Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
O cava veselă, proaspătă, cu o prospețime a fructului foarte plăcută, plus discrete note de patiserie. Are destul zahăr rezidual (scos în evidență și de dulceața fructului) încât să nu sperie pe nimeni, dar și să rămână echilibrată. Are bule fine, persistență, aciditate bună; doar căldură-n calorifere (sau pardoseală) să fie!
Din punctul meu de vedere i-ar face bine să-l tineti vreo jumătate de oră în frigider înainte să-l turnati in pahare, dar în rest, cu tot nivelul de alcool ridicat, e un vin plăcut, din genul "crowd pleaser", cu care poți merge liniștit în vizită și la necunoscători, dar și la oameni ceva mai experimentați. Are desigur aromele sudice de fruct aproape stafidit (la care contribuie și metoda appassimento), fără a cădea în păcatul dulcetii excesive.
Un Syrah făcut să fie mai suculent, mai puțin închis la culoare, cu taninuri bine ținute în frâu. Chiar dacă n-are (nici pe departe) suficientă forță pentru a putea fi numit "full-body", gustul are o onctuozitate foarte plăcută, aciditatea e ridicată, alcoolul temperat iar finalul vine cu note condimentate. Mi-a plăcut mult imediat după deschidere, când fructul s-a arătat mai curajos; a doua zi devenind însă un pic cam angular.
O Fetească Neagră cu 14,9% alcool care bifează fără efort multe din preferinţele unui segment larg din publicul local (şi nu numai): mult fruct foarte copt, chiar uşor gemos/confiat, subliniat de baric în curs de integrare; corp dens şi onctuos, cu dulceaţă intensă a fructului şi taninuri prezente, serioase şi-n acelaşi timp cizelate. Mie mi-au plăcut însă aromele de coacăze şi ierburi aromatice uscate din nas - un contrapunct foarte nimerit pentru lucrurile altfel mai dulci pe care acesta le evocă - dar şi o anumită senzaţie de suculenţă pe final, mai ales când vinul e un pic mai rece decât zice canonul. Da, este o Fetească "big and bold", ceea ce slavă Domnului s-a mai văzut de destule ori, deci epifania ar putea sta în plusul de prospeţime şi echilibru pe care le aduce - întrebarea pentru viitor fiind dacă plusul respectiv e suficient de consistent încât să-şi merite numele. De încercat, dar cu aerare temeinică - latura condimentată merită efortul de a fi relevată - şi de revăzut peste doi-trei ani, când elementele se vor fi integrat şi mai bine.
Voi începe cu partea mai puțin plăcută pentru mine: acest Merlot suferă un pic de păcatul românesc al taninozității excesive (care nu-i neapărat un păcat în contextul unui vin bordolez, dar suntem pe alt meridian). Pe de altă parte, își menține echilibrul, într-un joc plăcut intre dulceața fructului (și a stejarului), alcoolul relativ ridicat și aciditatea foarte bună. E destul de concentrat, și cred că un pic mai multă finețe gustativă l-ar fi dus foarte sus, mai ales ca fructul are prospețime, pe langa niste nuanțe condimentate cât se poate de interesante. Este deci un vin foarte reușit, pentru mine într-un stil un pic mai agresiv.
N-avem chiar în fiecare zi ocazia să încercăm un vin roșu appassimento (realizat din boabe lăsate să se stafidească pe ciorchinele cules) care de-abia dacă a împlinit un an de la culegerea strugurilor. Cu toate astea nu pare nici prea tanar, nici prea... stafidit, ci vine cu o combinație un pic neobișnuită de fruct acrisor și gemuri, cu o notă clară de dulceață de cirese amare cu coajă zaharisită de lămâie. Gustativ e exact cum ne sugerează nasul: onctuos, dulceag, dar și proaspăt, ceea ce e și o caracteristică a soiului. Nu dau doi bani pe punctele Luca Maroni, și sigur că cele 97 de boabe sunt exagerate, dar pe de alta parte asta chiar e un exemplar reușit, mai ales dacă vă plac vinurile solare ale sudului Italiei.
Sticla elegantă sugerează cumva un vin mai texturat, și exact asta primim în pahar. Dincolo de nasul relativ clasic, cu măr bătut, coajă de lămâie, note florale și pământoase (și desigur, notele de autoliză care aici amintesc de biscuiți digestivi), primim onctuozitate ridicată, amplificată de bulele fine și destul de persistente, în contrapunct cu aciditatea placută și niște senzații fenolice un pic mai pregnante, dar bine integrate în ansamblu. O combinație foarte reușită de robustețe și prospețime.
Da, acest Negroamaro are în mod sigur notele solare, de fruct aproape stafidit, specifice sudului Italiei, dar vine cu o suculență neașteptată, cu note condimentate specifice soiului și un final proaspăt, care combină fructul cu aciditatea și ne face să luăm pe nesimțite încă o gură. În plus, are și o structură plăcută de taninuri fine, rămânând în limitele suculenței. Nu iese din canonul zonei, dar o face într-un fel foarte reușit, neforțat, plin de naturalețe.
Un roze prietenos și simpatic, combinând note fructate destul de proaspete cu unele de vată de zahăr și banane - din fericire ultimele două se disipă a doua zi, din păcate e destul de greu ca un astfel de vin să mai prindă a doua zi. Bine echilibrat, cu doar 12,5% alcool, textura destul de onctuoasă și aciditate plăcută.
Un Pecorino care se deschide cu arome date de tioli, din registrul "pipi de pisică" - tipice pentru soi - dar și cu note de fruct proaspăt: măr verde, piersici zemoase, pere. Gustativ oferă un contrast plăcut între senzatiile dulcege și cele acrișoare, cu o textură destul de onctuoasă, pe măsura acidității ridicate. Are mijlocul și finalul bine conturate, rezultatul fiind un vin reusit, ușor de băut, mai ales a doua zi, când notele fructate preiau controlul.
Un vin sprintar care va va imbia sa va urcati in masina, elicopter sau avion si sa porniti grabnic spre sud. E destul de aromat, proaspat si acid, dar si cu certe tente dulcege, plus un corp mediu care aluneca perfect. Ah, da, si cu relativ putin alcool (12,5), ceea ce e numai bine pentru o zi caniculara de vară.
Iată un Sauvignon Blanc românesc dintr-o specie rară: solar, cu mult fruct bine copt, și totuși echilibrat, plin de prospețime. Atât olfactiv cât și gustativ, există un echilibru plăcut intre dulceața fructului si accentele citrice, acide; în plus, lipsesc notele - pentru mine neplăcute - de tioli. Un Sauvignon Blanc foarte competent, care va plăcea multor tipuri diferite de băutori de vin.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...