Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Malbec-ul argentinian de astazi e deja consacrat pe piata noastra, si pot intelege de ce. Are mult fruct - o combinatie placuta de proaspat si gemos - si gust relativ suculent, foarte abordabil, care nu agreseaza nici prin aciditate, nici prin taninuri (chiar daca acestea din urma sunt prezente). Finalul condimentat face toti banii si ofera inca un motiv pentru a-l considera un vin de zi cu zi reusit. A se incerca un pic racit!
Iata un vin portughez simpatic, combinand mult fruct proaspat (zmeura, prune, afine) cu note mai supracoapte si un pic de scortisoara. Corpul are un pic de amplitudine, taninuri foarte fine, nu tocmai dense, aciditate medie si o cantitate de zahar rezidual care sa-l faca mai prietenos, dar nu vulgar. Nu stiu exact care e specificul local aici, dar la banii astia nici nu ma astept neaparat sa-l gasesc. Un exemplar abordabil, nu tocmai complex, dar vesel, cu intensitate si persistenta bune - secretul e sa-l raciti un pic.
Zinfandel din Mendocino, cu 15% alcool, maturare in doua tipuri de baric (din care unul folosit pentru Bourbon), fiecare cate 6 luni. Nu e de mirare ca alcoolul iese in evidenta, ca aromele de vanilie, caramel si... Bourbon sunt in prim plan, ca in ciuda taninurilor foarte fine (si deloc dense) vinul da senzatii de plinatate si onctuozitate. Fructul e - cum altfel? - supracopt, ceea ce cumva se integreaza bine in ansamblu; la asta contribuie si o aciditate neasteptata. Pentru mine e un vin de baut destul de rece (nu mai mult de 12 grade), dar merita sa-l lasati sa se incalzeasca: s-ar putea sa va placa, mai ales ca structural nu isi pierde echilibrul, iar experienta va fi in mod sigur una interesanta.
Fanii acestui vin nu vor fi dezamagiti: arome intense de baric, secondate de fum, ierburi si piper, dar si mult fruct foarte copt, din zona cireselor si afinelor. Gustativ incepe foarte fructat, cu amplitudine medie, in timp ce mijlocul propune o tranzitie interesanta spre zona condimentelor. Nu e nici cel mai sec, nici cel mai persistent vin, dar e foarte suculent si se bea cu placere, chiar si de catre cei pentru care fructul foarte copt, vanilia si ciocolata nu sunt chiar aromele preferate.
O cava cu arome fructate intense, din registrul obisnuit pentru acest tip de vin (mere, pere, citrice), plus note placute de autoliza. Gustul mi s-a parut foarte abordabil, cu un joc lejer intre dulceata fructului (si a zaharului adaugat), aciditatea nu prea inalta si elementele texturale fine (si bulele, si fenolii). Sus-numitele bule nu sunt teribil de persistente, asa ca n-ar fi rau sa goliti sticla repede - chiar nu e greu.
O cava cu arome fructate intense, din registrul obisnuit pentru acest tip de vin (mere, pere, citrice), plus note placute de autoliza. Gustul mi s-a parut foarte abordabil, cu un joc lejer intre dulceata fructului (si a zaharului adaugat), aciditatea nu prea inalta si elementele texturale fine (si bulele, si fenolii). Sus-numitele bule nu sunt teribil de persistente, asa ca n-ar fi rau sa goliti sticla repede - chiar nu e greu.
Vinurile din "umila" apelatiune Cotes du Rhone au bunul obicei de a fi licori solide, foarte potrivite ca vin "de toate zilele". Iar cel de azi nu contrazice deloc aceasta teorie: textura onctuoasa, cu fenoli foarte fini, aciditate placuta si arome care merg inspre piersici si caise coapte, cu o certa dimensiune pamantoasa, usor rustica. Nu epateaza prin intensitatea aromatica sau persistenta, ci prin faptul ca face lucrurile simple bine: echilibrat, usor de baut, cu textura placuta, se tine bine intr-o gama larga de temperaturi.
Vinurile din "umila" apelatiune Cotes du Rhone au bunul obicei de a fi licori solide, foarte potrivite ca vin "de toate zilele". Iar cel de azi nu contrazice deloc aceasta teorie: textura onctuoasa, cu fenoli foarte fini, aciditate placuta si arome care merg inspre piersici si caise coapte, cu o certa dimensiune pamantoasa, usor rustica. Nu epateaza prin intensitatea aromatica sau persistenta, ci prin faptul ca face lucrurile simple bine: echilibrat, usor de baut, cu textura placuta, se tine bine intr-o gama larga de temperaturi.
Cum poti face un lucru racoritor sa devina si mai racoritor? Micsorandu-i numarul de bule, daca ma-ntrebati pe mine, desi sunt sigur ca opiniile altora vor fi foarte variate. Asa ca mi-a placut sa incerc vinul de azi in toiul unei zile caniculare. N-are nici cea mai mica legatura cu ideea de profunzime, insa vine cu bule fine, nu prea abundente (chiar semnificativ mai putine ca in cazul unui Prosecco), miros neasteptat de proaspat, cu multe citrice, mar verde si fructe mai exotice specifice soiului Pinot Bianco (care intra in componenta cuvee-ului alaturi de Glera) si da o senzatie generala de vin racoritor, usor, cu aciditate buna si fara prea multe dulcegarii. Mai e si extrem de usor de deschis, asa ca tot ce va mai trebuie e un mijloc de a-l raci bine (am facut totusi experimentul de a-l lasa sa se incalzeasca un pic si n-a fost deloc rau nici asa).
Iată un asamblaj interesant de Fetească Alba şi Regală, influenţat desigur de locul de baştină (Dealu Mare) - care pare să se exprime în special prin textura onctuoasă şi o senzaţie generală de robusteţe. Aromele au însă prospeţime (măr verde, lămâie, un pic de piersici, dar şi flori de câmp uscate) şi rămân mai degrabă discrete. Paharul nu se goleşte cu mare repeziciune, iar vinul dă senzaţia că se va mai deschide o dată cu trecerea timpului.
Te astepti la un anume stil inca de cand vezi sticla masiva, iar vinul - un Aglianico din Campania - se conformeaza intocmai. Si livreaza multe fructe supracoapte, chiar gemoase, tone de ciocolata cu lapte, vanilie, dar si ceva un pic mai apetisant pentru mine, aducand a pasta de masline. Gustul incepe si el cu o explozie de fruct si baric, dar structura minunata tipica soiului (si solului) are un scurt moment de suculenta stralucire, inainte sa fie acoperita din nou de dulceata - atat a zaharului rezidual, cat si a aromelor. Mi-a placut racit la vreo 14-15 grade - suficient cat aciditatea sa iasa din anonimat si sa echilibreze ansamblul, dar fara ca taninurile dense si fine sa para prea dure. Pe scurt, un vin cu o structura foarte buna, orientat insa spre partea mai dulceaga a lucrurilor; daca rezonati cu acest stil nu pot decat sa vi-l recomand.
Nicio surpriza: dupa ce l-am aerat in sticla si l-am racit un pic, Primitivo-ul aici de fata si-a etalat fara rusine caracterul solar, bogat, dar si notele de prospetime care-l civilizeaza. Asa ca pe langa aromele si gustul caracteristic de fruct stafidit, dulceag, am avut parte si de cirese si visine bine coapte, suculente, inca un pic acrisoare. Ceea ce a stat numai bine pe langa textura onctuoasa, zaharul rezidual si lucrurile date de baric. Un Primitivo de top, care va fi sigur apreciat de iubitorii stilului, si nu doar de ei.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...