BLU ONICE 2019 Nativ

Este tipul de vin care poate satisface foarte multe gusturi, insa ii faci o mare nedreptate daca il cataloghezi a fi “pe placul multimii”, deoarece are concentrare, structura si greutate. Pare creat pentru a impresiona, iar fiecare aspect ce il defineste pare usor “amplificat”. De la aromele generoase si coapte de gemuri “lipicioase” de prune, de smochine si visine amarui, ce vin la pachet cu o suita de senzatii dulci de vanilie, de ciocolata neagra si scortisoara, echilibrate de tonuri condimentat-minerale, pana la postgustul parfumat si lung. Primele senzatii gustative se “infatiseaza” carnoase si suculente, dupa care vinul se prezinta in straturi aromatice dulci si “voluptoase” asezate pe o structura bine dozata, formata din combinatia dintre taninurile bine slefuite si aciditatea de fructe rosii si negre de padure. Finalul isi pastreaza expresia fructata si in acelasi timp reuseste sa se dimensioneze cu ajutorul unor senzatii tonic-minerale, de cafea, ciocolata amaruie si grafit.

Inchide review

Nu stiu altii cum sunt, insa eu ma sperii de fiecare data cand vad punctaje desantate pe capisonul unor vinuri din sudul Italiei. Lucru justificat de multele experiente nu tocmai frumoase de pana acum, dar care - ca orice regula - lasa loc si unor exceptii. In primul rand, acest Aglianico nu e tocmai din sudul extrem, ci din Campania (mai precis din DOC-ul Irpinia Campi Taurasini). Si oricat ar fi de supracopt, cu rest de zahar sesizabil, cu influente clare ale butoiului, soiul Aglianico ramane de neclinitit: arome de carne afumata si ierburi aromatice, aciditate ridicata, taninuri dense (dar fine, elegante, ca asa-i specificul zonei si probabil si cel al vinificatorului). Rezultatul e delicios si super-interesant, mai ales daca-i un pic racit si lasat la aer. Ma gandesc ca ar fi o buna initiere intr-ale vinurilor serioase pentru toti cei care apreciaza aromele generoase ale sudului, dar a fost foarte placut chiar si pentru mine - iubitor al lucrurilor mai putin exuberante-n exprimare.

Inchide review

Imi aduc aminte, destul de bine, de prima mea intalnire cu vinurile obținute din soiul Aglianico. Prima impresie cu care am ramas, a fost aceea a unor vinuri relativ rustice, cu taninuri mai degraba dure, destul de greu de baut si aromatica simplista. Pe acele vremuri, nici eu nu aveam gura atat de pregatita pentru a descifra toate variațiile si abordările diverselor vinuri, dar nici exemplarele cu care am început acest studiu, nu au fost din cele mai rasarite. Despre Nativ Blu Onice 2019 se pot spune multe, dar destul de greu ca e greu de baut sau ca aromele sunt prea simple. Chiar daca taninurile sale au muscatura precisa, vinul e mai degraba catifelat si concentrat din punct de vedere aromatic. Primele care isi fac simtite prezenta sunt nuantele de cireasa si de lemn dulce, care mai apoi se aseaza in straturi line cu iz de cerneala si piper negru. Toate insa sunt stranse intr-o rama dulceaga, ce ajuta la senzatia pe care o pomeneam mai mult in treacat mai devreme, adica cea de vin catifelat, de baut fara vreun efort. Fara sa fie neaparat genul de vin de pastrat multa vreme, are o structura promitatoare.

Inchide review

Este tipul de vin care poate satisface foarte multe gusturi, insa ii faci o mare nedreptate daca il cataloghezi a fi “pe placul multimii”, deoarece are concentrare, structura si greutate. Pare creat pentru a impresiona, iar fiecare aspect ce il defineste pare usor “amplificat”. De la aromele generoase si coapte de gemuri “lipicioase” de prune, de smochine si visine amarui, ce vin la pachet cu o suita de senzatii dulci de vanilie, de ciocolata neagra si scortisoara, echilibrate de tonuri condimentat-minerale, pana la postgustul parfumat si lung. Primele senzatii gustative se “infatiseaza” carnoase si suculente, dupa care vinul se prezinta in straturi aromatice dulci si “voluptoase” asezate pe o structura bine dozata, formata din combinatia dintre taninurile bine slefuite si aciditatea de fructe rosii si negre de padure. Finalul isi pastreaza expresia fructata si in acelasi timp reuseste sa se dimensioneze cu ajutorul unor senzatii tonic-minerale, de cafea, ciocolata amaruie si grafit.

Inchide review

Nu stiu altii cum sunt, insa eu ma sperii de fiecare data cand vad punctaje desantate pe capisonul unor vinuri din sudul Italiei. Lucru justificat de multele experiente nu tocmai frumoase de pana acum, dar care - ca orice regula - lasa loc si unor exceptii. In primul rand, acest Aglianico nu e tocmai din sudul extrem, ci din Campania (mai precis din DOC-ul Irpinia Campi Taurasini). Si oricat ar fi de supracopt, cu rest de zahar sesizabil, cu influente clare ale butoiului, soiul Aglianico ramane de neclinitit: arome de carne afumata si ierburi aromatice, aciditate ridicata, taninuri dense (dar fine, elegante, ca asa-i specificul zonei si probabil si cel al vinificatorului). Rezultatul e delicios si super-interesant, mai ales daca-i un pic racit si lasat la aer. Ma gandesc ca ar fi o buna initiere intr-ale vinurilor serioase pentru toti cei care apreciaza aromele generoase ale sudului, dar a fost foarte placut chiar si pentru mine - iubitor al lucrurilor mai putin exuberante-n exprimare.

Inchide review

Imi aduc aminte, destul de bine, de prima mea intalnire cu vinurile obținute din soiul Aglianico. Prima impresie cu care am ramas, a fost aceea a unor vinuri relativ rustice, cu taninuri mai degraba dure, destul de greu de baut si aromatica simplista. Pe acele vremuri, nici eu nu aveam gura atat de pregatita pentru a descifra toate variațiile si abordările diverselor vinuri, dar nici exemplarele cu care am început acest studiu, nu au fost din cele mai rasarite. Despre Nativ Blu Onice 2019 se pot spune multe, dar destul de greu ca e greu de baut sau ca aromele sunt prea simple. Chiar daca taninurile sale au muscatura precisa, vinul e mai degraba catifelat si concentrat din punct de vedere aromatic. Primele care isi fac simtite prezenta sunt nuantele de cireasa si de lemn dulce, care mai apoi se aseaza in straturi line cu iz de cerneala si piper negru. Toate insa sunt stranse intr-o rama dulceaga, ce ajuta la senzatia pe care o pomeneam mai mult in treacat mai devreme, adica cea de vin catifelat, de baut fara vreun efort. Fara sa fie neaparat genul de vin de pastrat multa vreme, are o structura promitatoare.

Inchide review