Un entuziast gourmet şi critic de vin din Bucureşti, sunt îndrăgostit de “plăcerile tihnite”. Doresc să orientez şi să mă orientez, alături de cei care mă urmăresc, prin oferta de vinuri bune şi foarte bune a magazinelor specializate (şi nu numai!) de la noi.
Critic de vin internaţional, jurnalist de vin si oenolog pasionat, am o experienţă de peste 20 ani în comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobândită în străinătate, unde am lucrat în diverse crame şi podgorii din Italia, Franţa şi Anglia şi unde mi-am perfecţionat competențele de degustător.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Mare bucurie a fost să mă întâlnesc cu ediția din 2020 a lui Amicale, unul dintre cele mai recente vinuri preferate de-ale mele. Am fost fericit să constat că producătorii lui au reușit să păstreze aproape neschimbat portretul aromatic și gustativ al predecesorului său, ba și structura lui despre care cred însă că a fost îmbunătățită, acest Amicale fiind ceva mai suplu și mai catifelat decât înaintașul său. Cum pot să afirm toate acestea? Simplu: mai am câteva sticle din Amicale cel anterior, așa că, cu această ocazie, am deschis una și le-am comparat.
Există în lumea asta vinuri făcute în așa fel încât să devină memorabile. Între acestea se disting acele vinuri care, cu puțin exercițiu, devin imposibil de confundat. Una dintre aceste păsări rare este Ganacha Tintorera - La Atalaya Del Camino, și justific ceea ce spun prin faptul că de curând m-am întâlnit cu a doua ediție a acestui brand, după cea din 2021, care mi-a rămas în memorie prin structura, gustul și expresia sa aparte. Atalaya Del Camino reeditează experiența de atunci și, din câte îmi aduc aminte, rămâne constant calitativ, iar semnătura sa particulară de vinificație s-a păstrat ușor recognoscibilă. Așadar, pentru cei care ați ratat listarea ediției din 2021, sfatul meu este să n-o treceți cu vederea pe aceasta, fiindcă pierdeți șansa întâlnirii cu un mare vin. Pentru cei care își aduc aminte cum a fost precedenta (q.e.d!), cuvintele sunt de prisos, însă nu și asigurarea pe care o dau liniștit: vinul este la fel de bun!
Astăzi avem ocazia să facem cunoștință sau să ne reîntâlnim cu unul dintre marii seniori ai vinului românesc. Soare este vinul solar și pământos, înțelept și jucăuș pe care mi l-am dorit înainte de a mi-l puteam permite, un vin mare, care mi-a câștigat respectul an după an, după ce, în sfârșit l-am cunoscut. Aaa, era să uit ceva foarte important: 2017 la Soare a fost un an memorabil. Așa e și vinul: nu-l ratați!
Iată ceva deosebit, un Sauvignon Blanc făcut într-un stil aparte, de Lume Veche, cum n-am mai degustat demult. Vinul e surprinzător: când molcom, când impetuos, are un parcurs când rectiliniu, liniștit, când plin de meandre ale gustului și aromelor, în funcție de cum își schimbă temperatura în pahar. E ca un râu ce izvorăște din munte năvalnic și jucăuș, apoi crește ca o primăvară printre dealuri acoperite de soc, devine matur și serios odată ce traversează câmpiile acoperite de miriști și ajunge, înțelept și cuminte să se desăvârșească, în același pahar, când îi vine sorocul, într-o Dunăre de senzații coapte, senine și blânde, cum altele mai seamănă, dar chiar la fel nu-s.
Există trei soiuri roșii de strugure de vin în Italia după care nu mă prea dau în vânt: Montepulciano d'Abruzzo, Primitivo și Lambrusco. Bine, și Dolcetto d'Alba, dacă-i pe așa. Asta fiindcă, în majoritate, vinurile făcute din aceste soiuri sunt, pentru gustul meu, exagerate: strident machiate, lipsite de eleganță și au, pe de-asupra, un caracter necizelat, cam bădăran. Asta nu înseamnă însă că nu există excepții care contrazic tot ce am zis mai sus. Una dintre ele e vinul de azi: un Primitivo atât de impresionant și de frumos structurat încât îți vine să juri că într-o noapte fără lună, macaronarii care l-au pritocit, au vrut să-și bată joc de toți deștepții, și, pe ascuns, au strecurat ca mafioții în vinărie o cisternă plină cu fructe de pădure proaspete și alte minunății condimentate pe care le-au vârât cu nemiluita în tancurile de fermentare, încât au făcut ei ce-au făcut de numai Primitivo nu le-a ieșit. Sau, cine știe, așa s-o exprima soiul ăsta ca lumea și prostul de mine abia acum a aflat...
Vinul acesta îmi aduce aminte de ce am candidat la un job la probabil cel mai important nou și mare producător de vinuri din România. Am făcut-o atunci din postura unui consumator de vinuri destul de avizat și nu pentru că mi-ar fi plăcut în mod deosebit vinurile casei care m-a angajat (recunosc, cu două excepții pe care le cunoșteam dinainte și pe care le iubesc și acum!), ci pentru succesul pe care-l aveau în piață niște vinuri pe care nu le înțelegeam. În perioada lungă pe care am petrecut-o alături de echipa formidabilă a acestui producător am învățat mai multe despre consumatorul obișnuit atât autohton cât și internațional decât la toate cursurile și specializările pe care le-am urmat înainte și după asta, la un loc. De această decizie pot să spun fericită din viața mea se leagă modul în care voi recomanda vinul de azi. Trumpeter 2021 este un Malbec atipic pentru abordarea clasică, nesemănând cu niciun sinonim pe care să-l fi gustat din Franța, patria lui de origine, dimpotrivă: parcă săpate cu dalta, are în structura lui un caracter de Lume Nouă dus într-una dintre cele mai comerciale extreme pe care le-am întâlnit. Bombă de fruct, da, belșug de condiment și foarte mult lemn - de unde mai mult ca sigur se trage categoria Reserva), caracter voluntar cu taninuri care se simt pregnant, finish scurt, dar nu prăfos, însă care lasă pe palat impresii bogate, de vin serios. Este fără urmă de îndoială un vin reușit pentru gastronomie - ține piept la aproape orice, mai ales dacă vă place mîncarea condimentată, dar nu oricum, ci cu vitejie militară. Din punctul meu de vedere este una dintre cele mai democratice etichete listate la "un vin pe zi", excurs care merită felicitat și, de ce nu, încercat, mai ales în zilele astea pline de patos pe care am ajuns să le trăim.
Muscat, Muscat - și cât te-am asteptat! Asta e incantația pe care și-o dedică singur vinul de azi, creație unică, sub bagheta deja maestrului Darius Pripon de la Jelna. Cu mâna pe inimă recunosc că demult nu m-a uns pe suflet ceva întrupat din strugure așa cum o face vinul acesta acum, când îl scriu. Demidulce, da, așa cum am spus întotdeauna că se vrea desăvârșit Muscatul și infinitezimal calibrat într-o zonă de echilibru cum rar se întâlnește, unde totul, începând de la culoare și arome și până la structura perfectă dovedesc (și numai vinul de azi ar fi de ajuns să demonstreze asta!) că liga mare a vinurilor își găsește câte un naș șugubăț și mega-talentat și pe aici. N-am cuvintele la mine să-l descriu, zic doar atât: o dată-n viață, fericit că pot să exprim unele dintre cele mai recunoscătoare mulțumiri din viața mea!
N-aș fi crezut vreodată c-o să spun că-mi place vreun vin mai mult decât Amarone. Și totuși, stând fascinat în fața vinului de azi și cu el în pahar, zic răspicat c-a sosit și ziua aceea. Amicale e ceva deosebit, care moștenește din zestrea genetică a marelui său frate soiul din care este vinificat (vinul e făcut din Corvina, soi autohton majoritar în orice Amarone), zona de origine și, probabil, ceva din tehnica de vinificație a marelui său înaintaș. Dar (și acum vine revelația), Amicale e așa cum îi zice numele: un vin prietenos, care oferă trăsăturile aromatice și gustative principale ale Amaronelui, fără însă să se complice, ca celălalt Vin, cu jocuri secunde, infinite nuanțe confuzante sau înnebunitoare, fără să intimideze cu un corp masiv și cu caracterul de multe ori mizantrop. E un vin ușor de înțeles și de băut, are o suplețe și o catifelare cum nu am mai întâlnit în Veneto (deși vinurile de acolo sunt celebre chiar pentru asta!), arome curate, bine definite de vișine coapte, vanilie și marțipan, gust savuros, lung și potrivit de intens și un echilibru al structurii care, de azi înainte mă va face să-l caut iar și iar. Cumpărați-l: dacă vreodată cineva a reușit un vin fantastic, acesta este!
Azi este despre un vin cu totul deosebit, foarte interesant și foarte bun. La Atalaya Del Camino este un vin spaniol obținut din două soiuri cele mai populare din regiunea Jumilla, anume Garnacha Tintorera (care este un soi tinctorial - adică are culoarea și în pulpă, nu numai în coajă, ca majoritatea soiurilor roșii) și Monastrell. În afară de culoarea rubiniu întunecată, cam splendidă, cum zice un mare prieten de-al nostru, cupajarea celor două soiuri dintre care primul seamănă ca profil din soiurile mai cunoscute cu Pinot-ul Noir (adică e catifelat și expresiv), iar cel de-al doilea cu robustul Cabernet Sauvignon, oferă un vin fructuos, mai degrabă corpolent, complex și excelent echilibrat, astfel încât alcoolul puternic de 15%/vol nu iese în evidență și, deci, nu trebuie să ne umple nici de teamă, nici de respect. Respect însă datorăm acestui vin pentru măiestria maturării asamblajului la lemn, care rotunjește perfect conținutul din sticlă, astfel încât, după o suficientă învechire la cramă, vinul de azi este pregătit (sfatul meu este să-l aerați totuși la decantor măcar 15 minute) să vă ofere ad-hoc niște surprize nemaipomenit de plăcute. Pentru mine au fost epice!
Să știți de la mine un secret: atunci când vedeți pe eticheta unui vin semnătura vinificatorului, acesta este indiciul că vinul respectiv e cu adevărat de luat în seamă, iar, ca valoare, în opinia mea, această asumare publică face mai mult decât medaliile cu care se mândrește producătorul. Asta pentru că vinificatorii știu prea bine ce potențial au vinurile pe care le-au făcut, le compară cu altele de același stil altfel decât noi, simplii degustători și, în sfârșit, sunt, de regulă, cei mai critici dintre critici când e vorba de ce iese din mâna lor. Adică, nu semnează orice. Acestea fiind dezvăluite, după gustul meu, vinul de azi se înscrie în categoria celor deosebite, la un preț cât se poate de atractiv pentru ce demonstrează: asamblaj de Sangiovese cu Negroamaro, 3 Passo Rosso a cunoscut înnobilarea structurii sale naturale prin metoda veroneză Appassimento (aceea care oferă consistență, expresie, corp și culoare unor vinuri care, vinificate în mod obișnuit, n-ar zice, probabil, mare lucru) și suficientă maturare la lemn încât să surprindă degustătorul cu un adevărat și deosebit de reușit "vellutato", adică un vin amplu, catifelat și frumos construit aromatic și gustativ, adică, după convingerea mea, unul dintre best buy-urile cu care v-ați întâlnit la un vin pe zi.
În urmă nu cu multă vreme am fost sommelier la unul dintre cele mai bune și mai căutate restaurante din vestul țării. În orașul, și el, poate cel mai frumos din România, economia duduia la cote înalte, astfel că la restaurantul respectiv veneau, printre clienții fideli, și câțiva ex-pați din Spania, lucrători la o firmă din urbe, pe care-i serveam seară de seară. N-am să uit niciodată cum, îndrăgind vinul alb, spaniolii comandau conspirativ, dar frapieră după frapieră, Scaia, Garganega-Chardonnay. Ei ziceau că e cel mai bun vin din cârciumă (deși localul avea o listă de peste 173 de vinuri), dar aveau o dambla curioasă: mă rugau să acopăr cu ceva eticheta vinului, să n-o vadă când servesc, nu de alta, dar lor, fiind spanioli, să se delecteze cu un vin italian "muy buen", nu li se părea demn de niște vajnici supuși ai Coroanei. Că aveau la dispoziție și vreo șase spaniole de pica mâțu-n coadă, unele la un preț chiar mai bun decât Scaia, nu mai povestesc. Pomenesc doar această amintire, ca să vă dați seama cam cât de bun poate fi vinul acesta, asta dacă nu l-ați încercat deja. Atunci știți. Și dacă nu, luați-l: dacă ați fi spanioli, pariez că ați zice, imediat ce l-ați deschis, ca ibericii mei: "...mamacita, que buen vino!" ________________________________________
Eram aproape sigur că ziua de luni va începe cu un "challenge", așa cum se întâmplă, de fapt, cu fiecare nouă săptămână. Provocarea de azi vine din Franța, dar juri că e din Lumea Nouă, se numește Arrogant Frog, dar vinul e făcut de un vinificator poreclit "Umilul oenolog", provine din zone și regiuni diferite (care, uneori chiar se dușmănesc, însă politicos și cât se poate de franțuzit!), e un asamblaj din arogantul Chardonnay cu timidul Viognier, aromele sunt subtile, dar încântătoare, gustul e voluntar, dar superb nuanțat, e vin de gastronomie; în același timp, însă, face față cu brio unei încleștări amicale cu paharul și solo, producătorii (laolaltă cu lumea civilizată) recomandă să fie servit simplu, dar merge și șpriț și, finalmente, face toți banii, dar costă puțin.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...