M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Un Ripasso asa cum ti-l inchipui, daca iti plac vinurile din Valpolicella. Rotund, integrat, cu un corp atletic, desi alunecos si matasos cat sa-l vizualizezi mai degraba ca fiind suplu. Arome complexe, etajate si specifice, de la notele balsamice la camfor / eucalipt / mentol, ba chiar ceva cola si vanilie, dar cu un centru puternic de gemuri si nuci scoase din marmelada. Și gustul aminteste de cola, oarecum, dar doar printre tonurile puternice de prune uscate, dulceata de coacaze si fructe negre proaspete. Tanar, debordand de prospetime, dar frumos integrat, puternic si cu restul traditional de zahar aproape insesizabil. Frumos, dom'ne, ce sa mai!
Un Ripasso asa cum ti-l inchipui, daca iti plac vinurile din Valpolicella. Rotund, integrat, cu un corp atletic, desi alunecos si matasos cat sa-l vizualizezi mai degraba ca fiind suplu. Arome complexe, etajate si specifice, de la notele balsamice la camfor / eucalipt / mentol, ba chiar ceva cola si vanilie, dar cu un centru puternic de gemuri si nuci scoase din marmelada. Și gustul aminteste de cola, oarecum, dar doar printre tonurile puternice de prune uscate, dulceata de coacaze si fructe negre proaspete. Tanar, debordand de prospetime, dar frumos integrat, puternic si cu restul traditional de zahar aproape insesizabil. Frumos, dom'ne, ce sa mai!
Din Bolgheri nu s-a intamplat pana acum sa ajunga la mine, cel putin, vreun vin care sa nu fie bun, foarte bun, excelent sau peste... Asa ca nu e de mirare ca, atunci cand o familie face vin de vreo sase-sapte sute de ani - inventatori de supertoscane, printre altele - se apuca de facut vin in aceasta regiune, iese ceva memorabil. Poate nu e momentul acum pentru el (decat dupa apus), dar acesta este un vin pe care ar trebui sa-l aiba toata lumea in rezerva, pentru momentul in care e nevoie de ceva bun. Nas super-elegant, cu fructe negre si condimente, gust pe masura, punctat in final de cafea proaspat prajita, spuma de espresso si mieji (alune, nuci si alti samburi lemnosi). Nu o fi fost 2013 un an senzational in vie, dar daca asa arata un vin dintr-un an mediocru, abia astept sa le vad si pe celelalte!
Mai matur decat ar spune anul de productie, cu taninurile deja topite si doar ceva aciditate mai accentuata care sa-i tradeze tineretea, vinul de azi este un exponent destul de clasic al Sudului Italiei. Fructe rosii si negre usor deshidratate / confiate, gemuri si dulceti, alcool mai putin sesizabil decat ne-am astepta. Gustul este clar de vin de zi cu zi, dar cu un pic in plus de caldura si delicatete. Nu lung, dar suficient de intens, placut si integrat.
Pana la 30-35 de ani, e OK sa consideri ca sambata e minunata daca incepe cu o bere rece. Daca dupa 35 de ani nu ai inlocuit-o cu Prosecco, crede-ma, e cazul s-o faci! Nu ca n-ar fi potrivit si in alte ocazii - la masa, dupa masa, inainte de masa sau in loc de masa... Dar sambata dimineata are cel mai bun gust, cred. Si cel de fata, un pic mai delicat si mai plin de tinerete decat vinurile medii, este tot un Prosecco plin de pofta de viata, cu arome de fructe exotice, ceva urme florale si clasica patiserie fina. Plin de lumina si de relaxare - bulele din pahar tot spun chestii de genul "dolce far niente", "dolce vita"... De ascultat si de baut!
Mno, somonul e somon, lejeritatea e lejeritate (insuportabila usuratate, ar spune unii), iar aromele de fragute, capsune si ceva pepene rosu fac din acest vin un standard de vara din DOC-ul Coteaux d'Aix-en-Provence (Franta, daca mai existau intrebari). Daca e ceva special la acest vin - si am mai vazut doar cateva in acelasi sens - este acel spirit liber pe care il vedem cand mergem noi, romanii, in excursii "afara". Seamana cu oamenii aceia relaxati, care au un calendar bine stabilit, dar stiu sa se bucure de timpul liber. Este un vin caruia ii pasa mai putin de tine si de nefericirile tale, cat ii pasa sa te puna inapoi pe o sina - pe un drum ok. Nu e vesel, te inveseleste. Nu e o poveste, te pune sa scrii o poveste. Sa zic ca e si raport bun calitate / pret, e deja blasfemie... Bucurati-va si atat!
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Acesta este "fratele" un pic mai mare al unui prosecco prezentat aici cu aproximativ o luna in urma, dar deosebirea dintre cele doua este sensibila. Le despart cateva (nu multe) grame de zahar, dar si nuante importante - desi nu este mult mai scump, spumantul de azi este semnificativ mai cremos, mai fin, cu arome mai intense si mai generoase. Piersici de compot, mere dulci, zemoase, si nuante de patiserie fina, totul intr-un ansamblu echilibrat si elegant. Spumant de seductie, care necesita un partener de partea cealalta a mesei.
Nu o fi Negrul de Dragasani vreun "portdrapel" al soiurilor romanesti dar, sincer vorbind, tare mi se pare ca uneori are de spus mai mult despre Romania si despre romani decat Feteasca neagra. Asa, un pic (mai mult, chiar) rustic, dar slefuit si coerent, un taran curat si ager, pe cale sa termine facultatea de filosofie... Iar cel de la Via Marchizului, de cativa ani incoace, este tot mai jucaus, mai nuantat si mai convingator. Cand crezi ca ai dat de o banala duda supracoapta, cazuta din copac, aromele te muta catre mure proaspete. Cand crezi ca ai dat de lemn uscat, e de fapt o nuanta de ciocolata care il acopera, unde ai impresia ca e ceva, o nota de fiert, de ars - gasesti de fapt ceva smochine, curmale sau alte uscaciuni. Frumos si de perspectiva, chiar daca acum inca se zbate in chinul adolescentin de a nu putea formula exact tot ce-i trece prin gand.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...