Nu mai puţin de 23 ani petrecuţi în lumea vinului, dintre care vreo 13, în presa de vin, 17 participări la Concours Mondial de Bruxelles (până în 2024), mai multe participări la Concours Mondial du Sauvignon sau CMB Rose Session, plus alte concursuri mai mari sau mai mici, câteva mii de vinuri degustate şi cam tot atâtea note de degustare publicate, nenumărate vizite la producători din ţară şi din străinătate. Şi foarte mulţi prieteni! Sunt cifrele la care încă lucrez…
Îmi place vinul! Cred că este vorba de fascinaţia explorării şi a cunoaşterii. Sunt sute-mii de stiluri şi tehnici de vinificare, terroir-uri, soiuri, arome… şi este captivant să descoperi tot mai mult din această lume. Vinul şi descoperirea lui îţi oferă satisfacţii nebănuite şi asta pentru că întotdeauna va veni la pachet cu o poveste din care fac parte oamenii care au contribuit la facerea lui, cu povestea locului de unde provine… Este o construcţie bazată pe elemente din geografie, istorie, sociologie, economie, gastronomie etc. Întotdeauna am încercat să abordez vinul dintr-o perspectivă analitică, cât mai obiectiv posibil, însă uneori cred că am ratat un pic din factorul uman al vinului, acea plăcere de a-l bea.
Calificări:
· Campion Mondial cu echipa României la Campionatul Mondial de Degustare în Orb – La Revue du Vin de France 2023
· Membru a Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România
· Studii Masterat „Marketing şi producţia vinului” – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti
· Wine and Spirit Education Trust – level 3
· "Benchmark Taster" al competiţiei Concours Mondial de Bruxelles în 2019
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Este un exemplu elocvent al folosirii “cu cap” a restului de zahar in vinificatie si, in acelasi timp, un foarte bun ambasador al acestui stil. Poti anticipa despre ce urmeaza sa ai parte din punct de vedere gustativ chiar din momentul in care ii simti aromele pline, carnoase si parfumate, cat un cos de mere rosii, caise si piersici coapte. Gustul este crocant si catifelat, cu o usoara efervescenta ce ii da prospetime. Zaharul isi face simtita prezenta in impresii de fructe coapte si dulceturi fine de visine si cirese, insa este atat de bine integrat de aciditate, incat postgustul lasa in urma sa impresii tonic-citrice, de mandarine, pe un fundal de iasomie.
Un rose interesant, ce parca joaca dupa doua partituri diferite, prinse in aceeasi compozitie. Atat aromatic, cat si gustativ, pleaca intr-un registru prietenos, chiar ludic, dupa care vireaza intr-un altul, mai serios. Aromatic, “prima linie” de atac este formata din tonuri pline si intense, de mere rosii dulci, piersici si pandispan cu capsune. La scurt timp, insa, vinul elibereaza “ariergarda” formata de impresii vegetale, verzi, de ienupar si caise crude, care are rolul de a pondera, de a echilibra, de a-i da eleganta. Urmand acelasi sablon, gustul demareaza cu tente dulcege, fructate si suculente, ca atunci cand musti dintr-o capsuna sau piersica coapta dupa care aciditatea vegetala preia controlul, trimitand catre visinele negre si caisele verzi. Postgustul devine astfel tonic, condimentat si proaspat, cu o suculenta aparte.
O “zana” atragatoare, placuta si suava, care insista sa arate alaturi de gratie si o personalitate energica. Aromatic, etaleaza o combiatie de arome de fructe rosii coapte si de piper proaspat zdrobit, toate invaluite intr-o senzatie usor vanilata, dulceaga. Gustul pleaca lejer, dupa care creste in intensitate, aratand o suculenta de cirese coapte si taninuri delicate, bine slefuite. In postgust, “zana" isi arata adevarata personalitate, permitand notelor condimentate si celor vegetale sa se evidentieze. Cu toate ca tentele aprins-alcoolice contribuie la amplificarea notelor fructate, ar fi bine ca vinul sa fie degustat la o temperatura mai scazuta, mai ales in aceasta perioada!
Un vin ce respecta reteta consacrata acum cativa ani de Nedeea, varianta pe rosu (probabil primul asamblaj romanesc rosu, cu mai mult de doua soiuri autohtone in compozitie) si care mizeaza pe o abordare stilistica mai moderna. Aromatic, cele trei soiuri reusesc sa contribuie deopotriva la creionarea unui intreg, vinul etaland atat notele florale delicate ale Fetestii Albe, cat si cele vegetale are celei Regale, peste care “troneaza” impresiile exuberante de petale de trandafir, specifice Tamaioasei. Gustul acid, prezent si bine structurat, aduce in aceeasi masura impresii dulcege, carnoase, dar si tente mai acide, suculente, toate “revarsandu-se” intr-un postgust tonic, citric, crocant.

Un rose ce candideaza (cu foarte multe sanse de castig) la concursul de "popularitate". Are multe atuuri de partea sa pentru a se face placut: arome prietenoase, intense si fructate, aciditate ridicata, un bun echilibru, textura carnoasa si o atingere tonica pe final, ce ii da parca un “boost” de energie. Aromele sale merg in directia dictata de fructele rosii, de la capsune si zmeura pana la coacaze rosii si cirese, note incadrate de o tenta usor mentolata, usor vegetala. Gustul este suculent, cu o aciditate de visine amarui, care domina, dar in acelasi timp permite taninurilor usor granulate sa isi expuna “musculatura”. Postgustul se “dezvolta” precis si lung, cu o tenta de coaja de grapefruit, proaspata, revigoranta.

La prima impresie ai crede ca ai in fata un “vin de vineri seara”, in primul rand datorita usurintei in a-l intelege si a-l bea. La cateva fractiuni de secunda distanta, iti dai seama ca aceasta “lejeritate” structurala este fapt un echilibru impecabil intre aciditatea suculenta, de fructe negre si rosii si taninurile catifelate, bine slefuite. In plus, atat aromatic, cat si gustativ vinul reuseste sa transmita o energie extrem de pozitiva. Are structura buna, este bine dimensionat si energic. Aromele sale combina deopotriva tonuri de ciocolata, cacao si lemn, cu note de coacaze negre si visine amarui. Primele impresii gustative, fructat-dulcege, ii dau o nota pe care unii o pot considera senzuala, altii amicala, postgustul aducand cu sine note calde, condimentate.

Ceea ce surprinde cel mai mult la acest rose este capacitatea sa de exprima notele fructate, intr-o maniera cat se poate de clara si precisa si, in acelasi timp, de a ramane proaspat si racoritor. Suita de fructe rosii, de la zmeura si capsune, pana la fragi si cirese rosii, este insotita de o tenta usor citrica de coaja de portocala. Gustul “ataca” cu o efervescenta lejera, ce are rolul de a contribui la capitolul prospetime, dar si de a amplifica tentele fructate. Este lejer, usor de baut si fructat, cu o aciditate ridicata si un postgust condimentat, cald, in care domina tentele fructate.

Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...