Sunt prizonier voluntar în Galaţi, cu evadări ocazionale, din 1979. Absolvent de Filosofie, ulterior de Drept. Publicat în reviste culturale (Dominus, Dilema veche) şi de Filosofie (Eidos, Analele UDJG). În lumea vinului din 2009, autor al blogului tematic Lucruribune.blogspot.com, unul dintre cele mai vechi, mai bune şi modeste din patria noastră, deşi azi răsuflă mai greu, articole publicate în print şi online în Vinul.ro, Millesime, Somelierul etc. O pagină săptămânală în cotidianul local Viaţa Liberă (2014-2015), apariţii în media tv, radio, influencer de rit vechi pe Facebook şi alte locuri iluzorii, cilibiu, iar printre alte calităţi, soţ, tată şi alte ipostaze prozaice.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Un gand care iti incolteste cand vezi 2019 pe eticheta unui rose in 2021 este desigur daca nu cumva a ajuns pe masa ta un pic prea tarziu, avand in vedere recomandarea generala de consum grabnic a acestor vinuri. Si sunt multumit sa va comunic ca totul a fost bine, de la culoarea rose deschis, aromatica de citrice,capsuni,coacaze rosii si un gust proaspat, condus de o aciditate vie.
Poate vi s-a intamplat sa dati de sticle serioase, grele, dop ok, prezentare frumoasa, dar vinul...dezamagitor. Tocmai de aceea este reconfortant sa descoperi ceva oarecum pe invers: sticla normala, dop de tabla cu filet, eticheta okish dar nimic prea fancy, insa vinul sa fie...peste asteptari. Sigur ca e un vin argentinian, insa numele Lurton e frantuzesc si are ceva greutate. Descoperim arome clare de fructe rosii, ciocolata, gustativ se releva puternic si generos, cu impresii de skittles pe palat, acid, iute curgator, genul perfect pentru gratar.
Volumul II reprezinta mai mult sau mai putin vinurile din fosta gama "editiei limitata", gama de horeca a producatorului dobrogean, in vreme ce volumul I e firesc introductiv, adica vinurile de retail. Trecand peste aceste prolegomene de incadrare literara si nu numai, Aligote Caii de la Letea vol. II 2020 propune acelasi profil cu destui fani in piata: arome foarte intense de fructe albe, dar si o latura vegetala. In atac se releva mai bine caracterul de Aligote dobrogean, inclusiv cu acel compozit aromatic amintind de condimente si pasta de migdale, ca in final sa se accentueze tusa tonica, vegetal amaruie, care echilibreaza experienta gustativa. Aligote Caii de la Letea vol. II 2020 este o expresie moderna a acestui soi care are destinul sau distinct si plin de promisiuni interesante.

Iata un cabernet robust, cu arome clare de fructe rosii si negre de padure, visine, adieri florale si nuante la confluenta cu lemnul de stejar, cum ar fi ciocolata, vanilie si rom. In gust se releva ca un rosu tanar, cu taninuri robuste pe care maturarea timp de 8 luni in baricuri nici nu cred ca si-a propus sa le domesticeasca, ci doar sa le slefuiasca suficient cat sa nu se faca de rusine in societate. Societatea fiind desigur alcatuita din carne la gratar (miel, vita) sau mezelicuri, pardon, preparate de charcuterie, ca suna mai bine langa o "reserva".
Vinul de astazi imi aminteste de un album al unui cantaret pakistanez pe care l-am ascultat pe repeat acum 20 de ani si inca il mai vizitez din cand in cand. Muzica avea certe valente orientale, pe care unii le-ar putea asemana manelelor, totusi soundul erau top-notch, evident produs undeva intr-un studio super-modern occidental, cu instrumentisti asemenea. Asta creea un fel de pod intre exoticul pakistanez si auditoriul european sau american. Roseul Solo Quintab este un compozit alambicat. Cinci soiuri, patru rosii, unul alb, aparent fara legatura, precum muzicantii nostri. Rezultat: un vin frumos, expresiv, cu prospetime si mult fruct, usor de inteles si apreciat, desi tehnic e o realizare nu usor de produs. Iar pakistanezul este legendarul Nusrat Fateh Ali Khan (cautati pe streaming albumul Mustt Mustt), iar producatorul si chitaristul este Michael Brook (cautati Breakdown sau Cobalt Blue, ca n-o sa va para rau). Si ascultati la mine, cine asculta “Nothing without you” si nu are nicio tresarire, ar trebui studiat stiintific, caci nu e normal!
Bodegas Vetus este plasata aproape de localitatea Toro, din Castilla y Leon, in centrul denumirii de origine, care la randul ei e din ce in ce mai bine situata in "topul" podgoriilor spaniole. Vinul este 100% Tinta de Toro, care este denumirea locala a mai cunoscutului Tempranillo. A fost maturat 9 luni in baric si la proba paharului se prezinta modern in exprimare. Tuse de lemn, fruct la putere, prune si mure, usoare note lactice si picanterii, corpolenta peste medie, impetuos, tanini usor uscati initial care se rotunjesc in timp si se armonizeaza cu finalul fructat. Vinul nu pare filtrat, asa ca o jumatate de ora intr-un decantor nu o sa strice.
Sa notam: producator legendar; istorie milenara; Italia, Toscana litorala; Alie, o senzuala nimfa a marii; probabil nici forma sticlei nu e aleasa chiar intamplator, sugerand acelasi areal concupiscent; Syrah, Vermentino (5%). Si da, rezultatul e conform asteptarilor si chiar mai sus: e unul din cele mai bune roseuri incercate in ultima vreme, are atat finete, eleganta, dar si prospetimea necesara, arome frumoase, clare, florale, fructe rosii, grapefruit . Pe scurt: un rose extrem de reusit, seducator si foarte usor de baut.

Wine deco suna bine, daca ne gandim la miscarea artistica art deco, din prima parte a secolului XX. Daca miscarea artistica a avut un impact maxim in design (arhitectural, industrial etc) si vinul de astazi e bine gandit in atare perspectiva. Avem un strugure robust, utilitar, usor de invelit de mantaua decorativa a lemnului de stejar, care ii confera note specifice de vanilie, ananas insiropat,o tusa de patiserie, daca vreti. La impresia artistica contribuie si sticla impozanta, de ilustratie nu mai vorbim, astfel incat, in concluzie, vinul de azi provenind de la Velvet Winery din Dealu mare ofera o interpretare moderna, greu de desconsiderat.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...