Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Un Carmenere suculent si un pic condimentat nu e niciodata rau la casa omului: in caz de musafiri neasteptati, gratar cu prietenii, zi grea la munca, carte interesanta, veti gasi in vinul de azi un tovaras de nadejde, care place tuturor fara sa renunte la personalitate si echilibru. E chiar destul de serios, fructat, proaspat si (am mai zis) condimentat, suculent si cu o remanenta dulceag-acrisoara, de cirese si visine proaspat culese. Delicios!
Vinul de azi iese un pic din canonul vinurilor comerciale de la noi si isi striga in gura mare, fara masca, locul de unde vine: Teaca, in podgoria Lechinta. In consecinta vom avea in pahare o licoare mai degraba "de climat rece". Asa ca dupa aromele pline de prospetime, care mie mi-au amintit de ardei gras, coacaze, vrej de tomate si pepene galben, nu vom fi surprinsi de aciditatea taioasa, citric-vegetala, care momentan ascunde textura altfel chiar placuta a vinului. Finalul se joaca in registrul dulce-acrisor, si e o joaca destul de lunga, semn al unui vin care - dincolo de stilul mai acid - e unul bun.
Roze-ul de azi e unul cu arome intense, o combinatie interesanta de fructe rosii, lucruri mai exotice si note florale parfumate. Gustul e destul de onctuos, lucru care contrasteaza frumos cu impresiile citrice de grapefruit rosu, aciditatea serioasa si o usoara astringenta tonica - rezultatul fiind in acelasi timp serios, agreabil si usor de baut.
Roze-ul de azi e unul cu arome intense, o combinatie interesanta de fructe rosii, lucruri mai exotice si note florale parfumate. Gustul e destul de onctuos, lucru care contrasteaza frumos cu impresiile citrice de grapefruit rosu, aciditatea serioasa si o usoara astringenta tonica - rezultatul fiind in acelasi timp serios, agreabil si usor de baut.
Intr-un (rar) moment de intelepciune, am evitat sa scriu review-ul acestui Saint Emilion in seara in care l-am deschis. Am turnat cu simt de raspundere intr-un pahar larg pe care mai apoi, sub asaltul taninurilor, nu l-am putut termina fara mancare. Dupa o noapte si-o zi (daca se poate mai mult e si mai bine) am avut aparent in fata mea alt vin. Aromele s-au dovedit a fi mai degraba generoase decat cerneloase, cu mult fruct bine copt; smirghelul s-a transformat in catifea si gustul a capatat suculenta, amplitudine si un pic de dulceata. Dimensiunea aia cernelos-minerala nu a disparut de tot, dar acum pare mai degraba o excentricitate aristocratica - la fel ca aromele usor condimentate specifice Merlot-ului bun (desi aici sunt si alte soiuri in ecuatie). In fine, un vin absolut recomandabil, dintr-un an foarte bun. Dar, cum se intampla de obicei cu anii foarte buni, e nevoie de rabdare: ori aerare lenta si lunga, ori vreo 5 ani in pivnita.
De câţiva ani şi roze-urile din această regiune pot fi numite Prosecco - lucru îmbucurător, pentru că stilul este în general cam acelaşi cu al suratelor albe. Aşa că astăzi avem în pahar un vin uşor, foarte abordabil, cu perlaj sub medie şi arome discrete de fructe albe şi roşii; dar mai ales cu gust reconfortant, fără nimic tăios, dar destul de proaspăt şi curat. Potrivit pentru sete, conversaţii şi alte lucruri simple.
De câţiva ani şi roze-urile din această regiune pot fi numite Prosecco - lucru îmbucurător, pentru că stilul este în general cam acelaşi cu al suratelor albe. Aşa că astăzi avem în pahar un vin uşor, foarte abordabil, cu perlaj sub medie şi arome discrete de fructe albe şi roşii; dar mai ales cu gust reconfortant, fără nimic tăios, dar destul de proaspăt şi curat. Potrivit pentru sete, conversaţii şi alte lucruri simple.
De câţiva ani şi roze-urile din această regiune pot fi numite Prosecco - lucru îmbucurător, pentru că stilul este în general cam acelaşi cu al suratelor albe. Aşa că astăzi avem în pahar un vin uşor, foarte abordabil, cu perlaj sub medie şi arome discrete de fructe albe şi roşii; dar mai ales cu gust reconfortant, fără nimic tăios, dar destul de proaspăt şi curat. Potrivit pentru sete, conversaţii şi alte lucruri simple.
Cei care-au mai incercat acest vin, de altfel destul de cunoscut pe la noi, nu vor fi dezamagiti nici de editia 2020. E la fel de direct si expresiv ca-ntotdeauna, cu mult fruct proaspat si nuante florale, dar si note ierboase intense, care amintesc de un cu totul alt soi. Gustativ impresia de prospetime se pastreaza, dar daca-l lasati sa se incalzeasca in pahar veti constata ca si textura are lucruri interesante de zis, asta pe langa o usoara dulceata pe final - oricum, totul e bine echilibrat si se comporta admirabil la o gama larga de temperaturi. Are si un dop usor de scos, asa ca nu stiu daca sa-l recomand ca vin de picnic, de zi cu zi sau gastronomic - i-ar sta bine langa tot felul de vietati marine, dar si langa salate. Asa ca-l recomand ca vin simpatic, usor de baut si inteles, si va decideti voi exact ce faceti cu el.
Iata un Shiraz cu care mergi la sigur: usor de desfacut, usor de apreciat, si in acelasi timp cat se poate de interesant. Aromatic e intens, cum ne-am si astepta, cu o combinatie seducatoare de fruct proaspat, tonuri florale si tot felul de ingrediente de patiserie si cofetarie. Dar partea cea mai interesanta e gustul: carnos si in acelasi timp suplu, proaspat, persistent. E foarte bun imediat dupa deschidere, dar se va exprima la maxim daca il lasati sa respire un pic mai mult (si eventual il si raciti o idee).
Duo by Enira nu dezamageste nici de data asta: carnos, dens, solid, plin de arome de fruct supracopt, cu nuante pamantoase si condimentate. Are insa si aciditate cat sa-l faca jucaus si plin de vino-ncoa: o mica bestie prietenoasa.
Cum am vazut si la alte Sauvigon-uri Blanc dobrogene, si acesta vine cu arome intense de fruct dulce - nu neaparat din registrul exotic, ci mai degraba confiat. Desigur, sustinute din spate de note mai proaspete de citrice si ardei verde regulamentar. Gustul are acelasi profil dulceag, cu onctuozitate ridicata si aciditate nu tocmai taioasa, care lasa balanta mai inclinata spre zona decadentei decat spre cea a prospetimii, dar in limite decente. Pe scurt, vorbim de un stil foarte usor de inteles si apreciat, dar nu lipsit de merite - textura si finalul mi-au placut mult.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...