Blogger de vin. Şi atât. Singura diferenţă probabil faţă de alţi pasionaţi de vin este că, pe lângă faptul că îmi place subiectul respectiv în ansamblul său, am timp să şi scriu pe marginea lui. Unii zic că scriu bine, alţii nu, părerile sunt împărţite. Ca la vin. Cert este că de aici au pornit o serie de evenimente şi întâmplări în care m-am lăsat luat de val. Scriu despre vin de aproximativ cinci ani şi parcă ar fi ieri când m-am apucat. Da, am WSET Level 3, dar am băut probabil mii de vinuri, dar asta contează mai puţin faţă de pasiunea pentru subiect care m-a făcut întotdeauna să merg mai departe, să descopăr. Şi dacă ar fi să enunţ cel mai important lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani este că vinul comportă o importantă latura personală. Un review, o părere, o senzaţie, o degustare sunt doar clipe încremenite în timp, trecute printr-un filtru personal. Cu genul acesta de clipe şi senzaţii o să vă confruntaţi când o să-mi citiţi părerile despre un vin sau altul. Dar repet, cel mai important este să reţineţi că vinul este o chestie extrem de personală la care obiectivitatea se opreşte, conştient sau inconştient, la un anumit punct. Nimeni şi nimic nu vă va indica cu exactitate vinul/vinurile care să vor plăcea. Trebuie să îl (le) descoperiţi singuri. Şi, paradoxal, această selecţie de preferinţe personale va fi, ca şi voi, într-o permanentă schimbare. Ideal ar fi să vă potriviţi la gusturi şi păreri cu altcineva. Aşa călătoria vă va fi mai frumoasă. Pentru că vinul, în afară de calităţile intrinseci, până la urmă asta înseamnă şi acesta este farmecul său pentru mine: o permanentă aventură într-un univers mutant şi în continuă schimbare, a cărui paradigmă se schimbă de la an la an şi de la producător la producător. Sau de la băutor la băutor. Scuze, pasionat am vrut să spun…
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Despre stilul aparte al unui Sauvignon din Noua Zeelanda s-au scris probabil mii de pagini. Asocierea caracteristicilor de soi definite de flori de soc și note verzi, citrice și de agrișe cu o panoplie exotica a fructului a luat prin surprindere lumea vinului și a impus stilul respectiv în preferințele multora. Exemplarul de față nu se dezminte, iar arșița sezonului estival vine cumva sa potenteze toate aceste atu-uri. Un vin tipic, proaspăt, aromat, echilibrat și perfect construit!
Un Rose care se află la graniţa dintre jucăuş şi serios, cu un nas tipic, în declinaţii de fructe roşii proaspete şi nuanţe citrice, de gref. Gustul este echilibrat, fresh, prezent, în aceleaşi note de fructe roşii, susţinut de ceva taninuri reziduale şi tuşe “savory’ pe final. Un vin care îmbină competent latura ludică a unui rose cu persistenţa şi consistenţa ce duc cu gândul spre un vin roşu.
Provensal prin prezentare si caracteristici vinul de astazi vine parca sa anunte sezonul estival. Atunci cand temperaturile care se anunta deja ne vor face sa apreciem culoarea palida, deschisa si nasul fin, elegant, cu arome de pepene galben pere si adieri de cirese de mai. Prospetimea crocanta din gust cu siguranta ne va racori, iar tusele de cirese, mere si caise coapte ne vor desfata papilele. Bineinteles ca merge consumat inca de acum…pentru cei nerabdatori…
Bineînţeles că nu avem de-a face cu o capodoperă oenologică, cu fruct debordant, corpolenţă, complexitate şi baric. Pentru asta Varvaglione a creat fraţii lui mai mari din gama Papale. Dar vinul de astăzi este o realizare în sine. Să ai la dispoziţie un vin roşu lejer, fructat, uşor de băut (12.5% alcool, da?), care răcit se bea ca un Rose (Rosado?) sau încălzit ca un roşu competent este de nepreţuit. Mai ales vara, la un grătar sau la alte întruniri conviviale. Este vinul clasic pentru o alegere populară care va mulţumi pe toată lumea şi vă va scuti de stresul clasic cu: ce alb, ce roşu, ce rose? Iar cui va spune ”eu nu beau vin roşu” daţi-i să guste 12 Mezzo Primitivo…îi va schimba viaţa. În bine!
Bineînţeles că nu avem de-a face cu o capodoperă oenologică, cu fruct debordant, corpolenţă, complexitate şi baric. Pentru asta Varvaglione a creat fraţii lui mai mari din gama Papale. Dar vinul de astăzi este o realizare în sine. Să ai la dispoziţie un vin roşu lejer, fructat, uşor de băut (12.5% alcool, da?), care răcit se bea ca un Rose (Rosado?) sau încălzit ca un roşu competent este de nepreţuit. Mai ales vara, la un grătar sau la alte întruniri conviviale. Este vinul clasic pentru o alegere populară care va mulţumi pe toată lumea şi vă va scuti de stresul clasic cu: ce alb, ce roşu, ce rose? Iar cui va spune ”eu nu beau vin roşu” daţi-i să guste 12 Mezzo Primitivo…îi va schimba viaţa. În bine!
Un autentic vin de Lume Noua, desi vorbim de un soi preluat cumva fara intentie din Bordeaux. Vinul de fata demonstreaza de ce Carmenere este considerat la momentul actual soiul fanion al Chile, imbinand un fruct negru din categoria prunelor, afinelir si murelor cu nuante evidente dar bine sustinute de vanilie si ciocolata/cacao rezultat al unei maturari in baric judicios aplicate. Tusele de fum, menta si pielarie vin sa confere un plus de complexitate ansamblului. Gustativ vinul curge echilibrat, proaspat, la limita cremozitatii, cu taninuri rotunjite si dulci, specifice soiului. Un vin international, bine executat, tipic, intr-un stil chilian, cald si abordabil, cumva inconfundabil.
Incarcat de fruct negru si rosu, concentrat, opulent, cremos, acest Monastrell de sudul Spaniei imbraca palatinul cu o textura plina, de catifea, dezvaluind un evantai aromatic de dulceturi si gemuri. Senzatiile dulcege, specifice zonei insorite de productie, insotite de tuse vanilate si de cacao sunt la ordinea zilei, vinul pastrandu-si insa un caracater abordabil datorita aciditatii si taninurilor polisate.
Incarcat de fruct negru si rosu, concentrat, opulent, cremos, acest Monastrell de sudul Spaniei imbraca palatinul cu o textura plina, de catifea, dezvaluind un evantai aromatic de dulceturi si gemuri. Senzatiile dulcege, specifice zonei insorite de productie, insotite de tuse vanilate si de cacao sunt la ordinea zilei, vinul pastrandu-si insa un caracater abordabil datorita aciditatii si taninurilor polisate.
Un Sauvignon de Dealu Mare care imbina notele tipice de flori de soc cu aluzii de fructe coapte, exotice. Gustativ vinul este prezent, proaspat, cu o corpolenta medie, evoluand in tonuri fructat citrice, calde si cu adieri mineral-tonice. Un Sauvignon Blanc competent, versatil, gastronomic.
Un Rose care combina atât olfactiv cât și gustativ fructul (rosu) copt, plin, zemos cu aluzii citrice, de gref roz. Un stil popular, care împacă multe gusturi, mai ales în sezonul estival, când Rose-ul este rege.
Editia 2019 a deja consacratului Prince Mircea vine sa (re)confirme statutul acestuia ca unul dintre vinurile autohtone cu traditie si constanta. Nas complex cu tuse de prune coapte, uscate, fructe rosii, frumos incadrate de condiment, vanilie si ciocolata. Gustativ evolueaza cu o corpolenta medie, persistenta, echilibrata, insotita de impresii fructate, asezate pe o structura ferma. Un vin tipic, cu personalitate, consecvent, cu un raport pret calitate care nu imi aduc sa ma fi dezamagit vreodata.
Un rosu fructat, asa cum sta bine unui exemplar din sudul Italiei, cu tuse de magiun de prune, cirese negre, ciocolata si vanilie. Corpul este plin, cremos, insotit de o acidtate prezenta, vivace chiar pentru un exemplar din sud care echilibreaza competent senzatiile dulcege de fructe negre si rosii. Taninuri integrate, rotunde si un postgust dominat de note de dulceturi si codimente.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...