Jurnalist de profesie, cochetez cu vinurile de prin copilărie, de când am fost „uns” paharnic al familiei, în sensul că eu dădeam verdictul final în cazul vinului ce urma a fi achiziţionat pentru petrecerea ce urma să se întâmple. Pasiunea latentă a erupt prin 2006, când am gustat un vin purtând semnătura lui Mariano Garcia, oenologul care a scris istorie pentru Vega Sicilia. Am început să caut, să citesc, să descopăr, am creat un prim blog – Vin din Presă – iar din 2010 am intrat cu arme şi bagaje în echipa Vinul.Ro, spre imensa invidie a prietenilor, supăraţi că ei dau bani pe băutură în timp ce eu „primesc bani ca să beau”. Până în 2017, când am părăsit Vinul.Ro, am devenit globetrotter pe cărările vinului, jurat în concursuri internaţionale, printre care Concours Mondial de Bruxelles, Balkans International Wine Competition, Vinarium – IWCB sau Thessaloniki WSIC şi mult mai îndrăgostit de vin şi de oamenii din jurul lui. Actualmente sunt implicat în diferite proiecte, cu accent pe cel personal – Wine People - un blog pe care doar ancestrala-mi lene îl împiedică să fie mai frumos, mai puternic şi mai inteligent. Aaa, şi să nu uit... Din 2019 am devenit şi autor de carte: “Oamenii Vinului”.
Parte din echipa de degustători români care a devenit campioană mondială la cea de-a XI-a ediţie a „Campionatului Mondial de Degustare în Orb” - octombrie 2023.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Pentru de dimineață... Mai țineți minte reclama cu mezelurile de la Matache Măcelaru, nu? Ei bine, cam așa aș proceda și eu cu acest spumant nu foarte complex, dar bine structurat și proaspăt. Mi-aș cumpăra în fiecare seară vreo două-trei felii (a se citi sticle), că nu știi niciodată când rămâi fără pastă de dinți. Lăsând gluma la o parte, e un vin cu un RPC foarte bun și e perfect pentru a începe ziua cu zâmbetul pe buze Mai ales dacă ai avut o seara grea înainte. Ușor agresiv, cu mineralitate și aciditate care, la prima gură, par că ies din scală, Krone Borealis oferă totuși impresii dulci, îmbinând aromele de fructe galbene cu tușele de patiserie. Un Cap Classique corect, sprințar și revigorant, care își merită banii.
Să zicem că n-aș fi avut șansa să mă plimb prin Clos des Goisses și să degust, în frumoasa cramă de pe malul Râului Marne, alături de Charles Philipponnat, aproape tot portofoliul renumitei Case de Champagne. Și să mai zicem și că n-aș fi aflat că acest vin a fost declarat, aproape simultan, atât de La Revue du Vin de France, cât și de Decanter, drept cea mai bună Champagne non-vintage la finalul anului trecut. Să zicem și că n-aș fi știut că acest vin provine din selecția amicului și colegului meu Cosmin, pe care se pare că îl pot acuza de multe, dar nu și de faptul că n-aduce vinuri bune... Să zicem doar că eu, fără să fiu cel mai mare fan al bulelor, am fost entuziasmat de eleganța acestui vin, de precizia lui, de complexitatea și de bucuria pe care mi le-a oferit. Predominant floral, cu o mineralitate conturată în zona salină, cu notele de autoliză îmbinându-se armonios cu impresiile vegetale și cu fină tușă oxidativă, Royale Reserve Brut este un vin care nu are cum să nu placă. Tot ce pot să vă urez este să câștigați la loterie, ca să vă puteți bucura de el în fiecare zi!
Eu, recunosc, nu rezonez foarte tare cu acest tip de vinuri, dar am învățat că gusturile nu se discută și că un vin bun, chiar dacă ție nu îți place, trebuie apreciat la adevărata valoare. Deci voi spune că pentru cei care iubesc acest tip de vin, Papias poate reprezenta finalul căutărilor. Dens, gemos, cu taninuri sesizabile, însă rotunde și extrem de dulci, cu alcoolul destul de bine integrat, complex din punct de vedere aromatic, cu o exprimare gustativă suficient de elegantă, vinul iși va crea foarte mulți prieteni. Eu nu mă voi număra printre ei, evident, însă nici nu pot să-i neg calitatea și finețea exprimării. Fanilor acestui stil – puternic și dulceag - li se va părea foarte bun și, tocmai de aceea, li-l recomand călduros. E un vin puternic, rafinat și mult mai abordabil decât alte reprezentante ale genului.
Eu, recunosc, nu rezonez foarte tare cu acest tip de vinuri, dar am învățat că gusturile nu se discută și că un vin bun, chiar dacă ție nu îți place, trebuie apreciat la adevărata valoare. Deci voi spune că pentru cei care iubesc acest tip de vin, Papias poate reprezenta finalul căutărilor. Dens, gemos, cu taninuri sesizabile, însă rotunde și extrem de dulci, cu alcoolul destul de bine integrat, complex din punct de vedere aromatic, cu o exprimare gustativă suficient de elegantă, vinul iși va crea foarte mulți prieteni. Eu nu mă voi număra printre ei, evident, însă nici nu pot să-i neg calitatea și finețea exprimării. Fanilor acestui stil – puternic și dulceag - li se va părea foarte bun și, tocmai de aceea, li-l recomand călduros. E un vin puternic, rafinat și mult mai abordabil decât alte reprezentante ale genului.
Acu’, și dacă ar fi fost un produs de duzină, n-aș fi putut scrie ceva împotriva acestui vin. Că doar e importat de un campion mondial, coleg de-al meu, carevasazică... Dar nu e! E un vin cinstit, direct, fără emfază, care se deschide repede și place de la prima înghițitură. Chiar de la primul nas, aș spune, asta dacă nu vă e foarte sete și treceți direct la băut. Pentru că e un vin de băut. Chiar dacă majoritar Sangiovese – rotunjit cu ceva Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah -, acest Rosso di Toscana este echilibrat, degrabă curgător și extrem de ușor de înțeles. Intens fructat, cu o lejeră componentă vegetală și cu atingeri minerale potențate de învechirea în tancuri de ciment, proaspăt, suculent, vinul este și suficient de versatil în asocieri cu mâncarea, pentru că oferă satisfacție și lângă brânzeturi, și lângă paste cu sos roșu, dar merge excelent la un grătar de cursă lungă, cu porcul – mă rog, componentele și derivatele – în rol de primadonă. Și mai are și un foarte bun RPC. PS – aș mai fi scris, dar se arde cărnaciorul ăsta ușor picant și e păcat...
Acum, când tocmai a fost lansat Alutus – și ce lansare... - ai spune că, la Avincis, Negru de Drăgășani a intrat ușor într-un con de umbră. Ei bine, te-ai înșela tare. Pentru că vinul din 2019, un an de extract, an pe care producătorii de vinuri roșii din sudul țărișoarei noastre l-au iubit în general, ei bine, acest vin se prezintă precum un cavaler câștigător de turnir, adică și călare, și cu panaș și plin de mândrie. Cam tinerel, cavalerul nostru, dar asta nu poate decât să-i mulțumească pe cei ce vor achiziționa mai multe sticle, cu scopul de a-i acorda tânărului timpul de a-și desăvârși educația și pregătirea. Notele de fructe de negre și de prună ușor afumată sunt la putere, dar sunt potențate și de tonuri tonice, de iarbă și lut, aciditatea susține corpul plin, cărnos, ambele ținând în frâu alcoolul mai mult decât generos, gustul e lung, fructat-gemos, cu un final în care simți și spumă de espresso, și ciocolată. Bun și-acum, dar cred că și mai bun în cincinalul viitor.
Știu că, mai nou, pe cerul Vinarte au apărut mai mulți sori, dar eu, din respect pentru vremuri demult apuse, pre când exista un singur Soare și el reprezenta, probabil, cel mai bun Cabernet Sauvignon mono-cepage al spațiului Carpato-Danubiano/Pontic, o să vorbesc în continuare de Soare numai în varianta CS (Cabernet Sauvignon, nu Counter Strike, să fim bine înțeleși!) Ei bine, am închis ochii și parcă m-am întors în timp, pe vremea când analizăm Soarele la el acasă, la Bolovanu, de măcar două ori pe an. Și, da, acest 2019 aduce puțin cu ce mai rememorez eu din acea frumoasă ediție 2009, degustată pe la final de 2011, direct din baric. Pentru că vinul e intens, complex, bine structurat, dar încă foarte tânăr. Elegant din punct de vedere aromatic, cu taninuri moi, ușor prăfoase, dar bine echilibrat, Soare 2019 este un vin care poate oferi satisfacție chiar și acum. Dar mai bine luați vreo trei sticle și puneți două la păstrare. Măcar încă vreo trei anișori.
Ca unul care mă desfătam cu Excelența încă de pe vrmea când aprea în variante separate, adică nu ca acum, blend de Riesling Italian și Sauvignon Blanc, am, simultan, atât o atracție, cât și o exigență aparte când vine vorba de acest vin. Că, deh, Excelență – Exigență rimează... Au fost ani când am refuzat să beau Cuvee-ul, considerându-l mult sub potențial, însă acum trebuie să recunosc că mă gândesc să mai cer o sticlă. Dens fără să devină greoi, cu o aciditate vie, plăcută, bine încadrată, cu o structură fermă, foarte complex din punct de vedere aromatic, vinul oferă deopotrivă prospețime și plăcere. Notele de flori albe, de citrice, de caisă și de ierburi sunt intens pudrate cu impresii minerale, ba chiar și cu o atingere de condiment. Eu îl încerc când afara sunt vreo 37 de grade și, cum spuneam, parcă aș mai cere o sticlă.
E in trend sa faci spumant. Chiar si daca te afli in Abruzzo. Spumantul se vinde si, daca nu se vinde chiar tot, n-ai nicio problema sa-l bei tu, cu prietenii tai. Mai ales daca e un Brut Metodo Classico, realizat din Chardonnay si Pinot Noir, cu minim 3 ani de contact cu drojdiile. Acum, nimic de spus, autoliza vine cu ceva note de paine dospita, vinul are structura si ceva cremozitate, bulele sunt fine, persistente, dar, pe ansamblu, predomina o impresie de verde. Și in culoare, si in nas, dar si in gust. Olfactiv, florile albe si fructele galbene sunt atinse de tuse de limeta si grapefruit necopt, in vreme ce in gust, unul suficient de lung, totusi, aciditatea intensa potenteaza note de coaja de lamaie si chiar impresii vegetale. Acum, depinde de ce/ti doresti de la el. Daca vrei prospetime, senzatii racoritoare si pofta de mancare, Di Sipio Brut poate fi o alegere fericita, Dar daca vrei eleganta si complexitate, gandeste-te si la alte variante!
Proaspat, reconfortant, lejer, usor de baut si, peste toate, abordabil din punct de vedere financiar... Ce poti sa mai ceri unui vin gandit sa devina un partener loial al zilelor fierbinti de vara? Ba, pe undeva, l-am putea caracteriza ca fiind usor prea concentrat, pentru ca gustul e lung, bine asezat, iar expresia tiolica e intensa si potenteaza aromele de mar verde si citrice din finalul racoritor. Bravo, Darius Pripon, sa ne ma deranjezi cu vinuri din acestea!
Proaspat, reconfortant, lejer, usor de baut si, peste toate, abordabil din punct de vedere financiar... Ce poti sa mai ceri unui vin gandit sa devina un partener loial al zilelor fierbinti de vara? Ba, pe undeva, l-am putea caracteriza ca fiind usor prea concentrat, pentru ca gustul e lung, bine asezat, iar expresia tiolica e intensa si potenteaza aromele de mar verde si citrice din finalul racoritor. Bravo, Darius Pripon, sa ne ma deranjezi cu vinuri din acestea!
„Ce-i Cramposia? E o tarancuta Dar care place tare la boieri”...scria Pastorel despre acest soi care, in ultimii ani, ne da din ce in ce mai multe motive de mandrie si de bucurie. Asa si cu aceasta Cramposie de la Avincis, care, fara sa intre in zona maximei elegante, e totusi un vin frumos si vesel. Parca mai intens ca in anii precedenti, cu o mineralitate sesizabila si cu o roba densa, aproape onctuoasa, vinul are ceva al lui. Are prospetime si are un profil aromatic suficient de complex si de bine structurat incat sa simti si note de flori albe, dar si fructe, polen, fan si acea tusa - usor rustica, dar atat de apreciata - de strugure copt. Daca il lasi sa se incalzeasca in pahar, parca lasa alcoolul sa vorbeasa cam tare, dar, hai sa fim seriosi, cui ii ramane prea mult vinul asta in pahar??? Ar fi si pacat...
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...