Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Ne intalnim din nou, se pare, cu un vin tipic pentru interpretarea moderna a terroir-ului (faceti repede trei cruci!) din Dealu Mare. Mult fruct confiat/uscat, o nota usor spicy pentru a crea interes, gust cu foarte clare tente dulcege, tanini frumos lucrati si alcool din belsug. Zaharul rezidual pare aflat la limita secului cu demisecul, ceea ce poate fi bine sau rau, in functie de care parte a baricadei va aflati. De aerat serios si de servit mai rece decat "temperatura camerei", cu exceptia cazului in care locuiti intr-o camera frigorifica.
Iata o dovada frumoasa ca in Chianti nu se produc doar vinuri fructate si "easy-drinking". Exemplarul de azi pastreaza tipicul suplu, cu aciditate excelenta al regiunii, vine si cu regulmentarele arome usor rustice (intr-un mod cat se poate de placut), insa puncteaza decisiv la capitolele densitate si structura. Intens si condimentat, cu tanini care-si iau rolul foarte in serios si postgust lung, iata un Chianti mai mult decat recomandabil.
Nu stiu daca acest Chianti Riserva a petrecut suficient timp in decantor, sau daca decantarea e cea mai buna metoda de a-l aera. Cert e ca, asa cum l-am intalnit, aromele i se orientau mai mult spre baric decat spre fruct. Ca de obicei, exista si un "insa", ba chiar unul serios de tot: gustul mi s-a parut, din punctele de vedere ale texturii si echilibrului, exceptional. Matasos cum rar am intalnit, cu o aciditate ridicata dar bine integrata si cu niste tanini doar un pic nisiposi, cat sa faca acel final persistent cu adevarat memorabil. Sunt foarte curios cum ar reactiona la o aerare mai lenta, in sticla, pe parcursul mai multor zile. Sau cum s-ar bucura de trecerea unor ani. De incercat!
Nu stiu daca acest Chianti Riserva a petrecut suficient timp in decantor, sau daca decantarea e cea mai buna metoda de a-l aera. Cert e ca, asa cum l-am intalnit, aromele i se orientau mai mult spre baric decat spre fruct. Ca de obicei, exista si un "insa", ba chiar unul serios de tot: gustul mi s-a parut, din punctele de vedere ale texturii si echilibrului, exceptional. Matasos cum rar am intalnit, cu o aciditate ridicata dar bine integrata si cu niste tanini doar un pic nisiposi, cat sa faca acel final persistent cu adevarat memorabil. Sunt foarte curios cum ar reactiona la o aerare mai lenta, in sticla, pe parcursul mai multor zile. Sau cum s-ar bucura de trecerea unor ani. De incercat!
Desi acest lucru nu e tocmai evident cand incerci un Amarone, Valpolicella e de fapt o zona mai degraba racoroasa si ploioasa; doar uscarea indelunga si atenta a strugurilor (appassimento) face posibil corpul atat de robust al sus-mentionatului vin. Din aceasta cauza, un Valpolicella Classico poate sa contrarieze, in special la prima intalnire, pentru ca e caracterizat in principal de prospetime si corp suplu. Exemplarul de azi beneficiaza si el de un appassimento foarte scurt, imprumutand un pic din notele de fruct supracopt ale fratelui mai mare. Insa asemanarea se opreste aici - aromele marseaza pe prospetime, corpul e de maratonist iar structura de tanini densa si fina. Un pic de aer, o scurta odihna in frigider, si e gata sa ajute atat degustatorii insetati, cat si pe cei infometati.
Desi acest lucru nu e tocmai evident cand incerci un Amarone, Valpolicella e de fapt o zona mai degraba racoroasa si ploioasa; doar uscarea indelunga si atenta a strugurilor (appassimento) face posibil corpul atat de robust al sus-mentionatului vin. Din aceasta cauza, un Valpolicella Classico poate sa contrarieze, in special la prima intalnire, pentru ca e caracterizat in principal de prospetime si corp suplu. Exemplarul de azi beneficiaza si el de un appassimento foarte scurt, imprumutand un pic din notele de fruct supracopt ale fratelui mai mare. Insa asemanarea se opreste aici - aromele marseaza pe prospetime, corpul e de maratonist iar structura de tanini densa si fina. Un pic de aer, o scurta odihna in frigider, si e gata sa ajute atat degustatorii insetati, cat si pe cei infometati.
Vinul de astazi e un Chianti echilibrat, ajuns la maturitate. Aromele par mai degraba discrete, amintind de cirese, piele, tabac, cu impresii autumnale de frunze uscate. Gustul e placut, cu aciditate inca buna si evolutie liniara. Cum e de asteptat la un reprezentant mai evoluat al acestei regiuni, taninii sunt aproape invizibili.
Vinul de astazi e un Chianti echilibrat, ajuns la maturitate. Aromele par mai degraba discrete, amintind de cirese, piele, tabac, cu impresii autumnale de frunze uscate. Gustul e placut, cu aciditate inca buna si evolutie liniara. Cum e de asteptat la un reprezentant mai evoluat al acestei regiuni, taninii sunt aproape invizibili.
Din punctul meu de vedere, Feteasca Regala ar putea fi echivalentul romanesc al Chardonnay-ului: arome proaspete, afinitate cu baricul, aciditate buna chiar si in conditiile climatice ceva mai calde de la noi, si mai ales o textura densa si eleganta, foarte placuta. Exemplarul de top din 2014 al Cramelor Recas impinge acest soi un pic la extrem, in special pe partea aromatica: asa cum s-a intamplat si in anii anteriori, fructele exotice si nuantele florale sunt la putere, pastrand totusi si ceva din caracterul un pic "verde" al soiului. Gustul e insa partea cu adevarat placuta pentru mine: combina corpolenta si onctuozitatea cu o aciditate parca mai buna ca altadata; are amplitudine si lungime. O Feteasca Regala poate un pic iesita din tipare, dar mai proaspata si reusita ca niciodata.
Azi ne intalnim cu un Vino Nobile di Montepulciano facut de bine-cunoscutul producator Antinori din 90% Sangiovese si 10% Merlot. Proprietatea pe care sunt cultivati strugurii pentru acest exemplar nu e una tocmai mica: peste 100 de hectare, dar rezultatul nu e deloc unul rau. Pe scurt, aromele amintesc de fructe proaspete si gemuri, tabloul fiind completat de ceva ciuperci, condimente si tutun. Gustul e echilibrat, cu corp destul de suplu, tanini un pic nisiposi si aciditatea ridicata caracteristica soiului si regiunii. Un vin placut, cu mai mult fruct decat un exemplar tipic, dar foarte abordabil - cum atesta si cele 90 de puncte obtinute de la Wine Advocate. De servit un pic mai rece, dupa o aerare de minim o ora.
Rose-ul din 2013 de la Agricola Stirbey pastreaza stilul care a consacrat deja acest producator: relativ concentrat si totusi suplu, cu aciditate buna si foarte sec. Cum vorbim de un an mai rece, culoarea e mai putin intensa decat a fratilor sai din 2011 sau 2012, in timp ce aciditatea e mai bine exprimata. Aromele amintesc de fructe rosii de padure, cu o nuanta vegetal-condimentata, iar in gura are exact suficienta rotunjime cat sa nu para agresiv; totusi, in postgust se mai simte inca un pic de astringenta. As zice ca este foarte potrivit pentru asocieri culinare, dar in acelasi timp nu l-as evita intr-o zi calda de vara. Iar pentru cei care apreciaza rotunjimea vinurilor mature, cateva sticle pastrate pentru 3-4 ani intr-o pivnita rece vor fi o supriza foarte placuta.
Cum era de asteptat, acest roze din gama de top a Cramelor Recas se inscrie in abordarea tipica producatorului: fructat, intens, direct. Aromele amintesc de bomboane de fructe (capsune, cirese), iar gustul e corpolent si onctuos, insa are si suficienta aciditate cat sa-l faca usor de baut. Daca-i scoateti dopul si-l lasati cateva ore in frigider, aromele capata si o dimensiune vegetal-minerala mai proaspata.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...