Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Tempranillo, Ribera del Duero, un an si jumatate in stejar. Nas intens, cu mult fruct proaspat, baric, note condimentate si balsamice. Gust carnos, cu tanini care usuca suficient gingiile incat sa stii ca-s prezenti, dar o fac cu atata finete incat nu poti sa te superi pe ei, ba chiar mai vrei o data. Cat despre aciditate, ajuta vinul sa para usor, fara sa iasa in evidenta. Si sustine perfect finalul balsamic-sarat. Ar mai fi si altele de zis, dar cred ca esentialul e ca il recomand fara nicio retinere.
Tempranillo, Ribera del Duero, un an si jumatate in stejar. Nas intens, cu mult fruct proaspat, baric, note condimentate si balsamice. Gust carnos, cu tanini care usuca suficient gingiile incat sa stii ca-s prezenti, dar o fac cu atata finete incat nu poti sa te superi pe ei, ba chiar mai vrei o data. Cat despre aciditate, ajuta vinul sa para usor, fara sa iasa in evidenta. Si sustine perfect finalul balsamic-sarat. Ar mai fi si altele de zis, dar cred ca esentialul e ca il recomand fara nicio retinere.
Tempranillo, Ribera del Duero, un an si jumatate in stejar. Nas intens, cu mult fruct proaspat, baric, note condimentate si balsamice. Gust carnos, cu tanini care usuca suficient gingiile incat sa stii ca-s prezenti, dar o fac cu atata finete incat nu poti sa te superi pe ei, ba chiar mai vrei o data. Cat despre aciditate, ajuta vinul sa para usor, fara sa iasa in evidenta. Si sustine perfect finalul balsamic-sarat. Ar mai fi si altele de zis, dar cred ca esentialul e ca il recomand fara nicio retinere.
Cum am mai spus, stilul vinurilor Amarone mi se pare de obicei un pic exagerat si obositor. Pe de alta parte, exemplarele care reusesc sa pastreze un aer de prospetime in gust si arome pot fi extrem de satisfacatoare, daca-mi permiteti cuvantul. Inutil sa va mai spun, Campo dei Gigli cade in aceasta restransa categorie: fruct intens, cu prospetime debordanta, gust corpolent, catifelat, neasteptat de sec, cu o aciditate excelenta. Trebuie aerat si rotit mult in pahar pentru a-l face sa spuna toate lucrurile de care e capabil, si ceva imi spune ca peste vreo 10 ani povestile lui vor fi chiar mai pline de farmec.
Probabil cel mai interesant Prince Matei din ultimii ani, mult mai suplu si plin de structura decat exemplarele care-l preced; un Merlot plin de masculinitate si energie. Nu am sa insist pe aromatica, care e cert complexa, influentata de baric dar si de fruct, cu note spicy mult mai clare ca in alti ani. Gustul are intensitate dar si suplete, in special datorita aciditatii; corpul e de-a dreptul atletic: densitate, tanini, dar si finete. Un Matei bun si acum cu o carne rosie fina, dar si peste multi ani.
Prosecco-ul de azi e unul chiar mai usurel decat e norma, dar bine echilibrat, cu arome curate si simple. Un aperitiv nepretentios sau un vin de baut cand e cald afara.
Feteasca Neagra de astazi e un vin care va polariza opiniile - de fapt chiar face asta de ceva vreme. Arome intense de fruct rascopt; gust dulceag, cu textura cremoasa si aciditate mica, dar postgust lung si placut. E un stil dus la extrem, pe care sunt sigur ca o parte din voi il vor aprecia si care, oricum, merita incercat macar o data.
Nu prea aveti cum sa dati gres cu sampania asta roza: cuvantul "proaspat" apare de vreo trei ori in notele de degustare luate la fata locului, insa lasa loc si pentru cuvinte ca "fin" sau "voluptos". Totul sta sub semnul echilibrului - fructul, mineralitatea, textura conlucreaza pentru a oferi un rezultat cat se poate de placut, usor de baut si hmmm... sexy? Singurul dezavantaj e ca s-ar putea sa mai aveti nevoie de o sticla.
Ne intalnim din nou, se pare, cu un vin tipic pentru interpretarea moderna a terroir-ului (faceti repede trei cruci!) din Dealu Mare. Mult fruct confiat/uscat, o nota usor spicy pentru a crea interes, gust cu foarte clare tente dulcege, tanini frumos lucrati si alcool din belsug. Zaharul rezidual pare aflat la limita secului cu demisecul, ceea ce poate fi bine sau rau, in functie de care parte a baricadei va aflati. De aerat serios si de servit mai rece decat "temperatura camerei", cu exceptia cazului in care locuiti intr-o camera frigorifica.
Iata o dovada frumoasa ca in Chianti nu se produc doar vinuri fructate si "easy-drinking". Exemplarul de azi pastreaza tipicul suplu, cu aciditate excelenta al regiunii, vine si cu regulmentarele arome usor rustice (intr-un mod cat se poate de placut), insa puncteaza decisiv la capitolele densitate si structura. Intens si condimentat, cu tanini care-si iau rolul foarte in serios si postgust lung, iata un Chianti mai mult decat recomandabil.
Nu stiu daca acest Chianti Riserva a petrecut suficient timp in decantor, sau daca decantarea e cea mai buna metoda de a-l aera. Cert e ca, asa cum l-am intalnit, aromele i se orientau mai mult spre baric decat spre fruct. Ca de obicei, exista si un "insa", ba chiar unul serios de tot: gustul mi s-a parut, din punctele de vedere ale texturii si echilibrului, exceptional. Matasos cum rar am intalnit, cu o aciditate ridicata dar bine integrata si cu niste tanini doar un pic nisiposi, cat sa faca acel final persistent cu adevarat memorabil. Sunt foarte curios cum ar reactiona la o aerare mai lenta, in sticla, pe parcursul mai multor zile. Sau cum s-ar bucura de trecerea unor ani. De incercat!
Nu stiu daca acest Chianti Riserva a petrecut suficient timp in decantor, sau daca decantarea e cea mai buna metoda de a-l aera. Cert e ca, asa cum l-am intalnit, aromele i se orientau mai mult spre baric decat spre fruct. Ca de obicei, exista si un "insa", ba chiar unul serios de tot: gustul mi s-a parut, din punctele de vedere ale texturii si echilibrului, exceptional. Matasos cum rar am intalnit, cu o aciditate ridicata dar bine integrata si cu niste tanini doar un pic nisiposi, cat sa faca acel final persistent cu adevarat memorabil. Sunt foarte curios cum ar reactiona la o aerare mai lenta, in sticla, pe parcursul mai multor zile. Sau cum s-ar bucura de trecerea unor ani. De incercat!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...