După mai mult de 30 de ani de băut vinuri şi de lecturi oarecum intense în domeniu, n-am reuşit să ajung decât la o singură concluzie: cu cât descoperi şi afli mai multe, cu atât îţi dai seama cât de puţin, de fapt, ştii. Ca-n orice domeniu, de fapt. Aşa că, dacă mă-ntreabă acum cineva ce-i aia vin, nu pot să răspund, pe scurt, decât atât: o mare bucurie. O bucurie spre care am încercat și încerc să-i aduc şi pe alţii, cu ajutorul ziarelor, revistelor, cărţilor, degustărilor şi, deloc în ultimul rând, prin intermediul site-ului Costachel.ro. Şi fac asta şi pe Unvinpezi.ro, mânat de aceeaşi idee: c-ar fi meschin din partea mea să gust un vin bun şi să mă bucur de el de unul singur, fără să le dau şi altora sugestia. Păi n-ar fi păcat să nu ne bucurăm împreună?
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Notele sobre, vegetale, minerale si citrice cu care ne intampina acest surprinzator Pinot Bianco ne introduc perfect in peisajul „barbatesc” care urmeaza. Fiindca, da, avem de-a face cu un vin elegant si retinut, care nu vrea sa cucereasca publicul cu orice pret. Nu vreau sa zic prin asta ca ar intra in categoria vinurilor „de reflectie” (oricum, sintagma ma cam enerveaza), ci doar ca merita sa fiti atenti la micile si inefabilele tuse care il pun in valoare. Si, fiindca o sa aveti nevoie de mancare la el, va spun din prima ca n-are rost sa va ganditi la chestii prea suave; pestii grasi, puii dolofani, aperitivele zdravene, cam pe-aici se simte el bine.
Azi ne poposeste in pahare un spumant care subliniaza foarte bine ideea ca un vin „cu bule” poate fi folosit cu mult succes nu doar ca bautura aperitiva, ci si ca insotitor al primelor preparate ale mesei. Asa ca, dupa cum sugereaza, de altfel, si producatorul, puteti folosi acest spumant doar in „deschidere”, dar parca ar fi pacat sa nu continuati cu el alaturi de aperitive si prime feluri pe baza de pasare ori fructe de mare. Prospetimea si corpolenta optima il ajuta foarte bine in aceasta directie, iar perlajul fin si persistent va da o nota sarbatoreasca foarte placuta. Dar sa nu deduceti din asta ca-l recomand doar pentru cine romantice!
Olfactiv, recunosc, numitul Tinto de Toro m-a dezamagit nitel. Adica da, superba nuanta de cafea, delicioasa unda de ciocolata neagra, inefabil ansamblul, dar fructe prea putine (insa la prima adulmecare vinul era un pic cam rece, nu faceti ca mine, asta era ideea). Dar a venit gustul rotund si sobru, care s-a deschis, pana la urma, spre niscaiva fructe rosii (agrise, coacaze, cam pe-aici). Si-am gasit si-o astringenta zdravana, dar deloc neplacuta, fiindca taninii stau in banca lor si bine fac. Ei, si dupa toate astea mai soseste si-un postgust prelung, in care cafeaua se intoarce, aducand cu ea o cireasa neagra. Un vin chiar reusit, intre noi fie vorba, care-si va binemerita niste preparate usor grasute (astringenta de care vorbeam), pe baza de carne rosie.
Olfactiv ne intampina niste arome delicate de fructe rosii, cu o cireasa neagra care-si asuma (nu foarte convinsa) rolul de primadona. Gustul insa vine navalnic, plin si extractiv, usor gemos, cu o aciditate timida, care nu vrea sa deranjeze nota de moliciune. E un vin care cere carnuri rosii serioase, gen vita ori vanat, bine condimentate, eventual indelung gatite. Ori, de ce nu, ar putea fi trimis spre branzeturi maturate ori chiar alaturi de niste patratele de ciocolata neagra. Presupun ca ati inteles deja, e o Feteasca Neagra diferita de suratele de prin Moldova ori Dealul Mare. Mai curand as face o trimitere spre Aliman, ca sa trag o diagonala prin tara, asa, inainte de sarbatorile de Marea Unire.
Daca-i Nero d’Avola, atunci fireste ca avem de-a face cu un vin bine inchis la culoare, cu o fina bordura violeta. Olfactiv intalnim fructe rosii (coacaze, afine, rodii), frumos puse in evidenta de aromele specifice lemnului. Gustul vine bine in prelungire, prospetimea e evidenta, corpul e mediu iar taninii fini. Un postgust mediu spre lung, cu o usoara amintire de visina, incheie placut acest vin destinat tocaturilor si carnurilor rosii, insa lejere (rata, miel, eventual porc preparat simplu). Si un sfat: alcoolul, chit ca nu-i mult (13%), tinde sa-si ia nasul la purtare la temperaturi ceva mai ridicate, asa ca beti-l si dumneavoastra un pic mai rece decat se recomanda de obicei.
Daca va e pofta de un rosu usor si bun (da, stiu, o raritate in zilele noastre!) atunci sa stiti ca acum e momentul sa va faceti aprovizionarea. Cupajul de la Sacha Lichine e absolut exemplar pentru categoria „vin de baut cu cana”, fiind el foarte corect si, mai ales, lipsit de fite si snobisme. Proaspat, rotund, discret crocant, cu multe fructe rosii, va fi un perfect insotitor de gustarele, gratare, taclale si multa voiosie. Si mai spun doar ca n-ar fi deloc rau sa existe cat mai multe vinuri de acest gen (si la calitatea asta, desigur). Dar cum nu e cazul, ma vad nevoit sa ma repet: profitati acum!
Deja clasicul cupaj de la Vinarte ne intampina olfactiv niste cirese negre si prune afumate, urmate indeaproape de un sobor de fructe de padure, discret condimentate. Gustul e rotund si prietenos, alcoolul sta cuminte in banca lui, iar indemnul spre un al doilea pahar apare cu repeziciune. Ca sa va bucurati pe deplin de el, serviti-l pe la 14-16ºC (iar o aerisire scurta nu strica, dimpotriva). Cat despre insotirile perfecte, raza de actiune e destul de mare: carnuri rosii, tocaturi, branzeturi maturate, preparate din carne... Insa, (si) datorita notelor de fum, mi-as cam dori un gratar in farfuria de langa paharul cu Nedeea.
Sa ne-ntelegem de la bun inceput: nu, nu e Feteasca Neagra pe care v-ati putea-o dori langa sarmale, parjoale ori alte preparate mai usoare de carne rosie. Si confirmarea ca asa stau lucrurile vine de la prima adulmecare a paharului: un „nas” complex, chiar apasat, dominat de prune (mai ales sub forma de gem), carora le tin isonul, mai timid, un intreg sobor de fructe rosii, plus discrete si rotunjite arome oferite de lemn. In perfecta prelungire vine si gustul, care ne ofera in plus si iluzii dulcege, chiar potrivite cu frumoasa catifelare a ansamblului. Drept pentru care, revenind la sugestiile gastronomice, cred ca mai curand pe langa preparate zdravene (si onctuoase) de vita si vanat e locul acestui foarte interesant vin. Sau, de ce nu?, daca n-ati incercat pana acum sa verificati asocierea dintre ciocolata amaruie si vinul rosu, as zice ca acum e un moment mai mult decat nimerit. Cam bag mana-n foc ca o sa va placa.
Ca Feteasca Neagra de la Basilescu are deja o frumoasa traditie in spate, apoi asta o stie (aproape) oricine. Deci automat pretentiile-s mai mari. Dar, cel putin in cazul sticlei de fata, probleme nu-s. Adica avem olfactiv suficiente prune (ba chiar si-o unda de cirese negre), avem gustativ catifea si eleganta, plus o oarecare impetuozitate, deci e de bine. Drept pentru care as putea spune, fara teama de a gresi, ca e o frumoasa si reprezentativa Feteasca Neagra pentru Dealul Mare. Un singur sfat: serviti-o un pic mai rece, ca nu cumva alcoolul (14,8%) sa-si ia nasul la purtare. C-ar fi pacat.
Un Syrah de lume veche, deloc exploziv, deloc corpolent. Lemn exista, insa nu primesti scandura peste nas, condimentele sunt si ele la locul lor, dar puse de mana de bucatar priceput, nu de carciumar cupid care vrea sa mascheze lipsa de prospetime a carnii. Asa ca fructele (cirese negre, prune) sunt lasate sa se joace netulburate, insa nici macar ele nu-si iau nasul la purtare. Un vin usor, elegant, caruia ii va sta foarte bine langa mancaruri la fel de usoare si de elegante. Probabil nu va face fata vitei si, mai ales, vanatului, dar porcul si inaripatele mai dolofane vor fi foarte incantate de intalnirea cu Syrahul Baronului. Le prevad un mariaj mai mult decat fericit!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...