M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Intr-o lume in care moda rose-urilor s-a tradus printr-o avalansa de arome ‘selectionate’, dominate de celebra nuanta sa ‘bombonica’, Caii de la Letea face o remarcabila exceptie. Prospetime, fruct generos, nuante secundate de flori uscate, suculenta si o aciditate potrivita sezonului - per total, o suma de atribute convingatoare pentru un inceput de august, mai ales dace sunteti adeptii unui rose cu personalitate.
Sincer vorbind, raman la parerea ca rose-urile sunt mai mult un potential pierdut al strugurilor care ar fi putut fi mai bine folositi pentru vinuri rosii, fie ele si simple. Realitatea se incapataneaza insa sa-mi dea peste nas, asa ca ma intalnesc tot mai des cu rose-uri cu personalitate, cu ceva complexitate si, in general, la care merita sa revii dupa o vreme. Cel de fata are tot ce-i trebuie unui vin: complex (joaca intre fructe rosii de padure si fructe de livada - mere, pere), aciditate cat sa-i stea bine si sa nu fie plicticos, o lungime a gustului remarcabila si atata eleganta cat sa nu ceara momente speciale, dar sa nu fie nici un simplu vin “de plaja”.
Sincer vorbind, raman la parerea ca rose-urile sunt mai mult un potential pierdut al strugurilor care ar fi putut fi mai bine folositi pentru vinuri rosii, fie ele si simple. Realitatea se incapataneaza insa sa-mi dea peste nas, asa ca ma intalnesc tot mai des cu rose-uri cu personalitate, cu ceva complexitate si, in general, la care merita sa revii dupa o vreme. Cel de fata are tot ce-i trebuie unui vin: complex (joaca intre fructe rosii de padure si fructe de livada - mere, pere), aciditate cat sa-i stea bine si sa nu fie plicticos, o lungime a gustului remarcabila si atata eleganta cat sa nu ceara momente speciale, dar sa nu fie nici un simplu vin “de plaja”.
Pana la 30-35 de ani, e OK sa consideri ca o zi e minunata daca incepe cu o bere rece. Daca dupa 35 de ani nu ai inlocuit-o cu Prosecco, crede-ma, e cazul s-o faci! Nu ca n-ar fi potrivit si in alte ocazii - la masa, dupa masa, inainte de masa sau in loc de masa... Dar dimineata are cel mai bun gust, cred. Si cel de fata, un pic mai delicat si mai plin de tinerete decat vinurile medii, este tot un Prosecco plin de pofta de viata, cu arome de fructe exotice, ceva urme florale si clasica patiserie fina. Plin de lumina si de relaxare - bulele din pahar tot spun chestii de genul "dolce far niente", "dolce vita"... De ascultat si de baut!
Mno, somonul e somon, lejeritatea e lejeritate (insuportabila usuratate, ar spune unii), iar aromele de fragute, capsune si ceva pepene rosu fac din acest vin un standard de vara din DOC-ul Coteaux d'Aix-en-Provence (Franta, daca mai existau intrebari). Daca e ceva special la acest vin - si am mai vazut doar cateva in acelasi sens - este acel spirit liber pe care il vedem cand mergem noi, romanii, in excursii "afara". Seamana cu oamenii aceia relaxati, care au un calendar bine stabilit, dar stiu sa se bucure de timpul liber. Este un vin caruia ii pasa mai putin de tine si de nefericirile tale, cat ii pasa sa te puna inapoi pe o sina - pe un drum ok. Nu e vesel, te inveseleste. Nu e o poveste, te pune sa scrii o poveste. Sa zic ca e si raport bun calitate / pret, e deja blasfemie... Bucurati-va si atat!
Un soi impartit intre rustic si elegant, despre care am impresia ca ii pune des in dificultate pe producatori, care nu stiu exact ce sa faca cu el. Sincer, cam asa as vrea sa vad si Cramposiile viitoare - un corp ceva mai pronuntat, gust dominat de fructe de livada, cu ceva accente citrice, racoritor si vesel. Un cantc popular cantat de orchestra Radio...
Un nas plin si intens, dominat de drojdii si aluat de paine, dar marcat si de fructe albe (mere verzi dulci, prune necoapte). Perlare cu bule fine si medii. Gust delicat, aproape discret, dominat de fructe, extrem de curat si luminos, curgator ca matasea, lasand in urma o senzatie de curatenie ca in reclamele in care sclipeste totul in jurul unui tip chel, cu tricou alb. Per total, o cava care mi-aduce aminte ca, acum cativa ani, as fi pariat ca acest stil de spumante va castiga oricand in fata Prosecco...
Aparent, acest vin ar fi noua fitza a actorilor, prin aceasta intelegandu-se Oscar, Emmy & Cannes. Branding-ul este facut mai degraba dupa Chanel decat dupa clasicele si un pic desuete reguli ale vinului (nu, daca beti no.8 nu inseamna ca sunt opt vinuri in colectie, ci doar Bodvar 1, 5, 7 si 8, adica patru, desi unele vin la sticla magnum sau dublu magnum). Orice merge, sa mearga, mi-am zis, dupa ce am gustat pentru ca, sincer vorbind, chiar este unul dintre cele mai bune rose-uri pe care le-am gustat pana acum. Top 5? Top 10? 20? Nu stiu, dar in zona...
Este un vin executat chirurgical, fara nimic stramb, nimic care sa te traga de maneca, perfect rotunjit si integrat, cu o expresie atat de modesta cat sa sugereze eleganta extrema, dar atat de complexa incat sa se asigure ca nu-l uiti. Ca o farfurie perfecta, a carei simplitate ascunde o munca de colos. Exact cat fruct trebuie, exact atatea arome florale cat poate sa duca fara sa fie obositor, exact atata aciditate, extract, lungime cat sa se aseze in memorie. Designer wine, daca exista expresia, la asta se refera.
Un Prosecco mai atipic, cu un perlaj mai redus, dar foarte viu si jucaus pe papile. Notele exotice dn nas provin din faptul ca nu avem de-a face cu obisnuitul vin 100% din struguri Glera, ci cu un cupaj local, care include de aceasta data si struguri precum Verdiso, Bianchetta Trevigiana si Perera, de unde si numele de „cupaj traditional”. Nas de fructe si flori uscate, gust viu, cu un prim plan de mere verzi, ceva accente delicate intre mango si piersica, si un final cu senzatii dulci-florale, de salcam. Fin, fara a fi delicat, bun si de racorire, si de acompaniat niste salate de fructe.
Aurelia Visinescu este, fara tagada, o autoritate in materie de Pinot Noir, cu un trecut de medalii internationale dincolo de orice indoiala. Mai sunt unii care se bucura mai mult de Fetestile ei negre sau de Tamaioase. Si au si ei dreptate. Dar acest rose, am impresia, e facut mai mult pentru prieteni decat pentru critici. Isi ia in serios rolul racoritor - amabil al rose-urilor si, desi joaca armonios intre fructe de padure rosii, cirese albe si o aciditate de fruct alb - este, in fapt, un vin de sprijin, fie ca acompaniament langa o gustare de vara, fie ca popas reconfortant in mijlocul unui drum lung...
La fel ca Amarone, Recioto este un stil de vinificare ce presupune uscarea strugurilor inainte de a fi presati, ceea ce conduce, evident, la o concentrare a zaharurilor si a aromelor. Daca la Amarone este vorba despre o fermentare completa, care produce vinuri seci, cu un nivel ridicat de alcool, la Recioto vorbim despre o fermentare intrerupta, care lasa suficient zahar cat sa putem califica vinul drept demidulce sau dulce. Eleganza este un vin dulce, cu note de cacao, zahar ars, fructe rosii si negre zaharisite, cu un final de dulceturi si ciocolata, destul de aproape de un recioto clasic, chit ca – mai mult ca sigur – are la baza alti struguri. Se simte stilul consacrat al Alira, de fructe supramaturate si usor oxidativ dar, in contextul unui vin ducle, acest stil va fi chiar si pe placul iubitorilor de fresh & fruity.
La fel ca Amarone, Recioto este un stil de vinificare ce presupune uscarea strugurilor inainte de a fi presati, ceea ce conduce, evident, la o concentrare a zaharurilor si a aromelor. Daca la Amarone este vorba despre o fermentare completa, care produce vinuri seci, cu un nivel ridicat de alcool, la Recioto vorbim despre o fermentare intrerupta, care lasa suficient zahar cat sa putem califica vinul drept demidulce sau dulce. Eleganza este un vin dulce, cu note de cacao, zahar ars, fructe rosii si negre zaharisite, cu un final de dulceturi si ciocolata, destul de aproape de un recioto clasic, chit ca – mai mult ca sigur – are la baza alti struguri. Se simte stilul consacrat al Alira, de fructe supramaturate si usor oxidativ dar, in contextul unui vin ducle, acest stil va fi chiar si pe placul iubitorilor de fresh & fruity.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...