Sunt prizonier voluntar în Galaţi, cu evadări ocazionale, din 1979. Absolvent de Filosofie, ulterior de Drept. Publicat în reviste culturale (Dominus, Dilema veche) şi de Filosofie (Eidos, Analele UDJG). În lumea vinului din 2009, autor al blogului tematic Lucruribune.blogspot.com, unul dintre cele mai vechi, mai bune şi modeste din patria noastră, deşi azi răsuflă mai greu, articole publicate în print şi online în Vinul.ro, Millesime, Somelierul etc. O pagină săptămânală în cotidianul local Viaţa Liberă (2014-2015), apariţii în media tv, radio, influencer de rit vechi pe Facebook şi alte locuri iluzorii, cilibiu, iar printre alte calităţi, soţ, tată şi alte ipostaze prozaice.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Iata ca sfintii au ajuns in 2017. De-a lungul anilor, anii de recolta de sub acesta onomastica eticheta s-au schimbat. Insa, fiecare a propus un vin rosu, sec, jovial, cum sta bine contextului, fara insa a lipsi o minima eleganta sau chiar potential de evolutie. E cazul si acum. Desi vinul se prezinta acum rosu-rubiniu cu reflexii purpurii, cu arome mustoase de fructe rosii si negre (afine&coacaze, prune), mici picanterii bine alese(vanilie, cuisoare e prea mult, asa ca va propun tinte), gust suculent, dulce acrisor, cu taninuri prezente, dar amabile, dulci, si remanenta decenta in profil fructat-picant, pana la urma sunt convins ca isi va pastra potentialul de evolutie.
Vin competent, bazat pe prospețime si aciditate, cu fatete vegetale si florale, profund citric, cu remanenta medie. Partea bună este că n-am avut halucinații si nici n-am simțit note de thujon. Partea proastă e ca nici n-am scris poeme demne de Rimbaud si Verlaine, ci doar m-am bucurat de vin intr-o seara toridă de vara.
In anii 50 Charles Brotte a dorit sa-si puna vinurile intr-o sticla deosebita. Tema a fost miscarea vitei de vie sub puternicele rafalele ale Mistralului, celebrul vant care matura an de an sudul Frantei. Un sticlar din regiune si-a incercat norocul iar rezultatul il vedem si astazi. Vinul din sticla este un Cotes du Rhone alb, amestec de Grenache blanc, Clairette si Viognier. Aromele sunt delicate cu note amintind de lime, piersici si mandarine, avand o corpolenta respectabila care integreaza cu succes aciditatea. Rezultatul este un gust placut si lin curgator, cu remanenta dulceag-acrisoara. Un vin amabil!
Zana Zanelor este o Feteasca Neagra din Dealu Mare. Are arome funky, lucru bun sau rau in functie de respondent, si o aciditate ridicata, usor iesita din corp.
Intruparea 2014 a fetestii negre de la Aliman ofera aceeasi satisfactie ca de obicei fanilor cramei, propunand arome de maturare (si maturitate, mai ales din punct de vedere vizual), cu pielarie si tabac, picanterii orientale si fructe negre zaharisite. Insa marca cramei este gustul catifelat. Sigur "catifelat" e o senzatie tactila, insa cred ca intelegem sentimentul de moliciune levantina si de densitate, de plinatate. Aciditatea nu e foarte evidenta in ansamblu, insa asta nu insemna ca nu-i acolo, ci doar ca nu e atat de evidenta ca la alte vinuri rosii. Chiar si remanenta e dintr-un registru de bombonerie. Pana la urma e o expresie buna a unui anumit tip de a face vinul.
Acest Cabernet sauvignon de Dealu Mare se infatiseaza ochiului intr-o roba rosu-amarant. Scuze, puteam sa zic rosu-rubiniu sau chiar bordo ori rosu-purpuriu, insa fac cu fiica-mea un training de largire a spectrului coloristic. Adica ea ma invata care-una si alta :) Are arome de ardei verde si de fructe rosii, un gust mustos, usor curgator insa fara a duce lipsa de taninuri, care sunt (spre linistirea papilelor) din soiul dulce. Remanenta medie, usor picanta. Acuma, ma tot intreb ce-i cu zanele astea. Daca la zana verde (vinul alb al cramei) puteam sa-i scot din sinapse pe Byron, Verlaine, Rimbaud si toata gasca, la zana purpurie n-ar fi de zis decat ca sunt unii in America care vand praf de zane- purpuriu- la doar 14 dolari sticluta. Aparent induce emotie, dar si putere, creativitate si ambitie. Ma rog, nu stiu daca la asta s-au gandit si cei de la Domeniul Muntean, insa am o banuiala ca nu e pe departe.
Daca nu stii de vinul acesta dinainte sau daca nu cauti repede pe google nu ai cum sa banuiesti ca nu e doar un Côtes de Castillon (o apelatie care nu e tocmai in topul Bordeaux-ului, ca sa fim delicati). Bine, daca pui mana pe sticla ti se aprinde un bec ca nu-i tocmai un vin de consum curent. E solida, cu accesorii de calitate. Sau poate stii cine e Gerard Perse, viticultorul de pe eticheta. E un podgorean amarat care in 1998 a spart pusculita si a gasit in ea 31 milioane euro cu care a cumparat Chateau Pavie. Una peste alta, avem azi un vin masiv, extractiv, cu arome de fructe negre, pielarie si tabac, taninuri masive, insa polisate, usor uscate daca nu ne jucam cu timpul si aerul, care le imblanzeste putin. Vin cu viata lunga in fata.
Daca vi se pare scump acest Chianti, aflati ca de banii acestia cumparati traditie de la 1435, un classico, adica cu procent mai mare de sangiovese(min 80%, in acest caz 90% cu restul Merlot) si din zone mai bune, si un riserva, adica minim doi ani de maturare dintre care minim 3 luni la sticla. Avand in vedere ca 2014 este recolta cea mai recenta de Ser Lepo Mazzei, putem concluziona ca nu n-au numarat zilele pana la implinirea minimului legal, ci ca au dorit sa ofere cea mai buna experienta de care sunt capabili la acest nivel de clasificare. Dupa gustul meu e un Chianti scoala, aducand atat prospetime, cat si o moliciune califelata deranjata de mici taninuri obraznice. Am gustat acum o saptamana recolta anterioara(2013) si credeti-ma ca zece ani de potential de pastrare nu e deloc exagerat. Dupa putin aer vom descoperi o aromatica de frunza de crizantema, o adiere de tei, fructe rosii si negre de padure. Corpolenta medie, profil clasic. Recomandat alaturi de paste cu sos rosu, tocanite si, nu in ultimul rand, pentru sporirea culturii generale.
Daca vi se pare scump acest Chianti, aflati ca de banii acestia cumparati traditie de la 1435, un classico, adica cu procent mai mare de sangiovese(min 80%, in acest caz 90% cu restul Merlot) si din zone mai bune, si un riserva, adica minim doi ani de maturare dintre care minim 3 luni la sticla. Avand in vedere ca 2014 este recolta cea mai recenta de Ser Lepo Mazzei, putem concluziona ca nu n-au numarat zilele pana la implinirea minimului legal, ci ca au dorit sa ofere cea mai buna experienta de care sunt capabili la acest nivel de clasificare. Dupa gustul meu e un Chianti scoala, aducand atat prospetime, cat si o moliciune califelata deranjata de mici taninuri obraznice. Am gustat acum o saptamana recolta anterioara(2013) si credeti-ma ca zece ani de potential de pastrare nu e deloc exagerat. Dupa putin aer vom descoperi o aromatica de frunza de crizantema, o adiere de tei, fructe rosii si negre de padure. Corpolenta medie, profil clasic. Recomandat alaturi de paste cu sos rosu, tocanite si, nu in ultimul rand, pentru sporirea culturii generale.
Bolgheri a devenit DOC in 1994, cand s-a constatat ca supertoscanele (vinuri foarte bune, dar din varietati clasice frantuzesti, nepermise traditional in zona) n-o sa plece nicaieri. Acest vin este un Cabernet-Merlot-Syrah, cu 8 luni in baric. E daca vreti o versiune "lite" pentru mult mai cunoscutele (si scumpele) Matarocchio, Tignanello sau Solaia. Continuand analogia cu telefoanele mobile, uneori se intampla si la vin ca o varianta lite sa fie (luand si pretul in considerare) o afacere mai placuta decat "flagship"-ul. Senzatia pe care ti-o da Il Bruciato este de forta si eleganta, cu aromatica de fructe rosii, condimente de cofetarie, espresso, adieri de tabac si pielarie, gust cu taninuri polisate, imblanzite, dar cu aciditate buna, care creeaza o viteza de curgere periculoasa pentru unele organe interne!
Zorzal ne livreaza un Cabernet surprinzator. Pentru asteptarile noastre, cel putin. Fructe rosii si negre, ardei verde, piper, mocha, gustativ se prezinta usor, delicat, catifelat, cu un puseu de aciditate pe final care eleveaza remanenta. Picant si placut de baut, acest Cabernet de altitudine ne vorbeste despre diversitatea, nu atat a Lumii noi, cat a lumii in general.
Aglianico este un soi vechi, cel mai probabil adus in peninsula italica de coloniștii greci. Blu Onice este un reprezentant de marca al vinurilor din Campania, un rosu inchis, aproape opac, cu nuante purpurii, care da primele indicii ale viitoarei densitati gustative. O aromatica luxurianta, cu avalanse de fructe, mure, prune, afine din afinata, si note de maturare, vanilie, stejar prajit, espresso, ierburi aromatice ne conduce spre un gust propunand o moliciune sudica, cremoasa, cu rotunjimi placute, dulci. Remanenta este respectabila, condusa de senzatii dense, balsamice. In concluzie, avem un vin foarte bun, usor de iubit de aproape toata lumea.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...