M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Este un loc comun, sper, laudatio adus de catre Pastorel Teodoreanu, in diferite ocazii, Cabernetului de Samburesti. La fel de cunoscute – din nou, sper – sunt Cabernetul „Soare” de pe platourile din Bolovanu (gard in gard cu mosia Samburesti si, daca nu ma insel, din acelasi DOC) si povestea numelui sau – culegatorii de pe coasta dealului spuneau ca muncesc „la soare”, pentru ca nu aveau pic de umbra in care sa se ascunda, la orice ora din zi. Cert e ca zona Samburesti – Bolovanu este un epicentru al Cabernetului de calitate (intins chiar si peste Olt, in via unor nobili concurenti), si ca Soare este, de mult, un vin-fanion atat al Vinarte, cat si al noului val din oenologia romaneasca. Inca tanar, plin de dulceti si gemuri, de fructe de padure proaspete si cu arome deja stratificate (in nas si gust, deopotriva), „Soare” este astazi un vin de bucurii spontane, usor de inteles, dar este mai ales un vin de imbatranit, cu intelepciune, in pivnite potrivite. Cred ca-si va da adevarata masura peste 4-5 ani.
Un rose din noua scoala a Sudului Frantei, unde ideea de vin campenesc, de vin de coasa sau de baut cu burta e pe cale de disparitie. Pe de o parte, treaba cosasilor o fac combinele, pe de alta - nu ai cum sa supravietuiesti economic doar cu asa ceva, decat daca ai sute si mii de hectare. Ceea ce nu prea e cazul. Trend-ul, sa zicem asa, a luat-o spre vinuri mai seducatoare, mai complicate, cu ceva mai mult alcool (ca nici cu incalzirea globala nu prea te pui...), cu mai multe de oferit decat aveau acum vreo 20 de ani. Culoare perfecta de foaie de ceapa (de dictionar, as zice, dar l-am degustat mai pe seara, si nu risc), nas usor afumat, cu multe cirese albe, ceva ierburi aromatice si fucte de padure necoapte, dar si niste aluzii minerale. Gust in coerenta cu aromele, de fructe rosii tinere, cu un surplus citric care contribuie la aciditatea consistenta, postgust mediu spre lung si plin de prospetime.
Cand gusti vinul unei familii care are in spate vreo sase sute de ani de traditie in facerea vinului si care pune pe primul loc promovarea soiurilor locale (evident, intr-un context bio/ecoresponsabil) cam la asa ceva te astepti. Ser Lapo, unul dintre stramosii familiei, este primul responsabil pentru a fi folosit numele de „vin (de) Chianti”, in 1398, deci e clar ca nu putea fi vorba de vreunul dinte acele vinuri din aceeasi regiune, insa mai potrivite pentru picnicuri si omlete decat pentru exercitii de admiratie. Facut in stilul suplu al Chianti-urilor, din vremea in care nu era descoperita inca puterea Sangiovese-ului de a da vinuri grele, Ser Lapo exceleaza prin aromele complexe si prietenoase, de la cirese negre si fructe proaspete de padure la piele, fum si condimente. Aromele provenite din contactul cu lemnul se dezvolta incet, dar sigur, pana cand vinul ajunge la o expresie aproape sobra. Gustativ, lemnul devine si mai prezent, cu o astringenta ce dovedeste ca vinul va deveni si mai bun dupa ceva invechire (6 luni – 2 ani). Chiar si asa, vinul este mai degraba dominat de fructe si gemuri, referintele la lemn fiind, dincolo de taninuri, aromele de fum si praful de cacao din final. Vin de vanat si de vita, cea din urma nu foarte patrunsa...
Cand gusti vinul unei familii care are in spate vreo sase sute de ani de traditie in facerea vinului si care pune pe primul loc promovarea soiurilor locale (evident, intr-un context bio/ecoresponsabil) cam la asa ceva te astepti. Ser Lapo, unul dintre stramosii familiei, este primul responsabil pentru a fi folosit numele de „vin (de) Chianti”, in 1398, deci e clar ca nu putea fi vorba de vreunul dinte acele vinuri din aceeasi regiune, insa mai potrivite pentru picnicuri si omlete decat pentru exercitii de admiratie. Facut in stilul suplu al Chianti-urilor, din vremea in care nu era descoperita inca puterea Sangiovese-ului de a da vinuri grele, Ser Lapo exceleaza prin aromele complexe si prietenoase, de la cirese negre si fructe proaspete de padure la piele, fum si condimente. Aromele provenite din contactul cu lemnul se dezvolta incet, dar sigur, pana cand vinul ajunge la o expresie aproape sobra. Gustativ, lemnul devine si mai prezent, cu o astringenta ce dovedeste ca vinul va deveni si mai bun dupa ceva invechire (6 luni – 2 ani). Chiar si asa, vinul este mai degraba dominat de fructe si gemuri, referintele la lemn fiind, dincolo de taninuri, aromele de fum si praful de cacao din final. Vin de vanat si de vita, cea din urma nu foarte patrunsa...
Crescut la altitudine (1.350 m), pe un platou aparat de munti, acest Cabernet – frumos de altfel – mi-a starnit cateva nedumeriri. Poate sa fi fost doar sticla mea, pentru ca nu am vazut referiri similare nicaieri dar, daca a fost un accident, ma bucur ca a ajuns la mine. Despre ce e vorba? Despre niste tonuri olfactive secundare de cenusa, de pamant parjolit, regasite apoi in postgustul cu tente mineral-pamantoase, note rare pentru un vin atat de tanar, produs in tancuri de inox (deci nu de la butoaie arse) si care nici macar nu a trecut prin fermentatie malolactica… Ciudat, cum spuneam, dar frumos. In rest, tot ce va assteptati – nas de magiun, dulceata de fructe rosii, condimente, dublat in gust de fructe confiate, fructe de padure un pic deshidratate, piperuri, ba chiar si ceva note florale si tropicale, daca aveti rabdare sa-l aerisiti. Interesant, ca sa nu zic mai mult...
Daca ar fi dat australienii, americanii, chilienii si argentinienii iama in nordul Italiei, ca netarmurita si arzatoarea dorinta de a face vin, cam asa ceva ar fi iesit. Insa (ceva ce ei ar face!) revolutionarul dop de sticla (sigiliul perfect, anti-oxidare, anti-orice) este, de fapt, de rasina. Și scoate / agata / lipeste membrana protectoare odata cu dopul, deci ar fi bine sa goliti sticla din prima incercare, nu sa-l lasati cu saptamanile prin frigider. Și cam atat - alte reprosuri nu gaseste nici un carcotas. Un vin intens, aproape dur, orisicum surprinzator, cu debut de magiunuri frumoase (de prune uscate, dar cu mieji de nuca), deschis apoi spre coacaze si un strop de nuci de cola (Kola), si o expresie - dupa aerisire - dominata de cirese negre, cirese rosii tinere si ceva fructe rosii de padure foarte proaspete. Gustul porneste la fel de inchis ca nasul - smochine, curmale, nuci, pentru a evolua spre mure, fructe de padure si o doza perfect echilibrata de picanterii. Tanar, dar deja pe platoul optim de consum.
Daca ar fi dat australienii, americanii, chilienii si argentinienii iama in nordul Italiei, ca netarmurita si arzatoarea dorinta de a face vin, cam asa ceva ar fi iesit. Insa (ceva ce ei ar face!) revolutionarul dop de sticla (sigiliul perfect, anti-oxidare, anti-orice) este, de fapt, de rasina. Și scoate / agata / lipeste membrana protectoare odata cu dopul, deci ar fi bine sa goliti sticla din prima incercare, nu sa-l lasati cu saptamanile prin frigider. Și cam atat - alte reprosuri nu gaseste nici un carcotas. Un vin intens, aproape dur, orisicum surprinzator, cu debut de magiunuri frumoase (de prune uscate, dar cu mieji de nuca), deschis apoi spre coacaze si un strop de nuci de cola (Kola), si o expresie - dupa aerisire - dominata de cirese negre, cirese rosii tinere si ceva fructe rosii de padure foarte proaspete. Gustul porneste la fel de inchis ca nasul - smochine, curmale, nuci, pentru a evolua spre mure, fructe de padure si o doza perfect echilibrata de picanterii. Tanar, dar deja pe platoul optim de consum.
Mario Ercolino este considerat de multi ca fiind unul dintre cei mai buni oenologi italeni contemporani. Detine mai multe podgorii in sudul Italiei, insa toate achizitiile au vizat plantatii cu vii vechi sau foarte vechi. Semnatura stilului sau pare sa fie culesul tarziu (vendemmia tardiva), cu 7-10 zile dupa ce strugurii au ajuns la maturitate, pentru un strop suplimentar de intenstate aromatica. Ce-i drept, rar am vazut atatea superlative referindu-se la un vin –de la cele 97/98 de puncte primite de la Luca Maroni, impreuna cu imposibilul calificativ ”cel mai bun vin rosu italian”, pana la o nota aparent mica, de 3,9/5 primita pe platforma Vivino, unde se califica totusi printre cele mai bine notate 5% vinuri dn lume. Cert este ca aveti de-a face cu un vin eveniment, intens, extractiv, echilibrat, cu note mature deosebit de complexe, pe care e bine sa-l studiati in pahar inainte sa-l aruncati pe gat. Sau, daca e sa ne luam dupa ce spune lumea, e si mai bine sa-l luati acum si sa-l tineti pana spre 2025-2030...
Pe scurt, ideea ar fi ca acest strugure, Cabernet Franc, este tatal prestigiosului Cabernet Sauvignon si, ca orice tata, se bucura de succesul fiului sau, in timp ce se bucura in tacere, de propria noblete, de fondator de dinastie. Un pic exagerat, dupa mine, daca ne gandim ca un fiu nu inseamna o dinastie, dar foarte aproape de adevar, daca luam in considerare ca, acum cateva secole, Cabernernetul Franc era adevaratul rege al Bordeaux-ului iar, astazi, Cabernetul Sauvignon este cel mai cultivat soi rosu din lume. In rest, vinul este un chilian din Maipo Valley, deci intens, plin de fructe si gemuri, cu nuante la fel de tari de fum si piper, un corp mediu, asa cum ii sta bine soiului, si un gust la fel de intens, destul de complex, in orice caz - foarte lung. Aciditate buna, taninuri integrate, placut si cu, si fara mancare.
Poate ca multi nu au Spania pe harta mentala a vinurilor de calitate, dupa intalnirile cu vinuri mai des discutate, mai intens promovate sau cu povesti mai spectaculoase, fie ele de prin Italia, Franta sau vreuna dintre tarile celeilalte emisfere. Tocmai de aceea e important sa revedem periodic vinuri precum cel de fata, nu doar excelent, ci si cu genul de pret (pentru aceasta calitate) care te face sa te intrebi pe ce ai dat banii pana acum. Vorbim despre un Tempranillo dens, intens, expresiv, pe care cele 18 luni de baric nu l-au depersonalizat, ci dimpotriva… Bine, or fi fost si destule butoaie de a doua trecere, dar nu despre asta este vorba, ci despre maiestria impletirii notelor strugurilor – visine si fructe negre – cu cele ale butoiului de stejar. Frumos, lung, echilibrat, carnos si suculent, nu foarte satios. Adica merge si al treilea pahar, daca turnati corect!
Poate ca multi nu au Spania pe harta mentala a vinurilor de calitate, dupa intalnirile cu vinuri mai des discutate, mai intens promovate sau cu povesti mai spectaculoase, fie ele de prin Italia, Franta sau vreuna dintre tarile celeilalte emisfere. Tocmai de aceea e important sa revedem periodic vinuri precum cel de fata, nu doar excelent, ci si cu genul de pret (pentru aceasta calitate) care te face sa te intrebi pe ce ai dat banii pana acum. Vorbim despre un Tempranillo dens, intens, expresiv, pe care cele 18 luni de baric nu l-au depersonalizat, ci dimpotriva… Bine, or fi fost si destule butoaie de a doua trecere, dar nu despre asta este vorba, ci despre maiestria impletirii notelor strugurilor – visine si fructe negre – cu cele ale butoiului de stejar. Frumos, lung, echilibrat, carnos si suculent, nu foarte satios. Adica merge si al treilea pahar, daca turnati corect!
Inca de la prima sa aparitie, Millenium rosu de la SERVE si-a gasit un loc in randul vinurilor „pentru orice ocazie”. Complex, dar fara sa fie obositor, prietenos, dar nu banal – genul de vin care poate fi insotitorul conversatiei, dar si subiectul acesteia. Flexibil, cum s-ar spune. Este un vin care se joaca – notele aromatice mai inalte (fructe supracoapte) sunt compensate pe loc de structura mai solida decat lasa sa para prim inghititura, notele mai grave (lemn, cacao) sunt cumintite de o senzatie matasoasa, taninurile sunt perfect integrate, iar postgustul lung, cu un plus de caldura, este impartit echilibrat intre fructe si condimente. Un vin frumos, la fel de reusit ca celelalte editii, bun de deschis, continuat si incheiat o masa sau o seara lunga cu prietenii.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...