Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Crâmpoșia Selecționată a celor de la Avincis mi s-a părut dintotdeauna (mă rog, de vreo zece ani încoace) un contrapunct foarte interesant pentru cea de la Stirbey. Dacă aceasta din urmă marșează pe impetuozitate și structură, prima oferă finețe, ba chiar delicatețe (în funcție de anul de recoltă) și o senzație generală de vin mai blând, mai abordabil. De când le știu le-am băut cu plăcere pe ambele, dar plăcerile sunt... diferite. Cea de față e mult mai pregătită să fie turnată imediat în pahar - chiar dacă măcar doi ani în sticlă o vor face să se exprime cu adevărat plenar. Olfactiv e destul de discretă, cu arome proaspete de pere pergamute, măr verde și caprifoi, plus ceva "verde" mai puțin definit pentru receptorii mei olfactivi, dar în orice caz plin de prospețime. Gustativ are finețe, aciditate peste medie, totuși foarte bine integrată într-un corp - surpriză! - aparent suplu. Dacă postgustul ar fi mai lung, acesta ar fi unul dintre cele mai bune vinuri albe românești (și în mod sigur stăm mai bine la vinuri albe decat la cele roșii!), însă mă întreb dacă nu cumva se afla încă sub șocul îmbutelierii și peste două-trei luni, când probabil vom avea 40 de grade la umbra, își va fi revenit perfect.
Crâmpoșia Selecționată a celor de la Avincis mi s-a părut dintotdeauna (mă rog, de vreo zece ani încoace) un contrapunct foarte interesant pentru cea de la Stirbey. Dacă aceasta din urmă marșează pe impetuozitate și structură, prima oferă finețe, ba chiar delicatețe (în funcție de anul de recoltă) și o senzație generală de vin mai blând, mai abordabil. De când le știu le-am băut cu plăcere pe ambele, dar plăcerile sunt... diferite. Cea de față e mult mai pregătită să fie turnată imediat în pahar - chiar dacă măcar doi ani în sticlă o vor face să se exprime cu adevărat plenar. Olfactiv e destul de discretă, cu arome proaspete de pere pergamute, măr verde și caprifoi, plus ceva "verde" mai puțin definit pentru receptorii mei olfactivi, dar în orice caz plin de prospețime. Gustativ are finețe, aciditate peste medie, totuși foarte bine integrată într-un corp - surpriză! - aparent suplu. Dacă postgustul ar fi mai lung, acesta ar fi unul dintre cele mai bune vinuri albe românești (și în mod sigur stăm mai bine la vinuri albe decat la cele roșii!), însă mă întreb dacă nu cumva se afla încă sub șocul îmbutelierii și peste două-trei luni, când probabil vom avea 40 de grade la umbra, își va fi revenit perfect.
Are potențial de învechire, aerarea nu-i face rău, dar mie unuia mi s-a părut delicios imediat ce i-am scos dopul și l-am turnat în pahar, ceea ce vă urez și vouă. Aromatic exprimă - cum ne puteam aștepta - foarte multă prospețime, din fericire fără să cadă în atât de frecventele arome excesive de tioli (urzici, transpirație și alte minuni) ale Sauvignon-urilor de pe plaiurile noastre. Înclină mai degraba spre iarbă proaspăt cosită, grapefruit, coajă de lămâie, cu o idee dulceagă de piersici si mango în fundal. Gustativ combină - într-un mod foarte placut - suplețea cu un pic de onctuozitate, iar aciditatea energică se joacă frumos împreună cu senzatiile dulcege. Unul din puținele noastre Sauvignon-uri foarte bune!
Interesantă alăturarea de eleganță și indicii prietenoase, de vacanță, de pe ambalajul acestei Cava. Cam așa e și lichidul dinăuntru: aromele fructate, prietenoase îți spun "Hola!" de la prima înghițitură, iar sticla se termină periculos de repede. Nu cred că are rost să intru-n cine știe ce detalii despre finețea și persistența bulelor, despre mijloc, final sau postgust, sau despre cantitatea de zahăr din lichidul de tiraj - suficient să vă spun ca totul e dat pe "mediu", dar că cea mai importantă e tocmai armonia asta a componentelor care-l face ușor de plăcut și băut.
Anii trec implacabil; nici nu ne izolaserăm bine în case când încercam prima ediție a acestui vin (2017 dacă-mi aduc bine aminte), și iată că acum avem deja în pahare exemplarul din anul pandemiei. Pare un vin un pic mai jucăuș si suculent decât in trecut, cu taninuri neașteptat de bine șlefuite și integrate, aciditate vioaie si, desigur, destul de multă dulceață a fructului. Nu am sesizat - deocamdată! - cine știe ce fațete complexe sau neașteptate, dar e un vin aflat încă la început de drum. La fel ca în multe alte cazuri, aș vrea sa-l încerc si peste 4-5 ani (asta e, cum se întamplă oriunde pe lumea asta, ne lansăm vinurile bune mult prea repede).
Un Malbec plin de fruct dulceag, un pic supracopt, cu tente confiate. Există și o binevenită înclinație către lucruri mai vegetale și condimentate, însă în esență rămâne un vin fructat, cu destulă densitate gustativă, taninuri excelent cizelate si aciditate placută. Pe scurt, cu o tendință clară de a fi suculent, fără a ajunge chiar acolo. Zahărul rezidual e și el prezent (nu în exces!), și asigura o experienta lipsită de asperități, pentru toate gusturile.
Desi cunosc de doar 3 ani vinurile acestui producator, Valea Ascunsa a ajuns rapid sa fie una dintre cramele mele preferate din Romania, cu vinuri pline de aciditate dar echilibrate. Asa e si Feteasca Alba de astazi: acida dar plina de veselie, cu arome foarte proaspete de mar verde si citrice, poate un pic de pere si o nota delicioasa de busuioc. Aciditatea e elementul dominant in gust, dar se manifesta intr-un mod mai degraba revigorant decat agresiv, in buna parte fiindca e echilibrata de o textura foarte placuta si de dulceata (nu foarte intensa) a fructului. Energic, vesel, proaspat, e un vin perfect pentru o zi calda de septembrie din mijlocul saptamanii.
Cei de la Vinarte ne propun un rose echilibrat, relativ discret, cu un dram de seriozitate dat in special de structura buna. Dar si cu un pic mai mult zahar rezidual decat ma asteptam, lucru care banuiesc ca-l apropie de categoria "populara". Fructat - un pic spre dulceag-supracopt - racoritor, bine infipt chiar si cand se incalzeste in pahar; iata o chestie simpatica si foarte versatila. Nu foarte interesant pentru un "geek" (cum au fost unele vinuri albe din aceasta gama), dar lin curgator si foarte potrivit pentru ocazii conviviale.
Bine ati venit in Dealu Mare, judetul California! Glumesc desigur, dar exista niste similitudini stilistice cu stilul copt, corpolent si baricat cu care asociem (cliseistic) "The Golden State". Exemplarul nostru este totusi un vin echilibrat, cu aciditate buna, care nu merge prea departe nici cu intensitatea, nici cu corpolenta si deci se poate bea cu placere, chiar si intr-o zi calda. O aerare un pic mai lunga n-are cum sa-i faca rau, iar cu temperatura de servire va jucati voi in functie de ce va place.
Elegant si echilibrat, cu un mijloc consistent, texturat, destul de fenolic, bine sustinut de aciditate. In plus cu un final sec, lung, usor amarui, cu toate componentele bine dozate. Vine din regiunea Veneto si mi s-a parut o surpriza placuta; nu e neaparat teribil de expresiv aromatic, nici tocmai timid, dar in primul rand sta foarte bine structural. De incercat!
Cabernet-ul de top al celor de la Vinarte nu dezamageste nici cu acest nou an de recolta. Poate fi baut cu mare placere imediat dupa deschiderea sticlei - desi o scurta aerare nu-i face deloc rau - si are densitatea si structura pentru o invechire pe termen macar mediu. Baricul mi s-a parut deja bine integrat in notele de fruct foarte copt, iar taninurile fine sustin excelent gustul. Delicios!
Acest Cuvee D'excellence Blanc de la Vinarte este, de multa vreme, unul dintre vinurile mele albe romanesti preferate. Ca si in editiile anterioare, aromele se deschid intr-un evantai larg, fara sa apeleze la dulceata sau intensitate excesive: piersici coapte, nuante vegetale-verzi, miez de nuca, un pic de mineralitate (da, stiu ca termenul e discutabil, dar descrieti-mi in alt fel pertinent ce se simte aici si voi adopta cu siguranta ideea voastra). Gustul are intensitate si adancime, cu un mijloc deloc sfios, fara sa abuzeze de dulceata, echilibrat si persistent. Ce sa mai zic, se descurca bine si daca-l lasati sa se-ncalzeasca, ceea ce e mereu un semn bun. De incercat!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...