Leneş rafinat cu puseuri idealiste. Când nu trândăvesc, nu meditez sau nu hoinăresc, îmi ocup timpul liber cu proiecte de comunicare şi marketing. Sunt un entuziast care încearcă să aducă vinul bun pe masa oamenilor care nu au bani de aruncat pe fereastră, dar care au pretenţii fireşti pentru secolul în care trăim.
Interviu Razvan Avram
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
In 2009, parcela care a dat mult regretatul Cuvée Alexandru 2007 a fost replantata, tot cu Cabernet Sauvignon si, in 2015, strugurii recoltati de aici au stat la baza vinului de azi. Un frumos arc peste timp, care se concretizeaza, dincolo de poveste, intr-un vin puternic si, in acelasi timp, delicat, un Cabernet Sauvignon rasat, demn urmas al numitului Alexandru. Culoarea este visinie cu bordura purpurie, iar nasul, sobru, vine cu multe fructe negre de padure, fum si note vanilate. Corpul este suplu si elegant, cu taninuri fine, "bine coapte" si o frumoasa aciditate. Gustul are in prim-plan un mix de coacaze, afine si mure, la care se adauga, in plan secund, senzatii de scortisoara, cacao si piper. Postgustul este persistent, cu o placuta astringenta, lasand impresii de smochine si lemn dulce. Un vin care cere, insistent, un platou generos cu branzeturi maturate cu mucegai nobil.

Un Aligoté vesel si sprintar, un foarte reusit exponent al regiunii Sarica Niculitel, locul de unde provine. Vinul are o culoare galben deschis, cu nuante verzui si un nas ce aduce un buchet de flori albe de camp si ceva note minerale, putin mentolate. Are un corp destul de compact, alcool bine integrat si o foarte buna aciditate. Gustul e centrat pe mere verzi, caise si lime, iar postgustul este plin de prospetime, lasand placute senzatii citrice si impresii lejer amarui. Are nevoie de o temperatura de servire de circa 6-8 grade si de o asociere cu orice forma de peste: prajit, la gratar sau chiar crud, sub forma de sushi sau sashimi.

O Feteasca Neagra in stare pura - atat la propriu cat si la figurat, un vin cu greutate, dar, in acelasi timp, extrem de baubil. Baricat cu delicatete - doar partial si doar 8 luni, cu note de fruct in prim plan, vinul are un corp robust si intens, datorat unui 2015 calduros. Culoarea este bordo inchis, iar buchetul are coacaze negre, piper si cuisoare. Textura este catifelata, alcoolul e bine evidentiat, iar taninurile sunt fine, moi si dulci. Magiunul de prune si afinata se regasesc deopotriva in gust, la care se adauga senzatii de lemn dulce si cafea prajita. Postgustul, lung si intens, lasa multe fructe negre, note de fum si impresii de condimente dulci. Facuta sa placa atat cunoscatorilor cat si mai putin cunoscatorilor, aceasta Feteasca Neagra exceleaza prin eleganta si discretie.
Sunt ferm convins ca orice producator de vin din Romania, atunci cand a facut primul roze, s-a raportat la SERVE ca la un etalon. Pe de alta parte, daca evaluezi orice roze romanesc si vrei sa-i faci un compliment, probabil ar trebui sa spui ca seamana, intr-un fel sau altul, cu Terra Romana. Cred ca mai mult de-atat nici n-ar fi cazul sa spun. Avem de-a face cu un cupaj, in majoritate Merlot plantatie 2012, completat cu Feteasca Neagra pentru complexitate (si am folosit aici exact cuvintele lui Aurel Rotarescu, enologul cramei). Vinul are o culoare trandafirie opalescenta si un nas elegant, cu fragi, petale de trandafir si flori de iasomie. Corpul este plin si onctuos, iar gustul vine cu multe fructe rosii de padure, cirese de mai si miez de sambure de caisa. Postgustul e lung, intens, lasand o remarcabila senzatie de prospetime si o dorinta nestavilita de a mai turna un pahar. In ceea ce priveste asocierile gastronomice, se potriveste cu atat de multe tipuri de mancare, incat l-as denumi, fara teama de a gresi prea tare, “vinul panaceu”.
Un vin clasic, corpolent si semi-aromatic, realizat intr-un stil destul de “alsacian”, cladit pe o frumoasa baza minerala, cu o buna aciditate si un remarcabil echilibru. Culoarea este galben auriu, stralucitor, iar nasul este expresiv si complex, cu flori de soc, peltea de gutui si para bergamota. Corpul este masiv, cu o textura compacta si alcool destul de bine evidentiat. Gustul vine cu mere coapte, piersici si litchi, plusand cu note amarui, elegante. Postgustul este lung, intens si citric, lasand senzatii de alune prajite si patiserie. Un vin care, daca e bine racit (6-8 grade), poate sa se imprieteneasca, pe data, cu o portie de paste cu somon afumat si smantana dulce.

Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...