M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Al treilea membru a familie Prine Mircea debuteaza cu nuante pamantoase si afumate, mure, coacaze, gemuri, dulceata de zmeura, cirese de compot. In gust, pare usor naravas, cu ceva taninuri inca active. Aciditatea adauga prospetime unui final lung si picant.
Recunosc ca atat Irpinia, ca zona, cat si soiul Aglianico mi-au fost mai degraba straine pana de curand, cele trei-patru etichete raspandite pe mai multi ani nefiind de ajutor in creionarea unui profil. Asa ca am ramas mai degraba suprins de universalitatea expresiei acestui vin, plin de prune uscate, mieji de nuca, stafide, dulceata de cirese amare – gusturi ale copilariei cum mai gasesti prin cupajele de feteasca neagra, merlot si cabernet (puneti struguri regionali in loc de feteasca pentru alte zone decat Sudul Romaniei...). Alcoolul mare (14.5) este bine integrat, dar da o senzatie dulceaga de vin demisec, desi nu e clar cat zahar rezidual are. Gustativ, pleaca de la note afumate spre smochine si curmale, fructe mai degraba negre (dulceata de afine), cu aciditate buna si taninuri aproape topite. Curge bine, bucuros si catifelat, si cam face pofta de mancare. Fiti pregatiti!
Recunosc ca atat Irpinia, ca zona, cat si soiul Aglianico mi-au fost mai degraba straine pana de curand, cele trei-patru etichete raspandite pe mai multi ani nefiind de ajutor in creionarea unui profil. Asa ca am ramas mai degraba suprins de universalitatea expresiei acestui vin, plin de prune uscate, mieji de nuca, stafide, dulceata de cirese amare – gusturi ale copilariei cum mai gasesti prin cupajele de feteasca neagra, merlot si cabernet (puneti struguri regionali in loc de feteasca pentru alte zone decat Sudul Romaniei...). Alcoolul mare (14.5) este bine integrat, dar da o senzatie dulceaga de vin demisec, desi nu e clar cat zahar rezidual are. Gustativ, pleaca de la note afumate spre smochine si curmale, fructe mai degraba negre (dulceata de afine), cu aciditate buna si taninuri aproape topite. Curge bine, bucuros si catifelat, si cam face pofta de mancare. Fiti pregatiti!
Rotund si suculent, fara mari asemanari aromatice cu verii sai numiti Primitivo, crescuti prin Sudul Italiei. Nas complex, dominat de fructe de padure proaspete, genuri si dulceti, cu vagi aluzii picante si de smochine / curmale uscate. Pe papile, este surprinzator de rotund si plin, fara a fi greu. Senzatiile dulci vin, cel mai probabil de la alcool, care nu se simte sub valul de cirese si fructe de padure. Tatinuri perfect integrate, aciditate bune, perspective minunate: poate fi pastrat minim 4-5 ani, dar e bun si acum...
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Pentru oricine a gustat vreodata Soare sau Castel Bolovanu, este deja evident ca cei de la Vinarte se pricep la Cabernet. Asa ca, fara nici o surpriza, ba chiar pe masura asteptarililor, ne intalnim cu un vin cu arome clasice, un pic mai gemos decat ar sugera varsta, cu note dulcege de capsuni supramaturate si coacaze. Rotund, armonios, matasos, are un gust dominat fe note proaspete de fructe de padure, accentuate de aciditatea vie. Postgust elegant, brazdat de nuante fine de ciocolata cu lapte. Taninuri echilibrate, putin prezente, in nici un caz agresive. De revenit!
O supriza placuta, din partea unei crame mai greu accesibile (atat geografic, cat si ca distributie a vinurilor), despre care nu stiam, din pacate, prea multe. De fapt, nu stiam decat ca exista si's ardeleni de prin Bistrita, adica oarecum vecini cu cosmopolitii de la Liliac. Cert este ca am descoperit un vin prietenos, tanar, dar expresiv, cu arome specifice soiului - prune uscate, mieji de nuca, ceva fum, taninuri destul de moi si o aciditate vie, dar bine integrata. Curge usor si placut pe gat, numai bine de stropit o seara cu un prieten vechi. Recomandarea de consum ar fi in transe de 2-3 sticle...
Bogat, dar un pic retinut, complex pentru un nas educat si accesibil pentru utilizatorul de zi cu zi. Se joaca la fel ca o vedeta intr-un loc unde nu il / o cunoaste nimeni, sub masca unui individ obisnuit. Cu rabdare, trece de la tonuri mai intunecate si gemuri la fum, ciocolata si spice, cu un substrat de fructe negre si ceva dulceturi. Lasat mai mult la aer, capata nuante calde, vag alcoolice, intr-un final mai degraba elegant, asa ca l-as recomanda pentru consum sub 16 grade Celsius.
Bogat, dar un pic retinut, complex pentru un nas educat si accesibil pentru utilizatorul de zi cu zi. Se joaca la fel ca o vedeta intr-un loc unde nu il / o cunoaste nimeni, sub masca unui individ obisnuit. Cu rabdare, trece de la tonuri mai intunecate si gemuri la fum, ciocolata si spice, cu un substrat de fructe negre si ceva dulceturi. Lasat mai mult la aer, capata nuante calde, vag alcoolice, intr-un final mai degraba elegant, asa ca l-as recomanda pentru consum sub 16 grade Celsius.
A fost o vreme in care Chianti nu insemna mai nimic pentru piata din Romania. Ezita intre o capsunica de margine de drum si un vin “de omleta”. Vremurile s-au schimbat si - fie de vina incalzirea globala, fie alinierea la standarde noi, fie vreo simpla schimbare de concentratie alcoolica - ideea de Chianti nu a mai fost atat de desueta. Avem de-a face cu un vin mai extractiv, mai plin, mai rotund decat ar presupune istoria, cu arome intense (fructe de padure, mure) si mereu. Dar, cu siguranta, un vin bun, de zi cu zi..
Mai putin cunoscut pe meleagurile noastre, Alain Brumont este unul dintre cei mai respectati producatori de vin din sud-vestul Frantei, unde si-a inceput activitatea in urma cu 30 de ani. Un soi de influencer, daca vreti, insa unul de nisa, cu pofte si expresii pur gascone. Ca o consecinta a gusturilor sale, din cele 430 de hectare pastorite s-au nascut vinuri care au „reperat” onoarea pierduta a Madiran-ului si i-au atras porecla de „Petrus-ul din Sud-Vest”. In stilul mentionat, avem de-a face cu un vin produs din mult Tannat si putin Cabernet, foarte concentrat si intens, intunecat chiar. Nuante de mure si coacaze, absint, carbune, taninuri cat sa sature o saptamana de iarna (frumoase, ce-i drept, dar grele) si o aciditate care ne spune ca vinul este inca la inceput de drum. Asa ca luati si pentru rezervele din pivnita caci, vorba ceea, winter is coming...
Cand esti furnizor al palatului Elysee, al Senatului Frantei si al nemuritorului Matignon, e greu sa-ti puna cineva la indoiala calitatea vinului. Cum ar veni, fara nicio surpriza, La Croix de Pomerole 2015, venit de la nepronunatabila famile Janoueix, este unul dintre vinurile remarcabile ale regiunii din care se revendica. Un pic prea tanar si, probabil, mai potrivit colectiei decat consmului curent, are taninuri inca active si o aciditate inselatoare, dar prezenta si, pe de alta parte, garantie a urmatorilor ani de viata. Nuante de flori uscate in prim plan, urmate de fructe rosii, proaspat, elegant. Mai zic producatorii (pe care, de aceasta data, nu avem de ce sa nu-i credem) - „produs al unui an exceptional” (după un interval mai degraba trist, intre 2012 și 2014). De baut, de tinut... o defizie grea, mai ales ca s-a racorit afara...
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...