Absolvent de matematică şi informatician de profesie, am fost mereu atras de poezia din vin şi am simţit că aceasta nu poate fi cu adevărat înţeleasă decât dialogând şi împărtăşind-o cu alţii. Am început să scriu despre acest subiect la începutul lui 2007, când am demarat proiectul care astăzi se numeşte Punctul pe Vin şi care avea să fie la acea vreme primul blog românesc independent pe această temă. Fan declarat a diversităţii din vin, atac în scrierile mele subiecte şi vinuri de lume nouă sau veche, într-un limbaj nepretenţios şi accesibil împătimiţilor, dar şi novicilor, pe care încerc să îi conving că “viaţa e prea scurtă ca să bei vin prost”.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Nascut pe dealurile domoale din apropiere de Plovdiv, Enira Reserva reuseste si cu acest 2015 sa pastreze stacheta ridicata sus de editiile anterioare, ramanand acelasi vin elegant si ofertant. Frumos rotunjit, isi aseaza aromele intr-un zig-zag elegant, ce aminteste de ierburi aromate, afine si ciocolata amarui. Inainte de servire, recomand o decantare de o ora, pentru a te bucura pe deplin de lectia de stil pe care vinul de astazi a invatat-o la perfectie.
Capabil de asocieri gastronomice cu mancaruri rafinate, vanat, muschi de vita sau branzeturi puternice, Cabernet-ul pe care il descoperim astazi este capabil sa dea senzatia ca a rasarit Soarele pe strada oricarui iubitor de vinuri temperamentale, puternice. Soare, caci chiar asa este si botezat, este nascut pe dealurile din zona Samburestiului si reprezinta "arma" cea mai elaborata a celor de la Vinarte. Are arome hotarate, ce stiu sa se aseze intr-o formatie densa si alambicata, parfum de vanilie, cafea si condimente si o structura ce poarta amprenta soiului considerat rege al vinurilor rosii pe mai tot mapamondul. Vine cu promisiunea de a evolua frumos si poate reprezenta o investitie buna in acest moment.
Avem ocazia sa incercam astazi un cupaj Italian serios si alambicat. Va avertizez insa ca, rezultatul acestei experiente este dependent de starea degustatorului mai mult decat in alte cazuri. De ce? Pentru ca stilul vinului nu e pentru cei ce cauta un vinisor lejer. Poveste lui scrisa folosind ingrediente multe (Merlot, Cabernet Sauvignon, Refosco, Carmenere si Marzemino) are un stil apasat si greu. Aromatica zaboveste cu miscari lente in zona curmalelor si a ciocolatei negre si se imbujoreza cu trimiteri catre mure si prune uscate. Senzatia e una catifelata, dar dozarea aromelor si consistenta lor nu il fac sa para mai calm, ci doar o idee mai imblanzit.

Astazi urmam tratament cu o medicatie venita din Salento. Este un vin obtinut din struguri Primitivo, croit intr-o maniera moderna si cosmopolita. Abundenta de fruct, descoperita inca din parfumurile sale ce salta din pahar se combina, in gust, cu linii vegetale si izuri de masline verzi. Taninurile se pierd in peisajul aromatic, trecand neobservate, lucru pe care si alcoolul il copiaza cu aproape acelasi succes.
Dragaica Rosie este cupajul gata de baut de tanar care, in ciuda acestei caracteristici, reuseste sa se mentina suficient de complex si interesant, pe care Crama Oprisor il pregateste pentru noi an de an. Culoarea sa straluceste spre Rubiniu, iar aromatica combina nuante fructuoase si izuri vegetal-pamantii, ce se incapataneaza intr-un dialog din care nu prea esti sigur cine a iesit invingator nici atunci cand ajungi cu investigatia la fundul paharului.
Doppio Passo Primitivo este un vin facut de un producator italian fondat cu aproape un secol in urma si ne imbie cu parfumurile sale fructate proaspete si coloristica aprinsa. Gura se remarca prin felul in care nuantele fresh ce amintesc de cocaze si visina lasa sa se intrevada aluzii aromatice dintr-un plan secund, aluzii ce stau la umbra unui iz amarui nascut dintr-o combinatie interesanta de sambure de caisa si cafea. Are o corpolenta si o lungime medie, dar si un procent de alcool foarte bine mascat.

Indreptam degetul spre harta cizmei italiene si coboram pana in mijlocul tocului ei. De acolo, la mijlocul drumului ce uneste Taranto de Lecce vine acest vin despre care povestim astazi. Are o culoare opaca, intensa, intunecoase si asa cum vom descoperi in minutele urmatoare, sticla pretioasa inchide un vin la fel de bine lucrat. Dar ce se gaseste totusi in sticla? Mai bine sa va spun ce nu se gaseste. Nu veti avea parte de un vin de picnic. In primul rand, sticla e prea grea, nu are niciun rost sa va osteniti. Mai apoi, cred ca veti observa cu lejeritate ca e vorba de un vin ce trebuie 'ascultat', un vin ce necesita rabdare ca sa isi gaseasca cuvintele potrivite sa isi spuna povestea. Este dens, si desi ne vin la indemana arome de fructe negre, vinul nu se rezuma la ele. Poarta in mesajul sau complicat izuri de ciocolata, cafea, caramel si vanilie, ba chiar si ceva ce te trimite cu gandul la lemn dulce, smoala si cerneala. Doar v-am spus, e un vin ce evolueaza incredibil, trebuie doar sa ai rabdare suficienta si el iti va povesti totul.

Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...