de la anul mai secetos, de la vârsta viei sau de la evoluția lui Darius - e greu de spus dacă una, două, toate acestea sau mai multe. Gustul mai trădează ceva din tinerețea vinului, dar aciditatea în Transilvania este oricum un dar imposibil de refuzat. Un spectru larg de citrice, fructe de livadă, cu rotunjimi elegante și vagi nuanțe de fum, cu mere zbârcite, piersici albe, boabe de struguri proaspete și un substrat calcaros greu de ignorat, peste care vine o promisiune de creștere constantă în următorii ani. Excelent de gustat acum, succes cu răbdarea de a-l mai crește câțiva ani...

Inchide review

Navicella alb rămâne unul dintre cele mai reușite vinuri albe autohtone, pe care le-am încercat de ceva vreme încoace. Sunt foarte puține albe românești care dețin carismă și personalitate, iar acesta este unul dintre ele. Extrem de echilibrat și elegant la nivel olfactiv, cu note subtile de fructe albe, piper alb, ardei gras, ierburi aromatice și săgeți minerale. Senzația de echilibru se continuă și gustativ, unde aciditatea medie, notele citrice, minerale și tonice sunt sudate în cel mai plăcut mod cu putință. După mai multe recolte încercate până acum, pot spune că Navicella a devenit unul dintre albele de referință de pe aceste plaiuri.

Inchide review

Acum, după ce am încercat fiecare ediție în care a apărut, pot să spun cu mâna pe inimă că Navicella este cel mai bun vin alb românesc pe care l-am băut. Pentru mine, toate fațetele care compun profilul acestui neasemuit sunt perfecte, de la culoare, arome, parcurs și până la finish-ul care mi-l evocă pe Bach. E un vin măreț - și, după cum se vede și în expresia la fel de serafică a vinului de azi, repetabil. Felicitări, Darius: la rândul tău ești un mare artist!

Inchide review

Nu știu exact cât din Isus mergând pe apă al lui Giotto se regăsește în Navicella (vinul, nu copia din 1520 a lucrării) de la Jelna, dar există clar niște indicii pentru motivul de a preschimba apa în vin... „Omagiu cucernic”, zice eticheta, demonstrație de terroir, tehnică și talent, spune conținutul sticlei. La doar două zile după un memorabil Bistritzer Weingarten, lucrările lui Darius Pripon sunt destul de ușor de recunoscut în acest vin deja clasic al cramei, doar că așezat ceva mai bine în sticlă - după cum îl trădează și „nasul”, chiar dacă e turnat rece. Nu intru în multe amănunte – aromele cântă de pe la 8 până mult după 14 grade (Celsius), saltă vesel între condimente, flori, fructe, ierburi și cârcei de viță, carmele cu lapte și un strop de vanilie (pe măsură ce se încălzește), și trădează o maturitate precoce. Că o fi de la anul mai secetos, de la vârsta viei sau de la evoluția lui Darius - e greu de spus dacă una, două, toate acestea sau mai multe. Gustul mai trădează ceva din tinerețea vinului, dar aciditatea în Transilvania este oricum un dar imposibil de refuzat. Un spectru larg de citrice, fructe de livadă, cu rotunjimi elegante și vagi nuanțe de fum, cu mere zbârcite, piersici albe, boabe de struguri proaspete și un substrat calcaros greu de ignorat, peste care vine o promisiune de creștere constantă în următorii ani. Excelent de gustat acum, succes cu răbdarea de a-l mai crește câțiva ani...

Inchide review