LE ANFORE 2022 Masso Antico

Se spune ca un pacat marturisit este pe jumatate iertat. Una dintre prejudecatile de care ma simt inca vinovat este aceea ca desconsider din capul locului vinurile bio. Am, asa, parerea preconceputa ca ele sunt inferioare vinurilor care se bucura de tot dichisul tratamentelor moderne, incepand din vie si pana la crama. Nu ca nu m-as fi intalnit cu exceptii, dar chiar si asa... Asadar, ca sa fiu sigur ca vinul de azi nu va descris sub imperiul vechiului narav, m-am hotarat sa-l degust cu baietii mei din cartier, a caror minte nu e (inca) pervertita de pareri pseudosavante despre ce li se serveste in pahar. Ei stiu una si buna, dupa cei mai bine de 10 ani in care suntem convivi: sa recunoasca fara gres un vin bun de unul cu hibe si, in cazul vinurilor exceptionale, pe care le identifica imediat, ofera argumente intr-un argou pe care l-ar Invidia orice specialist. Cu Le Anfore, treaba a stat fix asa: am deschis sticla, am aerat 20 de minute continutul, am turnat apoi, sub severa supraveghere a invitatilor cantitati egale in pahare corecte si dupa aia am tacut malc, fara sa risc sa influentez pe nimeni, ascultand verdictul. Baietii (carora, spre cinstea lor, trebuie sa le recunosc meritul de a nu fi fugit dupa fentele de marketing – adica sticla cu prezentare frumoasa si cele 98 de puncte amplasate cochet la reverul etichetei) s-au aratat incantati de fructozitatea si parcursul frumos al vinului, insistand pe lungimea finalului si pe aromele curate eliberate din pahar. Din perspectiva critica, au pus la zid taninurile, care-s ‘cam prea verzi, bre, pentru cat de belea ar curge vinul fara ele’ si nota amaruie de pe final, care tot lor (taninurilor) i se datoreaza. Una peste alta, sunt de acord cu judecata lor, o sustin si o semnez, impreuna cu concluzia pe care m-au insarcinat sa o trimit mai departe: ‘bai, e OK vinul, daca il baga sub suta, zi-le sa-l ia.’

Inchide review

Personal, sticla acesta mi-a tras toate semnalele de alarma posibile de dinainte sa o deschid (sticla fancy, dop de ceara, 98 de puncte Maroni si bio, pe deasupra), dar si la deschidere, cu dopul de polimer care imita pluta (si care poate fi, ce-i drept, mai scump decat pluta...). Am descoperit cateva note de fruct care au amutit imediat, asa ca am ales (gratie noului tratament antihipertensiv) calmul si rabdarea in locul descalificarii... Si a / am meritat cateva minute, de relaxare si anticipare, mai ales ca vinul era prea rece pentru un Salento crescut in fiebinteala. Note profunde, de gemuri uscate, pamant bogat, dar uscat, frunze uscate, care cresc incet spre fructe negre mai mici (afine si coacaze, dar mai pricajite), gem de capsuni si dulceata de zmeura. Totul contrazis de un gust exploziv si suculent, complex si aproape alambicat, cu un atac simultan de ceai negru si de fructe proaspete, cu accente de cola amestecate cu senzatii dulci (fie de la zaharurile reziduale, fie de la alcoolul maricel), care se ordoneaza abia spre finalul care se mai linisteste nitel, pe masura ce trece timpul, dominat de fructe proaspete si nuante prajite de paine, alune, seminte si boabe de cacao. Un vin mult peste pretul cerut, care poate sa intrige, sa provoace conversatii, de apreciat macar pentru haosul sau intern, original si imprevizibil.

Inchide review

Mai intai si mai intai, simt nevoia sa va spun ca, in totala opozitie cu agresivitatea marketingului, vinul din pahar e chiar elegant si prietenos. Asa ca, trecand gratios peste amfore, primele adieri olfactive vin dinspre lemn (stejar francez si american, aflam de pe site-ul producatorului). Care adieri, din fericire, dispar destul de repede, facand loc fructelor rosii bine coapte, chiar cu discrete aluzii gemoase. Gustul e suplu, lejer, rotund, cu tanini aproape perfect slefuiti si care nu deranjeaza senzatia predominanta de catifea. Una peste alta, un vin chiar bun, care n-avea nevoie de prezentarea asta excesiva. Si caruia, daca ma-ntrebati pe mine, nu-i trebuie nici macar mancare ca sa se imprieteneasca la catarama cu noi. Dar, daca vreti sa-l maritati cu ceva, retineti ca are 8g/l de zaharuri (conform site-ului sus-citat). Carnuri rosii cu dulceturi (dupa moda nemteasca) sau chiar niscaiva deserturi pe baza de ciocolata (neagra, totusi!) ar cam fi primele sugestii care-mi trec acum prin cap.

Inchide review

Se spune ca un pacat marturisit este pe jumatate iertat. Una dintre prejudecatile de care ma simt inca vinovat este aceea ca desconsider din capul locului vinurile bio. Am, asa, parerea preconceputa ca ele sunt inferioare vinurilor care se bucura de tot dichisul tratamentelor moderne, incepand din vie si pana la crama. Nu ca nu m-as fi intalnit cu exceptii, dar chiar si asa... Asadar, ca sa fiu sigur ca vinul de azi nu va descris sub imperiul vechiului narav, m-am hotarat sa-l degust cu baietii mei din cartier, a caror minte nu e (inca) pervertita de pareri pseudosavante despre ce li se serveste in pahar. Ei stiu una si buna, dupa cei mai bine de 10 ani in care suntem convivi: sa recunoasca fara gres un vin bun de unul cu hibe si, in cazul vinurilor exceptionale, pe care le identifica imediat, ofera argumente intr-un argou pe care l-ar Invidia orice specialist. Cu Le Anfore, treaba a stat fix asa: am deschis sticla, am aerat 20 de minute continutul, am turnat apoi, sub severa supraveghere a invitatilor cantitati egale in pahare corecte si dupa aia am tacut malc, fara sa risc sa influentez pe nimeni, ascultand verdictul. Baietii (carora, spre cinstea lor, trebuie sa le recunosc meritul de a nu fi fugit dupa fentele de marketing – adica sticla cu prezentare frumoasa si cele 98 de puncte amplasate cochet la reverul etichetei) s-au aratat incantati de fructozitatea si parcursul frumos al vinului, insistand pe lungimea finalului si pe aromele curate eliberate din pahar. Din perspectiva critica, au pus la zid taninurile, care-s ‘cam prea verzi, bre, pentru cat de belea ar curge vinul fara ele’ si nota amaruie de pe final, care tot lor (taninurilor) i se datoreaza. Una peste alta, sunt de acord cu judecata lor, o sustin si o semnez, impreuna cu concluzia pe care m-au insarcinat sa o trimit mai departe: ‘bai, e OK vinul, daca il baga sub suta, zi-le sa-l ia.’

Inchide review

Personal, sticla acesta mi-a tras toate semnalele de alarma posibile de dinainte sa o deschid (sticla fancy, dop de ceara, 98 de puncte Maroni si bio, pe deasupra), dar si la deschidere, cu dopul de polimer care imita pluta (si care poate fi, ce-i drept, mai scump decat pluta...). Am descoperit cateva note de fruct care au amutit imediat, asa ca am ales (gratie noului tratament antihipertensiv) calmul si rabdarea in locul descalificarii... Si a / am meritat cateva minute, de relaxare si anticipare, mai ales ca vinul era prea rece pentru un Salento crescut in fiebinteala. Note profunde, de gemuri uscate, pamant bogat, dar uscat, frunze uscate, care cresc incet spre fructe negre mai mici (afine si coacaze, dar mai pricajite), gem de capsuni si dulceata de zmeura. Totul contrazis de un gust exploziv si suculent, complex si aproape alambicat, cu un atac simultan de ceai negru si de fructe proaspete, cu accente de cola amestecate cu senzatii dulci (fie de la zaharurile reziduale, fie de la alcoolul maricel), care se ordoneaza abia spre finalul care se mai linisteste nitel, pe masura ce trece timpul, dominat de fructe proaspete si nuante prajite de paine, alune, seminte si boabe de cacao. Un vin mult peste pretul cerut, care poate sa intrige, sa provoace conversatii, de apreciat macar pentru haosul sau intern, original si imprevizibil.

Inchide review

Mai intai si mai intai, simt nevoia sa va spun ca, in totala opozitie cu agresivitatea marketingului, vinul din pahar e chiar elegant si prietenos. Asa ca, trecand gratios peste amfore, primele adieri olfactive vin dinspre lemn (stejar francez si american, aflam de pe site-ul producatorului). Care adieri, din fericire, dispar destul de repede, facand loc fructelor rosii bine coapte, chiar cu discrete aluzii gemoase. Gustul e suplu, lejer, rotund, cu tanini aproape perfect slefuiti si care nu deranjeaza senzatia predominanta de catifea. Una peste alta, un vin chiar bun, care n-avea nevoie de prezentarea asta excesiva. Si caruia, daca ma-ntrebati pe mine, nu-i trebuie nici macar mancare ca sa se imprieteneasca la catarama cu noi. Dar, daca vreti sa-l maritati cu ceva, retineti ca are 8g/l de zaharuri (conform site-ului sus-citat). Carnuri rosii cu dulceturi (dupa moda nemteasca) sau chiar niscaiva deserturi pe baza de ciocolata (neagra, totusi!) ar cam fi primele sugestii care-mi trec acum prin cap.

Inchide review