Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Venit dintr-un an cald și însorit, acest Petit Chablis combină arome mai dulcege de piersici cu note citrice și senzații "verzi" amintind de corcodușe. E destul de concentrat, echilibrat, cu prospețimea tipică vinurilor zonei.
Dacă nu ați încercat niciodată un spumant făcut în Mendoza, Argentina, azi aveți o ocazie bună. Trecând cu ușor amuzament peste faptul că mai multe dintre primele rezultate de căutare vin de pe site-uri din... Kenya, mi s-a părut un spumant destul de competent, realizat prin metoda tradițională, cu o ușoară rusticitate care probabil va împărți publicul în tabere. Nasul combină arome fructate proaspete și intense (lămâie, măr Granny Smith, un pic de piersică) cu o notă amintind mai mult de drojdie decât de pâine tocmai scoasă din cuptor, dar și cu ceva ierburi aromatice și măr bătut. Apoi ,gustativ pornește cu bule pline de viaţă, dense, cu persistență medie, în preludiul unui corp plăcut, cu aciditate ridicată, care cred că ascunde foarte bine un rest de zahăr mai prietenos - nu e nici pe departe un "extra brut" european. Finalul mediu (și nu doar el) îmi amintește aromatic de o Cavă spaniolă, însă cu o lovitură acidă mai amplă, ceea ce pentru mine nu poate fi decât un motiv în plus s-o recomand.
Am ținut din greșeală sticla asta la 4 grade Celsius înainte s-o desfac; iată-mă raportând consecințele. Pe scurt, a fost neașteptat de ușor, suculent, cu taninuri foarte fine, doar un pic "verzi", nu tocmai abundente, și mai ales cu o senzatie generala de prospețime care se estompează pe măsură ce temperatura crește. Fructul se exprimă - cum era de așteptat - în tot felul de declinări dulcege, restul de zahăr nu e chiar mic, iar aciditatea e bună și reușește totuși să mențină vinul într-o zona plăcută chiar și mai cald.
Cred că acest Sauvignon Blanc de la Jelna începe încet-încet să devină o mică celebritate locală - lucru pe care de altfel îl merită cu prisosință. Un pic mai concentrat și persistent decât fratele lui mai mic (și de altfel decât majoritatea exemplarelor românești din acest soi), are un foarte fericit mod de a echilibra elementele dulcege cu cele ierboase, dar și cu aciditatea ridicata și textura un pic - doar un pic - catifelată. Ah, da! și cu o picătură de rusticitate care să-l mențină cât mai interesant.
Era să-mi încep recenzia cu o constatare simplă: acesta e un super-toscan delicios, solar, bine echilibrat și ajuns aproape la maturitate. Doar că - ce să vezi! - vinul de azi nu e nici pe departe un super-toscan. Da, e făcut din două soiuri bordoleze: Merlot și Cabernet Franc, cu maturare îndelungată în baricuri de stejar aflate la a doua folosire, dar originea i-o găsim pe pantele de la poalele muntelui Etna, la o altitudine de cam 800 de metri. Nu am să vă plictisesc cu prea multe note de degustare, doar vă zic că e o plăcere sa încerc un vin bine făcut aflat în stadiul ăsta de evoluție, undeva între prospețime și maturitate, cu o structură de taninuri atât de solidă, și totusi suculent, ba chiar un pic lejer. Absolut recomandabil!
Ce avem azi în pahar? Păi un Merlot din Languedoc de la un producător legendar, Mas de Daumas Gassac, care a ajuns - în sfârșit - și în România. Mă rog, acest vin este totuși lansat sub brand-ul Moulin de Gassac, deci făcut din struguri cumpărați de pe la diverși viticultori din Languedoc. Nu e un Merlot de pus la păstrare câteva decenii, ci mai degrabă unul suculent, cu multă densitate pentru acest nivel de preț. Foarte interesant olfactiv, cu note mai sangvine pe lângă fructul solar, bine copt, dar și cu tușe vegetale și calcaroase, care-i dau complexitate. Aciditatea nu-i teribil de ridicată, lucru specific de altfel zonei, așa că mi-a plăcut să-l beau un pic mai rece, pe la 14-15 grade Celsius, temperatură la care-și atinge maximul de suculență, fără a-și pierde savoarea.
Un roze din Languedoc, deschis la culoare, care plaseaza o miza serioasa pe prospetime, pastrand in acelasi timp destula textura si arome incat sa fie placut chiar si in aceste momente mai reci - cu conditia sa-l incercati undeva inauntru. Iar acolo sa fie cald. Chiar s-ar putea sa va aminteasca cu placere de vara de-acum definitiv trecuta; senzatiile usor exotice, de fructe bine coapte au avut exact acest efect in cazul meu. E echilibrat, in plina forma, si in plus va ajuta in mod sigur si cu asocieri culinare mai usoare.
Am încercat acest vin într-o mică degustare comparativă alături de alte 3 Sauvignon Blanc românești bune (nu sunt prea multe!), inclusiv unele listate recent la unvinpezi.ro. Nu voi încerca sa mă hazardez în comparații inutile, pentru că acesta a fost cel mai tânăr - și probabil cel mai din nord - dintre exemplare; de asemenea a părut a fi și singurul care n-a petrecut timp de rotunjire prin vreun recipient de lemn. Pare să combine prospețimea nordului cu toată căldura anului 2022, și rezultatul e intens aromat, cu note verzi plăcute, probabil dominante, dar bine bine potrivite în ansamblu, în mare parte lipsit de senzatiile mai frivole (și pentru mine lipsite de plăcere) date de tioli, și cu o fructuozitate care - chiar dacă nu e vioara întâi - oferă armonie. În orice caz, chiar dacă a fost destul de diferit de celelalte exemplare din mini-degustarea mea, s-a ținut foarte bine alături de ele, și a fost una din primele sticle care s-a terminat. Nu-i un secret că-mi plac mult vinurile acestui producător, iar cel de azi vine ca o confirmare suplimentară.
Acest micuț si simpatic Cotes du Rhone, cu cel puțin 15% alcool, reușește sa ramana băubil și plin de viață. Sigur, nu e cel mai concentrat vin, nici n-a fost maturat în recipiente noi de lemn, dar e foarte "digest": ușor de băut, cu mult fruct bine copt, aciditate plăcută și taninuri prezente, excelent "dozate". Este, pe scurt, un bun exemplu de echilibru obținut aparent fără efort, foarte reprezentativ pentru ce știu să facă bine cei din Cotes du Rhone.
Dincolo de branding-ul legat de Barcelona, și care sincer mă interesează prea puțin, vinul prezent în aceasta sticlă e unul competent si simpatic. Aromatic oferă exact ce te-ai aștepta de la o Cava, cu multe note dulcege de măr bătut, lucruri florale și o idee de citrice. Nu m-a impresionat perlajul, un pic sub medie ca abundență și mai ales ca persistență; dar chiar și-așa mi s-a părut bine echilibrată gustativ (între prospețime si dulceață) și suficient de plăcută pentru o gamă largă de mese, meseni și preferințe.
Crâmpoșia Selecționată a celor de la Avincis mi s-a părut dintotdeauna (mă rog, de vreo zece ani încoace) un contrapunct foarte interesant pentru cea de la Stirbey. Dacă aceasta din urmă marșează pe impetuozitate și structură, prima oferă finețe, ba chiar delicatețe (în funcție de anul de recoltă) și o senzație generală de vin mai blând, mai abordabil. De când le știu le-am băut cu plăcere pe ambele, dar plăcerile sunt... diferite. Cea de față e mult mai pregătită să fie turnată imediat în pahar - chiar dacă măcar doi ani în sticlă o vor face să se exprime cu adevărat plenar. Olfactiv e destul de discretă, cu arome proaspete de pere pergamute, măr verde și caprifoi, plus ceva "verde" mai puțin definit pentru receptorii mei olfactivi, dar în orice caz plin de prospețime. Gustativ are finețe, aciditate peste medie, totuși foarte bine integrată într-un corp - surpriză! - aparent suplu. Dacă postgustul ar fi mai lung, acesta ar fi unul dintre cele mai bune vinuri albe românești (și în mod sigur stăm mai bine la vinuri albe decat la cele roșii!), însă mă întreb dacă nu cumva se afla încă sub șocul îmbutelierii și peste două-trei luni, când probabil vom avea 40 de grade la umbra, își va fi revenit perfect.
Are potențial de învechire, aerarea nu-i face rău, dar mie unuia mi s-a părut delicios imediat ce i-am scos dopul și l-am turnat în pahar, ceea ce vă urez și vouă. Aromatic exprimă - cum ne puteam aștepta - foarte multă prospețime, din fericire fără să cadă în atât de frecventele arome excesive de tioli (urzici, transpirație și alte minuni) ale Sauvignon-urilor de pe plaiurile noastre. Înclină mai degraba spre iarbă proaspăt cosită, grapefruit, coajă de lămâie, cu o idee dulceagă de piersici si mango în fundal. Gustativ combină - într-un mod foarte placut - suplețea cu un pic de onctuozitate, iar aciditatea energică se joacă frumos împreună cu senzatiile dulcege. Unul din puținele noastre Sauvignon-uri foarte bune!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...