Un entuziast gourmet şi critic de vin din Bucureşti, sunt îndrăgostit de “plăcerile tihnite”. Doresc să orientez şi să mă orientez, alături de cei care mă urmăresc, prin oferta de vinuri bune şi foarte bune a magazinelor specializate (şi nu numai!) de la noi.
Critic de vin internaţional, jurnalist de vin si oenolog pasionat, am o experienţă de peste 20 ani în comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobândită în străinătate, unde am lucrat în diverse crame şi podgorii din Italia, Franţa şi Anglia şi unde mi-am perfecţionat competențele de degustător.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Din peisajul roze-urilor foarte bune de la noi, Cuvee Alexis se distinge ca unul dintre putinele vinuri cu stil de Anjou pe care le-am intalnit la noi. Asamblajul de Cabernet Sauvignon cu Merlot pe 13,5% alc/vol si aciditate vioaie ofera o paleta aromatica predominant fructata, gustul sec cu finish vibrant intregind o experienta de degustare proaspata si revigoranta. Recomand cu mare simpatie acest vin care mie mi-a placut foarte tare, cu atat mai mult cu cat are o eticheta frumoasa, care complimenteaza masa si gazda care-l serveste si ca provine din Dragasani – o bijuterie inca destul de bine ascunsa din noua si frumoasa coroana a vinurilor romanesti.
Ananas, soc, citrice, parada de flori albe si condimente pe o baza minerala aducand a cremene si suc de grapefruit, aciditate sprintena si parcurs volubil in pahar, finish lung, proaspăt, vibrant. Asa e vinul de azi: o frumusete in registrul alb. Cine mai doreste, cine mai pofteste, sa se hotareste cat mai este. Tronc, o zisei si pe asta, nu ca nu stiu bine romaneste, ci fiindca furat de pahar, n-am gasit, vorba aia, alta rima!
Sa nu zica lumea, dupa atatea review-uri favorabile pe care i le-am facut lui Darius Pripon, creatorul vinurilor de la Jelna, ca am un parti-pris cu respectabilul... nu pot decat sa recidivez, fiindca n-am! Si zic asa: vinul de astazi nu numai ca e foarte bun, dar are, in ADN, si tipicitate, si prospetime, si mineralitate, si, sunt convins, si viitor. Atu-ul lui de astazi, pentru achizitionare, este pretul (dar asta stiti deja). Ce nu stiti este ca vita de vie din care provine, normata la sange, are, in medie, sub 10 ani de viata si ca datorita acestui fapt, scoate inca vinuri vibrante si tonice, asemanatoare ca stil cu omoloagele sale de Lume Noua. Asa ca, nu dati banii afara din casa, daca tot va e pofta de un Sauvignon blanc bun. Pariati cu ei pe Dealu’ Negru lu’ Pripon si... o sa va placa!
Na, dintr-o suflare am sa zic ce am de zis despre vinul asta din Orhei, cu conditia sa fim cinstiti si sa privim lucrurile senin: daca n-ai Mercedes, mergi cu Loganul, nu-i asa? Pana la urma, dupa ce l-ai luat, te si bucuri (eu am Duster, sunt foarte multumit, ba chiar pot sa zic ca am vandut, fara sa plang prea apasat GLE-ul). Masina Dacia din 2020 te duce bine la destinatie, oricare ar fi ea, are si dotari care sa te faca sa te simti destul de alintat si de confortabil la drum, n-arata nici rau si, in plus, nu-i prea tenteaza pe hoti, daca cumva n-ai garaj. E o alegere onesta, mai mult decat satisfacatoare, onorabila si are demnitatea ei. Exact ca vinul asta: 2020 – cupaj relativ complex bun, sec, care te poarta chiar fain unde vrei sa ajungi: un Individo chiar simpatic, cu accent moldovenesc.
Kerner este un soi de strugure deosebit si rar. In registrul alb fiind unul dintre preferatele mele (am si baut vreo cateva Kerner-uri napraznice pana acum, doua dintre ele provenind de la noi din tara), sunt deosebit de incantat sa ma întâlnesc cu vinul acesta, facut de Villa Vinea in 2022. Le-a reusit. Am fost incantat sa descopar in el o anumita tipicitate de soi pe care eu o gasesc delicioasa (aromele fine de ceai de tei cu lamaie), care se insinueaza superb peste registrul aromatic dominant de soc, citrice, ardei gras si condiment, gustul fiind proaspat, mineral si expresiv, de o corpolenta si aciditate generoase incat sa sustina minunat brânzeturile grase si preparatele de Paste, pentru care ne pregatim. Este un vin foarte, foarte bun. Sfatul meu este sa nu-l ratati!
Unul dintre seniorii marilor vinuri romanesti – merlot-ul Prince Matei are o istorie frumoasa, relativ lunga (in comparatie cu majoritatea vinurilor noastre recunoscute in prezent de iubitori ca remarcabile) si un numitor comun neschimbat de la aparitia primei sale editii, si anume recolta anului 1998 : calitatea sa deosebita. Intr-un articol pe care l-a scris in urma cu mai bine de 10 ani, respectabilul nostru coleg Valentin Ceafalau a titrat acest vin ca fiind “prima legenda a vinului romanesc modern”, elogiu pe drept cuvenit la care subscriu din toata inima, apreciind pedigree-ul si rafinamentul de inalta tinuta al acestui print, adica atributele demne de orice vin cu mari pretentii de pretutindeni in lumea asta. Nota personala pe care as dori s-o adaug recenzand Rezerva 2016 de astazi este aceea ca vinul este rezultatul primului an de recolta cu adevarat bun care vine dupa 2014 – un reper nefericit pentru majoritatea soiurilor noastre rosii in registrul premium. Pentru hedonisti, vinul de azi este asadar o ocazie de neratat, pentru ca ofera cu generozitate cam tot ce poate impartasi acest soi (darnic, de fel) intr-un registru excelent de expresie si maturare, in care vom descoperi cu incantare atat caracterul mult laudat al zonei din care provine, cat si etalonul maiestriei vinificatorilor care l-au zamislit. Permiteti-mi sa inchei aruncand o necesara lumina asupra originii numelui acestui mare vin al nostru: il evoca pe Matei Basarab, domnitor al Tarii Romanesti si ctitor al Episcopiei Buzaului, eparhie de care se leaga istoria podgoriei din Zoresti - locul de unde origineaza vinul, nu alte bazaconii, cum mult prea des si mai neinspirat mi-a fost dat sa aud.
In acest sfarsit de saptamana ne-am boierit la garaj cu baietii, savurand Cuvee Petit si ascultand Pastravul lui Schubert. O asociere de care cu totii am fost multumiti, pana cand s-a haladit un vecin si a pus Salam. Ce voiam sa impartasesc aici, cu dumneavoastra, este, profitand de ocazie, o fila mai putin cunoscuta din istoria acestui soi: originar din Franta, Sauvignon-ul Blanc a facut initial unul dintre vinurile favorite ale oamenilor simpli, carciumarii din epoca servindu-l cu predilectie in zilele calde, de vara. Vinul, cu arhitectura sa aromatic distincta, in care recunoastem pe de rost ardeiul gras, socul citricele si, cateodata, acel definitoriu pipi de chat, i-a sedus si pe nobili care trimiteau servitorii sa cumpere cu ulcica, sa fie baut, pe ascuns, acasa. Vedeti dumneavoastra, SB-ul era atunci cam cum fac astazi multi oameni cu staif, cand vine vorba de manele. Pe cale de consecinta, n-a trecut mult si soiul a fost plantat si la noi, insa a fost savurat pe fata de boierii nostri, mai ales datorita faptului ca lupta bine la arsita si servirea i s-a desavarsit apoi prin obiceiul austro-ungar, repede adoptat si el, de a amesteca vinul cu apa minerala, denumita pe atunci borviz. Am pomenit toate cele de mai sus fiindca astazi ni se ofera perspectiva unui Sauvignon Blanc de exceptie, excelent echilibrat si destul de expresiv incat sa ne aduca aminte de Lumea Veche din care s-a nascut. Asa ca, daca nu va lipseste decat foarte putin sa va simtiti intr-una din zilele care vin fix ca boierii d’antan, acesta e vinul!
Se spune ca un pacat marturisit este pe jumatate iertat. Una dintre prejudecatile de care ma simt inca vinovat este aceea ca desconsider din capul locului vinurile bio. Am, asa, parerea preconceputa ca ele sunt inferioare vinurilor care se bucura de tot dichisul tratamentelor moderne, incepand din vie si pana la crama. Nu ca nu m-as fi intalnit cu exceptii, dar chiar si asa... Asadar, ca sa fiu sigur ca vinul de azi nu va descris sub imperiul vechiului narav, m-am hotarat sa-l degust cu baietii mei din cartier, a caror minte nu e (inca) pervertita de pareri pseudosavante despre ce li se serveste in pahar. Ei stiu una si buna, dupa cei mai bine de 10 ani in care suntem convivi: sa recunoasca fara gres un vin bun de unul cu hibe si, in cazul vinurilor exceptionale, pe care le identifica imediat, ofera argumente intr-un argou pe care l-ar Invidia orice specialist. Cu Le Anfore, treaba a stat fix asa: am deschis sticla, am aerat 20 de minute continutul, am turnat apoi, sub severa supraveghere a invitatilor cantitati egale in pahare corecte si dupa aia am tacut malc, fara sa risc sa influentez pe nimeni, ascultand verdictul. Baietii (carora, spre cinstea lor, trebuie sa le recunosc meritul de a nu fi fugit dupa fentele de marketing – adica sticla cu prezentare frumoasa si cele 98 de puncte amplasate cochet la reverul etichetei) s-au aratat incantati de fructozitatea si parcursul frumos al vinului, insistand pe lungimea finalului si pe aromele curate eliberate din pahar. Din perspectiva critica, au pus la zid taninurile, care-s ‘cam prea verzi, bre, pentru cat de belea ar curge vinul fara ele’ si nota amaruie de pe final, care tot lor (taninurilor) i se datoreaza. Una peste alta, sunt de acord cu judecata lor, o sustin si o semnez, impreuna cu concluzia pe care m-au insarcinat sa o trimit mai departe: ‘bai, e OK vinul, daca il baga sub suta, zi-le sa-l ia.’
Se spune ca un pacat marturisit este pe jumatate iertat. Una dintre prejudecatile de care ma simt inca vinovat este aceea ca desconsider din capul locului vinurile bio. Am, asa, parerea preconceputa ca ele sunt inferioare vinurilor care se bucura de tot dichisul tratamentelor moderne, incepand din vie si pana la crama. Nu ca nu m-as fi intalnit cu exceptii, dar chiar si asa... Asadar, ca sa fiu sigur ca vinul de azi nu va descris sub imperiul vechiului narav, m-am hotarat sa-l degust cu baietii mei din cartier, a caror minte nu e (inca) pervertita de pareri pseudosavante despre ce li se serveste in pahar. Ei stiu una si buna, dupa cei mai bine de 10 ani in care suntem convivi: sa recunoasca fara gres un vin bun de unul cu hibe si, in cazul vinurilor exceptionale, pe care le identifica imediat, ofera argumente intr-un argou pe care l-ar Invidia orice specialist. Cu Le Anfore, treaba a stat fix asa: am deschis sticla, am aerat 20 de minute continutul, am turnat apoi, sub severa supraveghere a invitatilor cantitati egale in pahare corecte si dupa aia am tacut malc, fara sa risc sa influentez pe nimeni, ascultand verdictul. Baietii (carora, spre cinstea lor, trebuie sa le recunosc meritul de a nu fi fugit dupa fentele de marketing – adica sticla cu prezentare frumoasa si cele 98 de puncte amplasate cochet la reverul etichetei) s-au aratat incantati de fructozitatea si parcursul frumos al vinului, insistand pe lungimea finalului si pe aromele curate eliberate din pahar. Din perspectiva critica, au pus la zid taninurile, care-s ‘cam prea verzi, bre, pentru cat de belea ar curge vinul fara ele’ si nota amaruie de pe final, care tot lor (taninurilor) i se datoreaza. Una peste alta, sunt de acord cu judecata lor, o sustin si o semnez, impreuna cu concluzia pe care m-au insarcinat sa o trimit mai departe: ‘bai, e OK vinul, daca il baga sub suta, zi-le sa-l ia.’
Dintre cramele relativ noi care au aparut in peisajul oenologiei de la noi, mie mi-a sarit in atentie Pandora, localizata in sudul Moldovei, regiunea Vrancea, zona Cotesti. Am remarcat-o cu placere in urma cu vreo 5 ani de zile, gustand vinurile lor (care m-au impresionat foarte placut) si afland ca vioara intai a vinificatorilor de acolo este tanarul Florin Manoliu, cel care imi castigase deja respectul pentru vinurile tare bune pe care le-a mestesugit la Murfatlar – Crama Atelier si apoi la Alira inainte sa se stabileasca la Pandora. Cuvee Rosu, din gama Secrets, vinificat in 2018, se prezinta acum ca un vin de liga mare. Cupaj de Feteasca Neagra cu Cabernet Sauvignon din struguri culesi din vie ajunsa deja la maturitate fenolica (varsta medie: 12 ani), vinul ofera o paleta foarte agreabila de consum, incepand de la aromele frumos definite de visine si fructe de padure rosii si negre, urmata de un gust amplu, bogat si vibrant, cu impresii fructate curate si note sobre de condiment dulce, pe un parcurs volubil si captivant incununat de un finish lung si catifelat. Aveti asadar astazi ocazia sa va adjudecati un vin romanesc extrem de reusit, la un pret mai mult decat prietenos pentru calitatea sa deosebita.
Inca de cand eram mic nu mi-a placut deloc conopida. Imi aduc aminte si acum, cu oroare, cand venea sezonul, maica-mea gatea din cand in cand conopida, fiindca tata era innebunit dupa ea. Sufleuri, pane, cu branza de oaie, cu marar sau usturoi, nimic nu ma imbia la leguma asta, indiferent cum era coafata in farfurie. De aici si chinul mesei de fiecare data cand mi se punea in fata. Asta pana intr-o zi, cand, student fiind, un oltean, coleg de palier, a primit de acasa muraturi asortate din care toti care am impartit borcanul pantecos se bateau pe... conopida. Cert este ca la insistentele colegului, de nevoie, am gustat si eu. Si asa am devenit fan. Asa si cu Primitivo – e un soi de vin care pur si simplu nu-mi placea, pana astazi, adunand toti producatorii pe care i-am gustat. Cignomoro insa, a scos vinul care pentru mine a facut declicul pentru Primitivo, fiindca nu seamana cu nimic din toate celelalte pe care le-am incercat. Vinul asta seamana, daca vreti, cu o Feteasca Neagra buna – frumos extractiv, cu note sobre de fruct uscat combinate cu o paleta vivace din registrul visinelor din visinata si al prunelor afumate, dand un gust amplu si tandru, cu o seducatoare iluzie de dulce si un finish lung si cald, care cere un pahar in plus si inca unul.
Inca de cand eram mic nu mi-a placut deloc conopida. Imi aduc aminte si acum, cu oroare, cand venea sezonul, maica-mea gatea din cand in cand conopida, fiindca tata era innebunit dupa ea. Sufleuri, pane, cu branza de oaie, cu marar sau usturoi, nimic nu ma imbia la leguma asta, indiferent cum era coafata in farfurie. De aici si chinul mesei de fiecare data cand mi se punea in fata. Asta pana intr-o zi, cand, student fiind, un oltean, coleg de palier, a primit de acasa muraturi asortate din care toti care am impartit borcanul pantecos se bateau pe... conopida. Cert este ca la insistentele colegului, de nevoie, am gustat si eu. Si asa am devenit fan. Asa si cu Primitivo – e un soi de vin care pur si simplu nu-mi placea, pana astazi, adunand toti producatorii pe care i-am gustat. Cignomoro insa, a scos vinul care pentru mine a facut declicul pentru Primitivo, fiindca nu seamana cu nimic din toate celelalte pe care le-am incercat. Vinul asta seamana, daca vreti, cu o Feteasca Neagra buna – frumos extractiv, cu note sobre de fruct uscat combinate cu o paleta vivace din registrul visinelor din visinata si al prunelor afumate, dand un gust amplu si tandru, cu o seducatoare iluzie de dulce si un finish lung si cald, care cere un pahar in plus si inca unul.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...