Skip to main content
Nu sunt produse in cos!

❄️ WHITE FRIDAY continuă!
Ai până la -47% la +500 de vinuri

8 Studii despre vin – de ce ar trebui sa consumam, cu moderatie, vin

8 Studii despre vin – de ce ar trebui sa consumam, cu moderatie, vin

15.03.2023

Vinul e despre gust, traditie, uneori chiar si despre arta. Pentru ca vinul este si despre cunoastere, cercetatorii din intreaga lume au studiat de-a lungul timpului cum ne afecteaza vinul sanatatea si comportamentul.  

Cititi mai jos cateva dintre concluziile acestora, alaturi de precizarea ca toate rezultatele pozitive sunt asociate consumului moderat de vin. In plus, aceste informatii nu inlocuiesc recomandarile medicului, mai ales daca va confruntati cu o afectiune cronica.

1). Vinul rosu ar putea proteja impotriva cancerului si ar putea contribui la o viata mai lunga si mai sanatoasa

Cercetatorii din Cehia au studiat efectele vinului rosu asupra sanatatii noastre. Acestia au analizat mai multe studii clinice disponibile. Concluzia a fost ca nu doar mancarea sanatoasa, ci si vinul are proprietati benefice pentru organism, prevenind chiar si cancerul.

Mecanismele prin care are loc preventia oncologica sunt imbunatatite de consumul de antioxidanti si polifenoli. Aceste substante se regasesc in fructe, legume si vin, in special in vinul rosu.  

Astfel, specialistii recomanda consumul moderat de vin, in fiecare zi, dar asociat cu mancare sanatoasa.

In cadrul aceleiasi cercetari complexe s-a ajuns la concluzia ca 5-7 portii de fructe si legume proaspete si 2 pahare de vin pe zi pot creste sansele unei vieti mai lungi si mai fericite.

De altfel, un alt studiu care s-a concentrat de asta data pe cafea si ceai, a descoperit ca antioxidanti ca epicatechina, catechina si alti flavonoizi, prezenti si in vin, ne pot prelungi viata.

2). Cu cat mai scump, cu atat mai bun vinul


Pretul vinului influenteaza perceptia asupra calitatii lui, sustine un studiu realizat de cercetatori din Franta si Germania. De ce se intampla asta? Cortexul prefrontal anterior al creierului, cel care asociaza informatiile noi cu amintirile, ne ajuta sa formam asteptari despre lucrurile pe care le cumparam.

In cadrul cercetarii, subiectii au consumat vin despre care li s-a spus ca provine din sticle de 3, 6 sau 18 euro. De fapt, tuturor le-a fost dat acelasi vin. Majoritatea participantilor la studiu au spus ca cel mai bun vin a fost cel mai scump vin.

Acesta nu este singurul studiu care spune asta, la aceeasi concluzie ajungand si expertii americani.

3). Consumul moderat de vin ar putea reduce riscul de atac vascular cerebral

In cadrul unei cercetari globale, cercetatorii au analizat studii provenite din 32 de tari si au ajuns la concluzia ca vinul (dar nu si alt tip de alcool) ar putea reduce riscul de atac vascular cerebral. Rezultatele sunt valabile pentru consumul moderat de vin.

In cadrul aceluiasi studiu s-au analizat si efectele consumului de alcool (altul decat vinul) si s-a constatat ca exista diferente intre efectele asupra sanatatii ale vinului, berii si bauturilor spirtoase.
 
Dintre acestea, doar consumul scazut sau moderat de vin ar putea imbunatati sanatatea generala si sanatatea cardiovasculara.

CITESTE SI ARTICOLUL "MIC DICTIONAR AL TERMENILOR DE VIN"

4). Consumul moderat de vin ar putea duce la functii cognitive imbunatatite la persoanele mai in varsta


Japonezii sunt printre cei cu cea mai mare speranta de viata, traind in medie 85-86 de ani. Studiul mai sus amintit a dorit sa determine daca si calitatea vietii este una mai buna. Studiind functia cognitiva, specialistii de la Universitatea Osaka si Institutul Metropolitan de Gerontologie din Tokyo au colectat date de la persoane cu varsta intre 75 si 87 de ani (1226 barbati si femei), urmarite intre 2016-2017.

Pe langa vin, au fost studiate si efectele altor bauturi, inclusiv traditionala “sake”, insa numai consumul regulat si moderat de vin a fost sociat cu o functie cognitiva mult mai buna.

 “Responsabili” pentru asta sunt polifenolii, substante care se regasesc mai mult in vinul rosu decat in vinul alb.

Cercetatorii japonezi au subliniat si faptul ca un alt aspect care ar fi putut influenta acest rezultat este socializarea. Atunci cand vinul este baut intr-un context anume, alaturi de prieteni, rude, cei dragi, socializand cu acestia, efectele lui pozitive asupra creierului nostru cresc.

5). Efectele pozitive ale consumului de vin sunt mai mari atunci cand il bei cu prietenii


Iata ca exista un alt studiu care vine sa confirme una dintre concluziile cercetarii anterioare. Astfel, s-a demonstrat ca cei care beau vin sunt mai sanatosi pentru ca au o viata sociala mai activa.

Sa bei vin cu prietenii, indiferent de context (la o petrecere, acasa, la restaurant sau chiar intr-o intalnire Zoom), este mult mai benefic pentru sanatate decat sa bei vinul singur.

6). Mergi regulat la fitness? Studiile spun ca esti predispus sa bei mai mult


Specialistii au gasit o asociere intre persoanele care fac sport regulat si consumul moderat sau chiar intens de vin.

Asta se poate intampla si pentru ca, deseori, asociem paharul de vin cu o recompensa. Studiile precedente gasisera o legatura intre antrenamentul fizic regulat, consumul moderat de vin si o viata mai lunga, dar aceasta noua cercetare spune ca, totusi, cei care fac fitness sunt mai predispusi unui consum mai mare de vin.
 
In cadrul cercetarii au fost analizati 40.000 de participanti (preponderant barbati) cu varsta cuprinsa intre 20 si 86 de ani, varsta medie fiind 45 de ani. La final, s-a constatat ca desi consumul de vin era mai mare, barbatii care faceau fitness intens si regulat erau mai putin predispusi catre dependenta de alcool. La polul opus se aflau subiectii care consumau alcool intr-o cantitate mai mare, dar nu aveau o conditie fizica la fel de buna.

In cazul acestui studiu, specialistii spun ca persoanele care fac antrenamente fizice intensive ar trebui sa reduca totusi consumul de vin de la intens la moderat.

CITESTE AICI MAI MULTE DESPRE VINUL ROZE


7). Riscul de diabet ar putea sa scada daca bei vin in timpul mesei


Cel putin asta spun informatiile preliminare al unui studiu din Tulane. Expertii au descoperit ca nu doar cantitatea de vin conteaza, ci si cand bei vinul. Astfel, se pare ca exista o legatura intre consumul moderat de vin in timpul mesei si un risc mai scazut de diabet de tip 2. Concluziile prezentate la American Heart Associatian’s Epidemiology, Prevention, Lifestyle & Cardiometabolic Health Conference sunt imbucuratoare.

Nu este prima data cand cercetarile demarate arata o asociere intre consumul de vin – in special vin rosu – si un risc scazut de a te confrunta cu diabet. Ba mai mult, unele au demonstrat ca vinul ar putea chiar reduce riscurile asociate acestei afectiuni, dar numai atunci cand este asociat si cu o dieta sanatoasa.

Oamenii de stiinta din studiul mai sus amintit au strans informatii din UK Biobank, date provenite de la sute de mii de participanti. In plus, ei au urmarit parcursul a 310.000 participanti in decursul a 11 ani pentru a vedea cum afecteaza vinul diabetul de tip 2. Specialistii au descoperit ca participantii care au consumat vin in mod regulat si moderat (1-2 bauturi) in timpul mesei aveau un risc cu 14% mai scazut de a dezvolta diabet.

Pe de alta parte, subiectii care au consumat o cantitate mai mare de bere sau lichior erau mai predispusi catre diabet decat cei care nu beau deloc sau decat cei care consumau o cantitate mai mare de vin.

VEZI AICI SELECTIA NOASTRA DE VINURI ROSII

8). Consumul de vin, parte a obiceurilor sanatoase ale populatiilor cu cea mai mare speranta de viata din lume

Chiar daca nu exista nicio garantie ca vei trai mai mult daca mananci si bei "asa cum recomanda" expertii, exista cateva sfaturi pe care multi le iau in seama. Destinul fiecarei persoane este diferit, dar modul in care mancam, stilul de viata si nivelul de stres ne influenteaza durata, dar si calitatea vietii.

Tocmai de aceea, cercetatori din Statele Unite ale Americii au identificat 5 regiuni din lume unde oamenii au o speranta de viata peste medie (pana la 100 de ani sau chiar mai mult).

Aceste zone sunt Peninsula Nicoya din Costa Rica, orasul Loma Linda din California si insulele Okinawa din Japonia, Sardinia din Italia si Icaria din Grecia.

Dintre acestea, consumul de vin era o parte importanta a alimentatiei pentru regiunile din Italia si Grecia.

Dan Buettner, autorul cartii "The Blue Zones American Kitchen", a gasit 4 piloni comuni pentru toate cele 5 regiuni. Cele 4 sfaturi “general valabile” pentru o viata mai indelungata si mai sanatoasa sunt: 

- mananca o cana de fasole, mazare sau linte in fiecare zi.
- mananca o mana de nuci in fiecare zi.
- mananca micul dejun "ca un rege", pranzul "ca un print" si cina “ca un cersetor”.
- serveste cel putin o masa impreuna cu familia ta.

Desi realizate pe un numar fix de participanti si deseori cu rezultate care nu pot fi generalizate tocmai din acest motiv, studiile pot reprezenta un reper important. Ele sunt un prim pas spre o viata mai sanatoasa, spre o imagine mai clara a ceea ce putem face si noi pentru calitatea vietii noastre.

Un lucru imbucurator este acela ca, in cazul in care nu ai alte afectiuni care necesita consultul medical, concluzia generala este ca 1-2 pahare de vin bun pe zi sunt benefice sanatatii noastre.

Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...