Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Vinul de azi mai are mult pana la maturitate, dar e in mod sigur pe drumul cel bun. Nas foarte condimentat si "savory" (carne, tutun in cazul asta), fara a neglija insa fructul. In schimb in gust se vede tineretea: dincolo de taninii marunti dar perfect copti si aciditatea serioasa, simti ca vinul capata cu adevarat forta de-abia pe final. Remarcabil de "light", aproape ca un Pinot, dar foarte placut.
Cei ce-au facut vinul asta nu s-au obosit deloc sa infirme ideea ca americanilor le plac lucrurile mari si tari. Tari pentru ca are undeva pe la 15 procente alcool, mari pentru ca abunda de arome fructat-gemoase, vanilie si nuca de cocos. Gustul continua in aceleasi coordonate, in plus e plin de rotunjime, cu tanini fini. Aciditatea face o treaba nesperat de buna sa tina pe picioare toata constructia, iar cei dornici de asemenea senzatii vor putea descoperi si cateva subtilitati aromatice chiar placute. Insa ramane clar un vin pentru cei carora le plac aromele fructate abundente, gemoase.
Am citit undeva o afirmatie simplificata, dar adevarata: vinurile de lume noua au gust de fructe, cele de lume veche au gust de pamant. Sigur, nu mai exista, cu mici exceptii, vinuri pur de lume noua sau pur de lume veche - nici macar in Bordeaux. Totusi nu am prea incercat vinuri din afara Europei care sa aiba un gust in mod evident "earthy" sau "savory". Trebuie mentionat ca, din pacate, echivalentul acestor termeni in limba romana suna ciudat: "pamantos" nu e un cuvant care sa evoce senzatii placute, si are efectiv alt sens, iar "savory" pur si simplu nu are o traducere din cate stiu eu. In orice caz, nu inseamna "savuros", nici neaparat "condimentat" (cum se mai obisnuieste a fi tradus), ci mai degraba opusul placut al lui "dulce" sau "dulceag". O placinta cu branza sarata e, de exemplu, "savory"; la fel e o tocana de ciuperci (care da si senzatii dulcege, dar nu numai). Revenind la vinul de azi, mirosul evoca in mod sigur arome fructate, dulci, coapte - de exemplu sirop de coacaze, dar mai ales prune uscate (da, da, nu doar Feteasca Neagra poate produce asa ceva). Insa e clar ca nu sunt acolo doar fructe, ci si senzatii minerale, condimentate sau de... pamant; ele apar si in miros, dar mai ales in gust, si pur si simplu te fac sa plescai (daca nu mai e nimeni prin preajma) si sa mai iei repede o gura de vin. Combinatia e absolut delicioasa, si va recomand calduros sa incercati vinul asta, fiindca are si echilibrul, si textura, si prospetimea, si persistenta care sa sustina cu succes aceste arome "savory" intense.
Unul din cele mai constante in calitate Merlot-uri din Romania a ajuns la editia 2016 - pare de altfel extrem de devreme sa fie lansat, tinand cont si de stilul destul de taninos care l-a consacrat. Insa, ca de obicei, nu exista loc de plangeri in privinta calitatii - ireprosabile si, zic eu, peste ce ar sugera pretul cerut; ba mai mult, vinul parca e ceva mai abordabil fata de editiile anterioare. Aceeasi expresie aromatica intoxicanta de Merlot serios, smirghel taninos la fel de dens dar cu o granularitate ceva mai mica, care da un plus de gratie corpului altfel destul de robust, dar delicios. Postgustul e lung - iarasi semn foarte bun la o varsta atat de frageda - asa ca v-as sugera ca in ciuda caldurii de afara sa nu ezitati sa il luati: poate asigura o companie perfecta pentru o cina tarzie de vara, iar daca veti pastra cu grija ceva sticle veti avea un tovaras de nadejde pentru multe ierni de-acum incolo.
Un Chardonnay cu arome intense, combinatie de fruct copt (unii ar zice piersici, altii ananas, dar e important?), multe citrice, izuri vanilate si chestii mai verzi (mar necopt). Gustul e corpolent, plin de textura si dulceata inca de cand atinge papilele, cu o explozie aromatica pe mijloc si un final lung, destul de citric, dar imblanzit de vanilie si de stropul un pic mai mare de zahar rezidual. Alcoolul e si el sesizabil. Rezultatul final e un vin cu greutate, dar echilibrat de aciditate, deci baubil si placut.
Recunosc ca mi-am facut mental o idee foarte clara despre Bicento inainte sa-l degust. 98 de puncte Luca Maroni, sticla grea, eticheta cu negru si auriu - totul indica un vin masiv, concentrat, plin de note dulcege. Ce am vazut in pahar nu a facut decat sa confirme ideea asta: culoare intensa, opaca, de genul care "pateaza paharul", apoi mirosul cu mult fruct foarte copt si mult baric. Surpriza a venit insa in gust: vinul e extrem de suculent, in sensul bun al cuvantului, cu o aciditate remarcabila, la fel ca si intensitatea aromatica resimtita de papile. E si destul de cremos, cu tanini insistenti dar manierati, insa ce m-au impresionat cu adevarat sunt usurinta si placerea cu care se bea, alaturi de senzatiile condimentat-minerale - elemente care-l scot din marea masa a licorilor facute in stilul asta. Sigur, la nivel personal mi-ar fi placut mai putin baric, dar e clar ca vorbim oricum de un vin excelent. In incheiere, o informatie scurta: "Bicento" vine de la varsta bicentenara a viilor de Aglianico din care e facut.
Azi ne intalnim cu un Chianti serios, care incepe sa se apropie de varsta optima de consum - desi as zice ca mai are un pic pana acolo. Arome de cirese in diverse grade de preparare termica: proaspete, gemuri, la cuptor; apoi si ceva note condimentate si usor "funky" sau, cum ar zice romanul, de grajd. Nu va asteptati insa la ceva exuberant, ci la echilibru. Gustul e suplu, cu aciditate serioasa si tanini care nu se sfiesc sa muste degustatorul neatent, iar finalul se stinge incet, in nuante de tutun si condimente.
Azi ne intalnim cu un Chianti serios, care incepe sa se apropie de varsta optima de consum - desi as zice ca mai are un pic pana acolo. Arome de cirese in diverse grade de preparare termica: proaspete, gemuri, la cuptor; apoi si ceva note condimentate si usor "funky" sau, cum ar zice romanul, de grajd. Nu va asteptati insa la ceva exuberant, ci la echilibru. Gustul e suplu, cu aciditate serioasa si tanini care nu se sfiesc sa muste degustatorul neatent, iar finalul se stinge incet, in nuante de tutun si condimente.
A insirui aromele unui Prosecco e in general o intreprindere oarecum inutila, dar in cazul asta, pentru puritatea si expresivitatea lor, sunt tentat sa o fac. Asadar, mere verzi, pentru prospetime, pere - pentru ca-s delicioase, caise - pentru a rotunji si finisa ansamblul. Sunt sigur ca altii vor simti alte fructe, li se vor aprinde alte amintiri, dar lucrurile de baza raman - prospetime, expresivitate si o senzatie de fruct curat, pur, cum rar intalnesti intr-un prosecco. Gustul e tipic, destul de plin, cu aciditate maxim medie, cu perlatia densa si fina, care tine mai mult de un pahar, a prosecco-urilor bune, si cu postgustul curat specific si el speciei rare anterior mentionate. In fine, no rocket science here: un prosecco foarte usor de baut, neasteptat de elegant si fin. Recomandabil!
Vinul de azi mai are mult pana la maturitate, dar e in mod sigur pe drumul cel bun. Nas foarte condimentat si "savory" (carne, tutun in cazul asta), fara a neglija insa fructul. In schimb in gust se vede tineretea: dincolo de taninii marunti dar perfect copti si aciditatea serioasa, simti ca vinul capata cu adevarat forta de-abia pe final. Remarcabil de "light", aproape ca un Pinot, dar foarte placut.
Inca un vin cu punctaj inalt de la Luca Maroni, cam in stilul celorlalte din aceeasi categorie: mult fruct dulce, corp voluptos si dens. Cel de fata are parca un plus de finete, mai multa complexitate, cu tonuri cernelos-minerale, plus un final lung si interesant. De decantat cu nadejde si baut la o temperatura nu prea ridicata.
Asa cum ne-am astepta de la un vin produs de struguri arsi de soare in sudul extrem al Italiei, Primitivo-ul de azi vine cu note de fruct supracopt, ba chiar stafidit sau pus la cuptor. Are o structura placuta si densa de tanini foarte fini, pe langa o aciditate suficienta sa-i dea echilibru. Mi-au placut cremozitatea si faptul ca vinul nu pare greoi ori impovarat de alcool. Nu ii va strica totusi sa il raciti pe la 14-16 grade, mai mult decat ati face-o de obicei cu un vin rosu.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...